Știri externe

Cel puţin 15 persoane au murit în urma unui atac în Congo

Cel puţin 15 persoane au murit miercuri în estul Republicii Democrate Congo în urma unui atac al unor rebeli islamişti, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ultima îmbrăţişare a unui cuplu | Intervenţia salvatorilor români în Albania: Au scos de sub dărâmături două cadavre

Echipajele de salvare din România trimise în Albania intervin în zonele afectate de cutremur şi au reuşit, după câteva ore de căutări, să recupereze două persoane decedate de sub dărâmături. Este vorba despre un cuplu, cei doi fiind găsiţi îmbrăţişaţi.

VIDEO | Proteste sângeroase în Irak. Şase manifestanţi, împuşcaţi mortal în ultimele 24 de ore

Şase protestatari au fost împuşcaţi mortal, în ultimele 24 de ore, de autorităţile din Irak, informează site-ul agenţiei Associated Press.

VIDEO | 7.000 de persoane arestate în urma protestelor din Iran faţă de scumpirea carburanţilor

Aproximativ 7.000 de persoane au fost arestate după protestele din Iran, la care au participat circa 200.000 de persoane, au anunţat miercuri autorităţile de la Teheran, informează site-ul agenţiei Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Angela Merkel vrea o strategie comună a ţărilor UE faţă de China

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a îndemnat miercuri ţările Uniunii Europene să adopte o strategie comună faţă de China, avertizând că abordările unilaterale riscă să aibă "efecte dezastruoase".

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk: Trump reprezintă cea mai mare provocare pentru Uniunea Europeană

Preşedintele american Donald Trump reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru Uniunea Europeană, a afirmat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Intervenţia salvatorilor români în Albania. Primele cuvinte ale ambasadorului: „Acum 5 minute a fost un cutremur, s-a simţit puternic” / Oamenii sunt ajutaţi de maidanezul Chalapa şi labradorul Billy

Două aeronave Hercules au decolat marţi seara de la Baza aeriană 90 cu destinaţia Tirana având la bord 52 de pompieri, dar şi patru câini instruiţi să caute victime printre dărâmături. Bilanţul seismului din Albania, cu magnitudinea de 6,4 grade, a crescut la 25 de morţi şi 600 de răniţi.

Parlamentul european a votat în favoarea noii Comisii Europene. Noul executiv al UE se bucură de susţinere largă | VIDEO

Membrii Parlamentului European au votat miercuri în favoarea noii Comisii Europene formate de preşedintele ales Ursula von der Layen, care urmează să preia funcţia de la 1 decembrie, se arată într-un comunicat al Legislativului UE.

Reacţia Guvernului mexican după ce Trump a anunţat că SUA va cataloga cartelurile de droguri din Mexic drept organizaţii teroriste

Guvernul mexican şi-a exprimat miercuri intenţia de a discuta cu Administraţia prezidenţială a Statelor Unite, după ce preşedintele american Donald Trump a informat că va cataloga cartelurile de droguri drept organizaţii teroriste, relatează Daily Wire.

VIDEO. Ursula von der Leyen, în Parlamentul European: Relaţiile între Marea Britanie şi UE vor continua să fie puternice

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat miercuri că relaţiile între Marea Britanie şi UE vor continua să fie purternice, adăugând că respectă decizia acestora de a se retrage din Blocul comunitar, relatează Euronews.

Încă un cutremur puternic s-a produs într-un stat din Europa

Un seism cu magnitudinea preliminară de 6 grade s-a produs miercuri dimineaţă pe insula grecească Creta, anunţă Centrul Seismologic European – Mediteranean (CSEM).

Militanţii islamişti responsabili de cel mai puternic atac terorist din Bangladesh, condamnaţi la moarte

Cei şapte atacatori islamişti care au planificat şi finanţat un atentat, în 2016, într-o cafenea din capitala Dhaka, au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea, după ce au provocat moartea a 22 de persoane, majoritatea străini, anunţă site-ul postului BBC.

Cutremurul din Albania, cel mai puternic din ultimii 40 de ani. Bilanţul victimelor a crescut. VIDEO

Cel puţin 23 de persoane au murit, în timp ce multe altele au fost date dispărute şi sute au fost rănite în urma cutremurului puternic care a lovit Albania marţi, relatează CNN.

Clipe de coşmar în aer. Un avion cu pasageri a aterizat de urgenţă, după ce pilotul a suferit un infarct în timpul zborului

Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă în Rusia după ce unul dintre piloţi a suferit un atac de cord în timpul zborului. Acesta nu a supravieţuit, transmite CNN.

Raport al ONU: Statele lumii trebuie să tripleze ţintele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Statele lumii trebuie să tripleze ţintele actuale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a reuşi ca la nivel global temperaturile să crească cu cel mult două grade, potrivit unui raport anual al Organizaţiei Naţiunilor Unite, publicat marţi la Geneva.

Mii de israelieni au manifestat în sprijinul premierului Benjamin Netanyahu, pus sub acuzaţie pentru fapte de corupţie

Mii de civili israelieni au participat, marţi seara, la o demonstraţie de susţinere a premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu, în contextul crizei politice interne cu care acesta se confruntă după ce a fost pus sub acuzaţie pentru săvârşirea de fapte de corupţie, relatează cotidianul Le Figaro.

Pompier în vârstă de 19 ani, acuzat că a provocat intenţionat şapte incendii de vegetaţie în sud-estul Australiei

Un pompier voluntar, în vârstă de 19 ani, ar fi provocat în mod intenţionat şapte incendii de vegetaţie în sud-estul Australiei, în condiţiile în care zona se confruntă cu sute de incendii, informează autorităţile, citate de publicaţia The Guardian.

Bolivia trimite un ambasador la Washington, după o pauză de 11 ani. Pe cine a numit Jeanine Áñez, liderul interimar al ţării

Jeanine Áñez, liderul interimar de la La Paz, a numit primul ambasador al Ecuadorului în SUA, după o pauză de 11 ani în perioada cât statul sud-american a fost condus de preşedintele Evo Morales, care a fost forţat recent să demisioneze ca urmare a protestelor violente, informează postul BBC News

Donald Trump anunţă că SUA vor cataloga cartelurile de droguri din Mexic drept organizaţii teroriste

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Administraţia SUA va cataloga cartelurile de droguri din Mexic drept organizaţii teroriste în legătură cu rolul acestor entităţi în traficul de droguri şi carne vie, informează cotidianul The New York Times.

FT: Michel Barnier afirmă că negocierea unui nou acord comercial cu Marea Britanie va fi o prioritate pentru UE după Brexit

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, i-a informat pe politicienii europeni că va trata ca pe o prioritate negocierile privind încheierea unui nou acord comercial cu Marea Britanie după Brexit, potrivit unor surse citate de publicaţia Financial Times, informează agenţia Reuters.

Proteste violente în Cisiordania după decizia Administraţiei Donald Trump privind coloniile israeliene

Protestatarii palestinieni au incendiat cauciucuri şi au aruncat cu pietre spre militarii israelieni, cu ocazia unor manifestaţii împotriva deciziei Administraţiei Donald Trump de a nu mai considera ilegale coloniile israeliene din Cisiordania.

Ursula von der Leyen doreşte să investească trei trilioane de euro în contracararea schimbărilor climatice

Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, vrea să investească aproximativ trei trilioane de euro în protecţia climei până în anul 2030, informează cotidianul The New York Times, citând publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Donald Trump a fost invitat în Camera Reprezentanţilor în ancheta care ar putea conduce la procedura demiterii

Camera Reprezentanţilor l-a invitat pe preşedintele SUA, Donald Trump, să îşi prezinte pe 4 decembrie argumentele de apărare în cadrul anchetei care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

Turcia anunţă că instalaţiile antiaeriene S-400 nu vor fi integrate în sistemul NATO

Turcia nu va integra instalaţiile antiaeriene ruse S-400 în sistemele de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, a declarat marţi seară, pe fondul disputelor cu Statele Unite, Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Mike Pompeo: China comite abuzuri împotriva uigurilor din Xinjiang

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că mai multe documente făcute publice recent confirmă faptul că autorităţile de la Beijing comit „abuzuri semnificative” împotriva uigurilor din Xinjiang, dar şi împotriva altor minorităţi, informează Reuters.

Pompeo: Persoana ucisă în urma atacului asupra vehiculului ONU din Afganistan era cetăţean american

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat marţi că persoana care a fost ucisă în urma atacului cu grenadă de duminică asupra unui vehicul ONU din Afganistan era cetăţean al Statelor Unite, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Inundaţii devastatoare în Congo: Cel puţin 39 de morţi

Cel puţin 39 de persoane au murit după ce capitala Republicii Democrate Congo, Kinshasa, a fost lovită de inundaţii puternice, provocate de ploile torenţiale din noaptea de luni spre marţi, au informat autorităţile locale, citate de Reuters.

Klaus Iohannis i-a transmis condoleanţe lui Emmanuel Macron, după moartea a 13 militari francezi

Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, după ce 13 militari francezi au murit în Mali, în urma unui accident între două elicoptere produs în timpul unei operaţiuni antiteroriste.

VIDEO | Alertă de securitate la Casa Albă. Un avion a pătruns neautorizat în spaţiul aerian din Washington

O alertă de securitate a fost declanşată temporar, marţi, la sediul Preşedinţiei SUA din cauza unui avion care a pătruns neautorizat în spaţiul aerian din Washington D.C., informează NBC News.

VIDEO| Hoţii care au furat bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Comorilor au fost surprinşi de camere. Cum au acţionat

Hoţii care au furat luni bijuterii de un miliard de euro din Muzeul Grünes Gewölbe din Dresda chiar de sub nasul celor care asigurau paza şi protecţia au fost filmaţi de camerele de supraveghere.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia a prezentat cea mai nouă rachetă hipersonică. „Poate învinge orice sistem antibalistic” VIDEO

Armata Rusiei le-a prezentat, marţi, inspectorilor Naţiunilor Unite cea mai nouă rachetă hipersonică, informează Associated Press.

Atac cu grenadă în Kashmirul indian: Cel puţin doi morţi

Cel puţin două persoane au fost ucise şi cel puţin patru au fost rănite marţi în urma unui atac cu grenadă în Kashmirul indian, au anunţat oficiali locali, citaţi de site-ul postului de televiziune France 24.

Trei bărbaţi acuzaţi pe nedrept de crimă, declaraţi nevinovaţi după 36 de ani de închisoare

Trei bărbaţi acuzaţi pe nedrept de crimă în statul american Maryland au fost eliberaţi după 36 de ani petrecuţi după gratii, relatează BBC.

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 6.4 în Albania. Cel puţin 21 persoane au murit, iar alte 600 au fost rănite. FOTO, VIDEO

Un seism cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade s-a produs marţi dimineaţă în Albania, la aproximativ 40 de kilometri de capitala ţării, Tirana, anunţă Centrul Seismologic European – Mediteranean (CSEM). O replică a seismului s-a înregistrat la ora locală 6:08, (ora României, 7:08), înregistrând o magnitudine de 5,4 grade.

Rusia speră să ajungă la o nouă înţelegere privind sistemele S-400 cu Turcia: „Avem planuri mari”

Rusia speră să ajungă la o nouă înţelegere cu Turcia, privind sistemele antiaeriene S-400, în prima jumătate a anului viitor, a declarat marţi directorul Rosoboronexport, Aleksandr Mikheyev, relatează Reuters.

Medicii indieni, şocaţi după ce au extirpat un rinichi de 7,4 kg

În India, medicii au extirpat un rinichi uriaş care cântărea 7,4 kilograme – echivalentul a doi nou-născuţi, relatează BBC.

Manifestaţie de amploare în Columbia. Cel puţin 200.000 de persoane protestează faţă de reformele economice propuse de stat

Sute de mii de columbieni continuă mişcarea de protest faţă de inegalitatea şi lipsa de securitate din ţară, marţi, în capitala Bogota, după ce autorităţile au expatriat luni 60 de venezueleni, acuzându-i de instigarea la violenţă în cadrul demonstraţiilor, relatează site-ul agenţiei Dpa.

13 soldaţi francezi au murit după o coliziune între două elicoptere ale armatei în Mali

Cel puţin 13 soldaţi francezi au murit în Mali, în urma coliziunii a două elicoptere în timpul unei operaţiuni antiteroriste, a informat marţi preşedinţia Franţei, relatează site-ul postului France 24 şi agenţia Reuters.

Trump l-a prezentat la Casa Albă pe Conan, câinele care a ajutat la prinderea lui Abu Bakr al-Baghdadi. FOTO şi VIDEO

Preşedintele american Donald Trump l-a prezentat la Casa Albă pe Conan, câinele care a participat la operaţiunea care a dus la uciderea liderului organizaţiei teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, relatează CNN.

Cetăţenii din India, despăgubiţi pentru poluarea masivă a aerului şi a apei. Decizia luată de Curtea Supremă

Curtea Supremă din India a declarat că cetăţenii vor avea dreptul la despăgubiri dacă statul nu va reuşi să le asigure puritatea aerului şi a apelor, transmite The Guardian.