UPDATE 12:17 O eroare de pilotaj ar fi cauza producerii accidentului aviatic din Rusia – surse
Avionul militar de transport Ilyushin Il-18 s-ar fi prăbuşit în nord-estul Siberiei în urma unei erori de pilotaj, a declarat o sursă din cadrul serviciului regional de uergenţe, potrivit agenţiei de ştiri Tass.
„Starea tehnică a aeronavei nu este de vină. A fost vorba de o eroare de pilotaj. În cursul tentativei de aterizare pe un teren nemarcat în condiţii de noapte polară, echipajul a estimat greşit altitudinea şi a lovit uşor solul”, a declarat sursa.
„Nu au existat mesaje de la echipaj cu privire la vreo problemă tehnică în timpul zborului. Robusteţea şi fiabilitatea tehnică a aparatului de zbor a prevenit decesul ocupanţilor”, a adăugat sursa citată de Tass.
Avionul, care s-a prăbuşit la 30 de kilometri de satul Tiksi, în jurul orei Moscovei 4:45 (ora României, 3:45), decolase de pe aeroportul Koltsovo de lângă Ekatrinburg.
Autorităţile ruse au mai anunţat că o echipă de investigatori militari a fost trimisă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului aviatic.
Un avion militar rusesc s-a prăbuşit în Siberia. Trei militari se află în stare gravă. Cauzele accidentului
Un avion de tipul Il-18, care decolase de la aeroportul Koltsovo de lângă Ekatrinburg s-a prăbuşit luni dimineaţa la aproximativ 28 de kilometri de satul Tiksi din republica federală Iacuţia.
Aproape 100 de militari şi două elicoptere Mil Mi-8 participă la operaţiunea de salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic, a mai precizat sursa citată de Tass.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, un total de 23 de persoane au fost transportate de urgenţă la unităţile medicale din Tiksi.
La bordul avionului se aflau şapte membri ai echipajului şi 32 de pasageri, inclusiv mai mulţi ofiţeri.
Trei militari se află în stare gravă, alţi 13 au suferit răni moderate, iar medicii evaluază situaţia celorlalţi ocupanţi ai avionului, a declarat pentru Tass o sursă medicală.
Echipajele de salvare au transportat la spital 32 de militari răniţi în urma părbuşirii avionului de transport, iar 16 dintre aceştia se află în stare critică, se afirmă într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.
În cazurile în care starea răniţilor permite transportul pe distanţe mari, aceştia urmează să fie transportaţi la spitalele militare din Moscova şi Sankt Petersburg.
Ministerul Apărării de la Moscova a mai anunţat că o echipă de investigatori militari a fost trimisă pentru a ancheta cauzele accidentului aviatic.
Vântul puternic ar fi forţat echipajul să încerce să aterizeze forţat, a declarat Alexei Kolodeznikov, un oficial de rang înalt din cadrul guvernului regional, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Citeşte şi: ATACURI ARMATE în Iordania: Zeci de morţi şi răniţi după ce indivizi neidentificaţi au atacat cu arme automate patrule de poliţie
Citeşte şi: Drama civililor din Siria: Autovehicule, atacate şi incendiate, în cadrul operaţiunilor de evacuare a persoanelor bolnave sau rănite
Citeşte şi: EXCLUSIV INTERVIU Frank Rose, asistent al secretarului de Stat american: NATO, SUA trebuie să fie vigilente în Europa de Est, pentru contracararea Rusiei
Citeşte şi: Mike Russel, ministrul scoţian pentru negocierile cu UE: Scoţia ar putea rămâne pe piaţa liberă, chiar şi fără Marea Britanie, în urma Brexitului
Citeşte şi: Igor Dodon, preşedintele ales al Republicii Moldova, solicită Rusiei ajutor pentru a stopa politica de românizare a bursierilor moldoveni
Citeşte şi: Preşedintele Venezuelei amână retragerea bancnotei de 100 de bolivari până la începutul lunii ianuarie