Bombardamente intense în vestul Libiei

Bombardamente intense au vizat, luni, împrejurimile oraşului Nalut, în vestul Libiei, provocând un exod important al populaţiei către postul de frontieră tunisian de la Dehiba, la aproximativ 40 de kilometri vest, potrivit unor mărturii.

48 afișări
Imaginea articolului Bombardamente intense în vestul Libiei

Bombardamente intense în vestul Libiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit lui Yussuf Amru, un activist libian în domeniul umanitar, contactat telefonic, la Dehiba, de la Tunis, s-au purtat lupte, timp de o oră, pentru ocuparea principalului punct de control între oraşul Nalut şi postul de frontieră tunisiano-libian de la Dehiba, la aproximativ 200 de kilometri sud de principalul post de frontieră tunisiano-libian, Ras Jdiri.

"Forţele pro-Kadhafi au preluat controlul asupra punctului de control timp de câteva ore, dar «revoluţionarii» le-au respins la aproximativ 40 de kilometri est de Nalut şi au capturat 14 rachete de tip Grad", a precizat acesta.

Potrivit acestuia, forţele loiale colonelului Muammar Kadhafi s-au repliat într-o bază militară din apropierea satului Rois, pe un deal care străjuieşte drumul către oraşul strategic Zenten.

Un opozant libian berber, Wajdi, a declarat că a "auzit zgomote de lupte şi bombardamente". "Forţele anti-Kadhafi au oprit de partea libiană, pentru securitatea lor, civili care fugeau către Tunisia", a spus el.

"De la frontiera (tunisiană) se pot vedea luptele pentru ultimul punct de control dinainte de frontieră", a adăugat el.

"Casa Tineretului din Dehiba este plină de refugiaţi. Aşteptăm ajutor. Militarii tunisieni cu care am discutat au spus că au văzut mult fum, la nivelul punctului de control", a declarat Murad, un lucrător social.

Potrivit lui Yussuf Amru, 4.300 de libieni, între care şi 160 de familii din mai multe localităţi din regiune, s-au refugiat, în ultima săptămână, de partea tunisiană a frontierei.

Yussef, un voluntar din cadrul Securităţii Civile tunisiene, a precizat că reprezentanţi din cadrul Semilunii Roşii şi Protecţiei Civile tunisiene se află la Dehiba, pentru a se ocupa de refugiaţii libieni.

Potrivit acestuia, la faţa locului se află şi voluntari din cadrul Medecins sans Frontieres (MSF).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici