Jaful de la Muzeul Luvru: Macron promite că „bijuteriile vor fi găsite”
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, în timpul unei călătorii în Mexic, că bijuteriile coroanei furate de la Muzeul Luvru vor fi găsite și a promis că securitatea muzeului din Paris va fi revizuită, relatează Le Figaro.
„Am început să arestăm o parte din banda care a comis acest jaf. Bijuteriile vor fi găsite, ei vor fi arestați, vor fi judecați”, a declarat Macron canalului Televisa în timpul unei vizite în America Latină.
„Securitatea Luvrului va fi complet regândită, așa cum ne-am angajat deja într-un plan major de reinventare și renaștere a Luvrului, pe care l-am anunțat acum câteva luni”, a mai spus Macron.
Planul la care a făcut referire președintele francez vizează „Noua Renaștere a Luvrului”, anunțat la începutul acestui an, care ar trebui să ducă la o nouă poartă de intrare principală și la o sală dedicată doar Mona Lisei lui Leonardo da Vinci.
Bijuteriile furate au o valoare estimată la 88 de milioane de euro
În data de 19 octombrie, mai multe bijuterii, estimate la o valoare de 88 de milioane de euro, au fost furate în câteva minute. Printre cele opt piese se află tiara împărătesei Eugenie (soția lui Napoleon al III-lea), care are aproape 2000 de diamante.
Până în acest moment, bijuteriile sunt în continuare de negăsit, iar patru suspecți au fost puși sub acuzare și închiși.
Autoritățile franceze au demarat o anchetă în acest caz, iar până acum au fost descoperite peste 150 de urme biologice şi amprente la faţa locului.
După acest episod, conducerea Muzeului Luvru a prezentat „măsuri de urgență”, printre care crearea unui „coordonator de securitate” și instalarea mai multor camere de supraveghere.