Jim Mattis speră ca Turcia şi SUA să ajungă la un numitor comun în privinţa conflictului sirian
Declaraţia lui Mattis a fost făcută după o reuniune a miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO ce a avut loc la Bruxelles. Secretarul american al Apărării a făcut un apel pentru detensionarea relaţiilor dintre Ankara şi Washington în privinţa incursiunii militare a Turciei din provincia siriană Afrin.
”Cred că vom găsi un numitor comuni, însă sunt puncte în care avem opinii divergente”, a declarat Mattis.
Tot joi, Mattis a cerut Turciei să-şi concentreze eforturile pe lupta împotriva militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic.
Pe data de 19 ianuarie, Armata turcă a declanşat o ofensivă în nordul Siriei, lansând atacuri aeriene şi terestre în provincia Afrin. Obiectivul ofensivei este înlăturarea grupării insurgente kurde Unităţile Populare de Protecţie (YPG), despre care Ankara afirmă că este aliată cu mişcarea separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Turcia consideră grupările kurde siriene drept aliaţi ai mişcării insurgente separatiste PKK. Potrivit armatei Turciei, oraşele Kilis şi Hatay aflate de-a lungul graniţei cu Siria sunt în raza de acţiune a grupării YPG/PYD. Gruparea kurdă ar depinde de provincia Afrin pentru a crea conexiuni către Marea Mediterană din nord-vestul Siriei.
Citeşte şi: Oficial rus: Minorităţile etnice şi imigranţii se confruntă cu discriminare în toate domeniile vieţii în Uniunea Europeană
Citeşte şi: Oficial militar: Forţele armate germane nu intenţionează să achiziţioneze sisteme de arme autonome
Citeşte şi: Doi fraţi, arestaţi la New York pentru posesie de materiale folosite la fabricarea de bombe
Citeşte şi: Statele Unite acuză Rusia că ar fi responsabilă de atacul cibernetic „NotPetya” din anul 2017
Citeşte şi: Rex Tillerson afirmă că implicarea Hezbollah în conflictele din regiune este o ameninţare pentru Liban