Republica Moldova organizează duminică alegeri legislative

Republica Moldova, una dintre cele mai sărace foste republici sovietice, unde duminică se desfăşoară alegeri legislative, este condusă din 2001 de Vladimir Voronin.

52 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova organizează duminică alegeri legislative

Republica Moldova, una dintre cele mai sărace foste republici sovietice, unde duminică se desfăşoară alegeri legislative, este condusă din 2001 de Vladimir Voronin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Republica Moldova, cu o frontieră de 33.700 de kilometri pătraţi, se învecinează cu Ucraina şi România, având o populaţie de 4,3 milioane de locuitori dintre care 64 la sută moldoveni (etnie română), 14 la sută ucraineni, 13 la sută ruşi şi 3,5 la sută găgăuzi (turcofoni de religie ortodoxă).

Cu capitala la Chişinău, limba oficială a statului este moldovenească, 98 la sută dintre cetăţeni fiind creştini ortodocşi.

Republica Moldvoa a ajuns sub dominaţie otomană în secolul al XVI-lea, fiind disputată de turci şi ruşi în secolul al XVII-lea, pentru ca în 1941 să fie reunită cu România şi reanexată de URSS în 1944.

Moldovenii şi-au proclamat independenţa la 27 august 1991, refuzând prin referendum realipirea la România, la 6 martie 1994.

Transnistria, regiune cu o majoritate rusofonă şi realipită de Stalin Republicii Moldova, şi-a autoproclamat independenţa în 1991, dar confruntările între rusofoni şi moldoveni, soldate cu sute de morţi în 1992, s-au încheiat prin intervenţia armatei ruse. Regiunea nu este recunoscută de comunitatea internaţională, nici de Rusia, aceasta sprijinind-o economic şi politic şi menţinând aici trupe.

Moscova a încercat în 2008 o nouă propunere de reglementare, bazată pe o declaraţie de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, cu condiţia neaderării la NATO. În schimb, Transnistria ar reveni sub suveranitate moldoveană, beneficiind de o autonomie sporită.

Constituţia adoptată în 1994 face din Republica Moldova "un stat suveran şi indivizibil", proclamând neutralitatea acesteia.

Preşedintele este ales de Parlament, iar liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, ales în aprilie 2001, a devenit primul şef de stat comunist într-o ţară din fosta URSS.

Economia ţării s-a stabilizat prin adoptarea unor reforme privind punerea în circulaţie a unei monede stabile, liberalizarea preţurilor, privatizarea întreprinderilor. Creşterea economică în 2007 a fost de 5 la sută, în timp ce inflaţia s-a stabilizat la 10 la sută.

Statul este dependent de importurile energetice, importând 100 la sută din gaze din Rusia, 70 la sută din energia electrică din Ucraina şi 100 la sută petrol, din Rusia şi România.

Statul dispune de asemenea de o armată de 6.750 de militari.

Republica Moldova a aderat în 1994 la Parteneriatul pentru Pace al NATO, iar din 2001 este legată de Rusia printr-un Tratat de prietenie şi cooperare.

În decembrie 2008, UE s-a declarat pregătită să negocieze cu şase state, printre care şi Republica Moldova, acorduri de asociere şi zone de liber schimb aprofundat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici