Știri externe

Starea căii ferate, una din cauzele accidentului din Ucraina

Ancheta efectuată după accidentul feroviar de la Liov (vestul Ucrainei) indică drept cauze probabile starea necorespunzătoare a căii ferate şi nerespectarea regulilor de transportare a fosforului, relatează pagina electronică a agenţiei Itar-Tass.

Circa 11.000 de persoane, evacuate de pe Insulele Canare din cauza incendiilor

Aproximativ 11.000 de persoane au fost evacuate din cauza a două incendii de proporţii ce afectează două insule din arhipelagul spaniol Canare, a anunţat marţi guvernatorul regional Paulino Rivero.

Procesul româncei care a ucis o italiancă va începe la 8 noiembrie

Românca Doina Matei, acuzată că a ucis o tânără italiancă, la 26 aprilie, într-o staţie de metrou din Roma, înţepând-o cu o umbrelă în ochi, va compărea în faţa justiţiei la data de 8 noiembrie, relatează site-ul trustului de presă Mediaset.

Ajutorul acordat Egiptului şi Arabiei Saudite, menit să combată extremismul

Secretarul de Stat american Condoleezza Rice a declarat că ajutorul militar pe care Statele Unite îl vor oferi unor state precum Egipt şi Arabia Saudită va fi utilizat pentru contracararea influenţei Iranului şi Siriei, reţelei al-Qaida şi mişcării Hezbollah.

Numărul copiilor care cerşesc în Irlanda, în creştere

Numărul copiilor care cerşesc în Irlanda a crescut pentru prima dată în ultimii zece ani în urma recentului aflux de familii de cetăţeni români de etnie romă, potrivit Societăţii Irlandeze de Protecţie a Copiilor împotriva Abuzurilor (ISPCC), citată de The Irish Independent în ediţia electronică.

H5N1 depistat la două lebede moarte în Franţa

Cele două lebede găsite moarte duminică, în Diane Capelle, în estul Franţei, au fost infectate cu virusul înalt patogen H5N1 al gripei aviare, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii, precizând că măsurile de prevenire sunt menţinute la nivel naţional.

Liga Arabă recomandă Bulgariei să respecte acordul cu Libia

Liga Arabă a recomandat, luni, Bulgariei să respecte acordul încheiat cu Libia după ce autorităţile de la Sofia le-au graţiat pe cele cinci infirmiere şi pe medicul palestinian după repatrierea lor.

Presa internaţională anunţă moartea Patriarhului Teoctist, comentând trecutul acestuia

Agenţiile de presă internaţionale au relatat vestea morţii Patriarhului Teoctist, comentând pe marginea legăturilor acestuia cu trecutul comunist, dar şi despre planurile sale de construire a unei Catedrale a Mântuirii Neamului.

Incendiile din sudul Europei, provocate de om

Circa 95 la sută dintre incendiile din zona mediteraneană sunt provocate de om iar exodul rural a avut un rol în propagarea incendiilor care au devastat sudul Europei în luna iulie, potrivit unui comunicat publicat, luni, de FAO.

Doi oficiali germani, împotriva deschiderii pieţei muncii pentru români şi bulgari

Doi oficiali germani se pronunţă împotriva deschiderii pieţei muncii pentru cetăţenii români şi bulgari, relatează Deutsche Welle.

Arabia Saudită, acuzată că îngreunează stabilizarea Irakului

Ambasadorul american la Naţiunile Unite, Zalmay Khalilzad, a acuzat Arabia Saudită şi alţi aliaţi ai Statelor Unite în Orientul Mijlociu că îngreunează eforturile de reducere a violenţelor din Irak.

Dublarea numărului de uragane în ultimul secol, cauzată de încălzirea climaterică

Încălzirea climaterică şi consecinţele ei asupra temperaturilor oceanelor şi a structurii rafalelor de vânt sunt responsabile de dublarea numărului de uragane înregistrate în fiecare an în Oceanul Atlantic în secolul XX, potrivit unui studiu ştiinţific american, publicat duminică.

Ostaticii sud-coreeni răpiţi în Afganistan sunt mutaţi periodic

Cei 22 de sud-coreeni, luaţi ostatici de talibani în Afganistan sunt mutaţi în mod periodic, a mărturisit una dintre ostatice presei de la Seul.

NATO va utiliza bombe mai puţin distructive în Afganistan

NATO intenţionează să utilizeze bombe mai puţin distructive în cadrul operaţiunilor împotriva insurgenţilor din Afganistan cu scopul de a reduce numărul de victime înregistrate în rândul civililor, a declarat, duminică, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

O treime din populaţia irakiană are nevoie urgentă de ajutor

Circa opt milioane de irakieni, adică aproape o treime din populaţie, au nevoie urgentă de ajutor umanitar, potrivit unui raport întocmit de organizaţia de caritate Oxfam şi de mai multe organizaţii neguvernamentale irakiene, relatează BBC News Online.

Speciile de crap şi ştiucă din Marea Britanie, ameninţate de imigranţii est-europeni

Cea mai mare ameninţare pentru speciile de crap şi ştiucă din Marea Britanie nu o reprezintă schimbările climaterice şi bolile, ci imigranţii est-europeni deoarece peştele este considerat o delicatesă în ţări precum România, Polonia şi Bulgaria, relatează The Daily Mail în ediţia electronică.

Dominique de Villepin va fi audiat în septembrie, în afacerea Clearstream

Fostul premier francez Dominique de Villepin, inculpat vineri pentru "complicitate la denunţ calomnios" de judecătorii care se ocupă de afacerea Clearstream va fi audiat din nou în septembrie, a declarat duminică unul dintre avocaţii săi.

Talibanii fixează un nou ultimatum pentru eliberarea ostaticilor sud-coreeni

Insurgenţii talibani au exclus, duminică, derularea unor noi negocieri cu Guvernul afgan pentru eliberarea celor 22 de ostatici sud-coreeni şi au exercitat presiuni pentru punerea în libertate a militanţilor islamişti drept soluţie a acestei crize.

Un autocar românesc s-a răsturnat în Ungaria

Opt persoane au fost rănite uşor după ce un autocar românesc a ieşit de pe carosabil duminică dimineaţa şi s-a răsturnat într-un canal, în nord-vestul Ungariei, a anunţat purtătorul de cuvânt al departamentului pentru situaţii de urgenţă.

Poliţia sârbă a identificat victimele incidentului produs în satul Jabukovaţ

Poliţia sârbă a identificat cele nouă persoane ucise vineri de un bărbat înarmat cu o puşcă de vânătoare, în satul Jabukovaţ, situat în apropiere de graniţa cu România, relatează postul de radio B92, în pagina electronică.

Bulgaria, Macedonia, Grecia şi Insulele Canare se confruntă în continuare cu incendii de amploare

Mai multe incendii declanşate în această săptămână au rămas în continuare active duminică, în sudul Europei, în special în Bulgaria, Macedonia, Grecia şi în arhipelagul Canare.

Premierul nipon va rămâne în funcţie în pofida înfrângerii în alegeri

Premierul japonez Shinzo Abe nu se va retrage din funcţie în pofida înfrângerii zdrobitoare suferite, duminică, în alegerile pentru camera superioară a Parlamentului nipon, a relatat postul public de televiziune NHK.

Brown nu îi prezintă lui Bush un plan de retragere din Irak

Premierul britanic Gordon Brown nu îi va prezenta preşedintelui american George W. Bush un plan de retragere prematură a trupelor britanice din Irak, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului Guvernului de la Londra.

Verificarea unei baze de date electronice în disputa privind programul NSA

Disputa din 2004 privind programul secret de supraveghere al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) a implicat şi verificarea unor ample baze de date electronice, potrivit declaraţiilor unor actuali şi foşti oficiali implicaţi în acest program, citaţi de The New York Times în ediţia electronică.

Ambasadorul german la Londra, desemnat reprezentantul UE la negocierile privind Kosovo

Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, l-a numit pe diplomatul german Wolfgang Ischinger să reprezinte blocul comunitar în negocierile privind statutul provinciei Kosovo, a anunţat duminică biroul său de presă.

Olmert confirmă valoarea ajutorului militar acordat de SUA

Premierul israelian Ehud Olmert a anunţat că Statele Unite vor creşte ajutorul militar acordat Israelului cu 25 la sută, acesta urmând să ajungă la 30 de miliarde de dolari în zece ani.

Statele Unite se tem că Gordon Brown ar putea retrage trupele britanice din Irak

Simon McDonald, consilierul premierului britanic Gordon Brown pe probleme de politică externă, a sugerat Washingtonului că Marea Britanie ar putea să îşi retragă trupele din Irak mult mai devreme decât fusese stabilit, relatează The Sunday Times în ediţia electronică.

Accidente aviatice soldate cu moartea a 13 persoane, în Rusia

Treisprezece persoane au fost ucise în două accidente aviatice distincte, petrecute la acest sfârşit de săptămână în Rusia.

Tripoli acuză Sofia de tădare, după graţierea cadrelor medicale

Libia a criticat sâmbătă graţierea infirmierelor bulgare şi medicului palestinian, la întoarcerea lor la Sofia, denunţând o "trădare şi o "procedură ilegală" a autorităţilor din Bulgaria.

O nouă victimă în urma inundaţiilor din Marea Britanie

Pompierii britanici au descoperit cadavrul unui bărbat într-o zonă inundată în apropiere de Tewkesbury, comuna cea mai afectată de inundaţiile din centrul şi vestul Marii Britanii.

Cehia, Qatar şi Bulgaria au contribuit la Fondul Benghazi

Cehia, Qatar şi Bulgaria sunt ţările care au contribuit la fondul internaţional pentru sprijinirea celor câtorva sute de copii libieni contaminaţi cu HIV la spitalul din Benghazi în anii '90.

Rusia insistă ca SUA să folosească baza de la Qabala

Statele Unite nu pot să desfăşoare un scut antirachetă în Europa Centrală şi în acelaşi timp să accepte propunerea Rusiei de a folosi radarul de la Qabala, din Azerbaidjan, potrivit Ministerului rus de Externe.

Oficialii afgani ar putea interveni în forţă pentru eliberarea coreenilor

Mediatorii afgani au continuat sâmbătă negocierile cu talibanii pentru eliberarea celor 22 de ostatici sud-coreeni, menţionând însă că ar putea interveni în forţă în cazul unui eşec al discuţiilor.

Incendiile continuă să facă ravagii în Europa de Sud

Incendiile de pădure continuau să facă ravagii sâmbătă în Europa, mai ales în Macedonia şi, cu o intensitate mai redusă, în Grecia, Italia, Serbia, Slovacia şi România, în timp ce în insulele spaniole Canare sute de hectare au fost cuprinse de flăcări în ultimele 24 de ore.

Congresul american aprobă implementare măsurilor Comisiei pentru 11 septembrie

Congresul american a aprobat vineri şi apoi a trimis preşedintelui George W. Bush o lege privind măsurile necesare prevenirii unor atentate similare celor de la 11 septembrie.

Londra a cerut CIA să nu îl tortureze pe Osama ben Laden

Miniştrii britanici au condiţionat sprijinul pe care serviciile de informaţii externe (MI6) îl puteau furniza CIA în scopul capturării lui Osama ben Laden de promisiunea că acesta nu va fi torturat, potrivit unui raport al Comisiei de Informaţii şi Securitate.

SUA intenţionează să vândă arme de câteva de miliarde de dolari Arabiei Saudite

Administraţia George W. Bush se pregăteşte să ceară Congresului aprobarea unei vânzări de arme în valoare totală de 20 de miliarde de dolari în următorii zece ani, către Arabia Saudită şi vecinii săi.

ONU cere fonduri pentru educaţia a copiilor irakieni refugiaţi

ONU a cerut, vineri, fonduri de urgenţă pentru a sprijini copiii refugiaţi din Irak să meargă la şcoală în Siria, Iordania, Egipt, Liban şi în alte state care găzduiesc familii care au părăsit Irakul, relatează Reuters.

Cei patru diplomaţi ruşi expulzaţi de Londra au părăsit Marea Britanie

Cei patru diplomaţi ruşi pe care Londra a decis să-i expulzeze la jumătatea lunii iulie, după refuzul Moscovei de a-l extrăda pe principalul suspect în cazul asasinării fostului spion KGB Aleksandr Litvinenko, au părăsit Marea Britanie, a anunţat vineri ambasada Rusiei la Londra.

Explozie de mică intensitate, la bordul unui submarin rus

O explozie de mică intensitate s-a produs pe un submarin rus, despre care se crede că ar avea la bord un reactor nuclear, însă nu au fost semnalate scurgeri radioactive, a anunţat vineri agenţia Interfax.