Criza din Ucraina domină summitul UE-Rusia, scurtat la doar câteva ore de discuţii

Uniunea Europeană speră să-şi clarifice relaţiile cu Rusia, în condiţiile în care marţi are loc la Bruxelles un summit scurt între liderii europeni şi preşedintele Vladimir Putin, care se anunţă tensionat în plină criză în Ucraina.

294 afișări
Imaginea articolului Criza din Ucraina domină summitul UE-Rusia, scurtat la doar câteva ore de discuţii

Criza din Ucraina domină summitul UE-Rusia, scurtat la doar câteva ore de discuţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Spre deosebire de anii precedenţi, când discuţiile între liderii europeni şi oficialii ruşi durau o zi şi jumătate, cel de-al 32-lea summit UE-Rusia a fost redus la minim, cu o întâlnire de doar 2 ore şi jumătate între principalii trei responsabili ai UE - Herman Van Rompuy, Jose Manuel Barroso şi Catherine Ashton, împreună cu preşedintele Vladimir Putin şi ministrul de Externe, Serghei Lavrov.

Acest format minimal a fost descis de UE "pentru a discuta esenţialul", adică "a clarifica" şi "pune în ordine" relaţiile cu Rusia, într-un moment în care trec printr-un moment de tensiuni, a expicat un oficial european.

Este necesară "o discuţie sinceră" cu preşedintele rus, a adăugat el, renunţând la tradiţionala prudenţă a diplomaţiei de la Bruxelles.

De altfel, criza ucraineană reprezintă punctul central al nemulţumirilor din partea UE, după tensiunile apărute anul trecut în urma schimbării neaşteptate de poziţie a preşedintelui Viktor Ianukovici în privinţa apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană.

Ucraina a intensificat "competiţia geopolitică" între UE şi Ucraina, consideră Dmitri Trenin, expert la institutul Carnegie. Prin eforturile în vederea creşterii influenţei în Est, "europenii din Vest sunt acum consideraţi de Moscova, pentru prima oară după cel de-al doilea Război Mondial, drept intruşi în zona lor tradiţională", subliniază expertul.

În plus, la Bruxelles se insistă pe faptul că Rusia ar fi putut obţine beneficii economice în urma apropierii Ucrainei de UE. Criticile ruşilor au fost "total absurde", a afirmat un oficial european, care a dat exemplu puternica dezvoltare a Poloniei după intrarea în blocul european.

"Interes comun" în Ucraina

În perioada următoare, atât UE, cât şi Rusia "au interesul comun ca situaţia să se calmeze" în Ucraina, a mai afirmat oficialul european.

Evoluţiile din Ucraina continuau să fie tensionate marţi, în condiţiile în care premierul Mikola Azarov şi-a anunţat demisia, iar Parlamentul a început o sesiune extraordinară pentru a se pronunţa în legătură cu eventuala abrogare a legilor represive privind manifestanţii.

În afară de Ucraina, Bruxellesul şi Moscova au numeroase alte divergenţe pe tema comerţului ş energiei, mai ales după ce UE a deschis o anchetă privind compania Gazprom.

Printre celelalte dosare nerezolvate se află regimul de circulaţie fără vize între UE şi Rusia, cerut de mai mulţi ani de Moscova.

Cu câteva zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci, cele două părţi au avut schimburi de replici dure privind drepturile omului. Tinerele din grupul Pussy Riot au fost, de asemenea, primite în amabasadele ţărilor europene la Moscova, la câteva săptămâni după eliberarea din închisoare, potrivit unei surse europene.

În replică, oficialii ruşi au prezentat la Bruxelles un raport în care critică promovarea "agresivă" a drepturilor minorităţilor sexuale de către UE.

În semn de protest faţă de vizita preşedintelui Vladimir Putin, două tinere din mişcarea Femen au protestat pentru scurt timp în cursul dimineţii în faţa sediul Consiliului European, unde se desfăşoară summitul UE-Rusia. Una dintre ele purta o mustaţă falsă semănând cu cea a lui Stalin. "Putin, asasin al democraţiei", avea scris pe piept cealaltă manifestantă. Cele două tinere au fost reţinute de forţele de ordine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici