În aceeași noapte, forțele ucrainene au atacat obiective din Rusia, printre care rafinăria din Iaroslavl și un aerodrom militar din regiunea Rostov.
Președintele ucrainean a afirmat prin intermediul platformei Facebook că atacurile rusești au vizat inclusiv infrastructura energetică din regiunile Sumî și Odesa, în timp ce clădiri rezidențiale au fost lovite în Kiev și Odesa.
„Din nou, infrastructura civilă a fost vizată, fiind raportate pagube în opt regiuni. Rușii au lovit infrastructura energetică din regiunile Sumî și Odesa. În Kiev și Odesa au fost lovite clădiri rezidențiale obișnuite. Peste 10 persoane au fost rănite, inclusiv copii. Unele au fost spitalizate. Au fost incendii în multe comunități”, a transmis Zelenski.
Bilanțurile furnizate ulterior de autoritățile locale indicau cel puțin 18 răniți. La Kiev au fost rănite 12 persoane, inclusiv doi copii, în timp ce la Odesa trei persoane, între care un copil, au fost rănite după lovirea unui bloc cu 19 etaje. Alte trei persoane au fost rănite în Zaporojie.
Zelenski a anunțat separat că Ucraina a efectuat în cursul aceleiași nopți mai multe operațiuni împotriva unor ținte de pe teritoriul Rusiei.
„Le mulțumesc luptătorilor noștri, care fac Rusia să simtă războiul în fiecare zi. Noaptea trecută, într-o operațiune comună a Serviciului de Securitate al Ucrainei, Forțelor Sistemelor fără Pilot, serviciului de informații al apărării și Serviciului de Informații Externe, rafinăria de petrol din Iaroslavl a fost lovită”, a afirmat președintele ucrainean.
Un alt atac ucrainean a vizat, potrivit lui Zelenski, un aerodrom militar din regiunea Rostov.
„Serviciul de Securitate a efectuat, de asemenea, o lovitură precisă asupra unui aerodrom militar din Rostov – au fost confirmate avarii la un An-12, două An-26 și trei elicoptere”, a declarat liderul de la Kiev.
Afirmațiile privind avarierea celor șase aparate de zbor nu au fost confirmate și de alte surse. Presa ucraineană a relatat însă despre explozii și un incendiu în zona aerodromului militar din Rostov.
Zelenski a menționat și „rezultate bune” obținute de forțele ucrainene în Marea Neagră, fără să ofere detalii.
„În fiecare zi, răspundem agresiunii. Rusia trebuie să aleagă pacea”, a transmis președintele ucrainean.
Liderul de la Kiev a legat atacurile de adoptarea, în Camera Reprezentanților din SUA, a proiectului Lindsey Graham privind noi sancțiuni împotriva Rusiei și Iranului.
Zelenski a descris sancțiunile suplimentare drept un instrument prin care Moscova poate fi presată să negocieze încheierea războiului și a susținut că măsurile economice trebuie să completeze eforturile diplomatice ale Statelor Unite, Europei și celorlalți parteneri ai Ucrainei.
„Sancțiunile trebuie să fie puternice, astfel încât toate eforturile pentru pace – inclusiv eforturile noastre diplomatice comune cu Statele Unite, Europa și ceilalți prieteni ai noștri – să poată avea succes”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a mulțumit membrilor Camerei Reprezentanților, senatorilor și conducerii Congresului american pentru susținerea proiectului și a reiterat apelul adresat Moscovei pentru încheierea conflictului: „Rusia trebuie să pună capăt acestui război”.