În cadrul acestor propuneri, ministrul de Interne, Thomas de Maiziere, a anunţat că plănuieşte grăbirea procesului pentru deportarea infractorilor din alte ţări.
De Maiziere a anunţat suplimentarea forţelor de ordine, echipamentelor şi controalelor. Acesta a respins însă interzicerea purtării vălului islamic în public şi s-a opus presiunii de a reduce confidenţialitatea medicală. În trei cazuri de atac terorist, atacatorii erau instabili mental. În asemenea situaţii, poliţia ar fi putut fi alertată, un medic german riscă însă un an de închisoare în cazul încălcării confidenţialităţii medic-pacient. În momentul de faţă sunt efectuate tratative pentru a facilita regulile de confidenţialitate.
O parte din colegii săi conservatori creştin-democraţi au înaintat propunerea de a interzice purtarea voalului burka în public, însă Thomas de Maiziere a declarat că acest lucru este „problematic” şi că „nu poţi interzice tot ceea ce respingi”.
„Propun ca cetăţenii germani care luptă alături de militanţii islamişti şi iau parte la operaţiuni combatante acolo, dacă au o a doua naţionalitate, şi numai atunci să-şi piardă cetăţenia germană”, a declarat acesta într-o conferinţă.
„Propunerile mele sunt legate strict de articolele care se referă la o securizare cât mai rapidă”, a adăugat acesta.
Una dintre aceste propuneri este transformarea într-o ofensivă criminală a „promovării terorismului”.
Partidul Social-Democrat, centru-stânga se opune oricărui fel de piedere a cetăţeniei germane.
Problema securităţii a devenit extrem de politică, în contextul în care anul viitor vor avea loc alegeri naţionale şi regionale.
Citeşte şi: Stuart Ramsay reiterează că reportajul Sky News este real, întrebându-se pentru ce ar fi cercetat
Citeşte şi: Un mort şi zeci de răniţi într-un dublu atentat comis într-o staţiune turistică din Thailanda
Citeşte şi: Gest de o cruzime extremă din partea grupării teroriste Stat Islamic: Douăzeci de irakieni care au refuzat să fie recrutaţi au fost arşi de vii
Citeşte şi: The New York Times: Dezbatere identitară în Polonia, care, ca alte ţări, oscilează între valenţe naţionale şi europene