Video Criza din Afganistan. Sute de oameni, prinşi de scara avionului, în încercarea disperată de a fugi de talibani. Cinci persoane au fost ucise

  • Cinci persoane au fost ucise, în timp ce încercau să urce în avioanele care plecau din Kabul.
  • Imagini triste, cu afgani disperaţi, singuri în calea talibanilor, fac înconjurul lumii.
  • Talibanii au cucerit, în doar 11 zile, cele mai mari oraşe din Afganistan.
  • ONU şi alte organizaţii internaţionale păstrează încă tăcerea.
9117 afișări
UPDATE 11:33 Cel puţin cinci persoane au fost ucise în aeroportul din Kabul, în timp ce sute de afgani au încercat să intre cu forţa în avioanele care părăseau capitala, au declarat martorii pentru Reuters.
 
Un martor a spus că a văzut cadavrele a cinci persoane într-un vehicul. Un alt martor a declarat că nu este clar dacă victimele au fost împuşcate sau ucise cu lovituri.
 
Imaginile video postate pe Twitter arată mii de oameni pe aeroport, în Afganistan, luni dimineaţa. Câteva zeci se prind de scara unui avion, în încercarea disperată de a prinde cursa aeriană care să-i scoată din ţară.
 
Vor să plece cât mai repede, urmându-l poate pe preşedintele Afganistanului, care a fugit cu o zi înainte. Bărbaţi, femei şi copii aleargă, ţipă şi se îngrămădesc pe aeroport, unii cu câte un bagaj, alţii cu mâna goală, dar toţi cu aceeaşi frică în suflet: frica de capturare şi moarte.
 
În doar 11 zile, talibanii au cucerit cele mai mari oraşe din ţară. Oamenii se simt neputincioşi şi abandonaţi.

CITEŞTE ŞI: Criza din Afganistan. România şi alte peste 60 de ţări, declaraţie comună privind plecarea în siguranţă a cetăţenilor străini şi a afganilor: Apelăm la toate părţile să respecte şi să sprijine demersul 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici