Un român este dat dispărut după incendiul din Elveția. MAE, în contact cu autoritățile locale
Potrivit MAE, Ambasada României la Berna desfășoară demersuri pe lângă instituțiile competente și monitorizează situația cu prioritate.
„În legătură cu tragicul eveniment produs în Elveția, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului”, arată instituția.
România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru sprijinirea autorităților elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate, anunță MAE.
„În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să acorde sprijin, inclusiv prin zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene”.
MAE precizează că va comunica public orice evoluție confirmată oficial privind situația cetățeanului român.
Incendiul a izbucnit chiar în noaptea de Revelion într-un bar din stațiunea de schi de lux Crans-Montana, din Alpii elvețieni, și s-a soldat cu zeci de morți și peste 100 de răniți.