Galaţi - Trei rachete testate de un grup de amatori în vederea trimiterii unei rachete în spaţiu

Mai mulţi tineri au testat, sâmbătă, în apropierea oraşului Galaţi, trei rachete în cadrul unui program prin care doresc să devină primii amatori din lume care să lanseze în spaţiu o rachetă fără echipaj uman, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3 afișări

Astfel, trei rachete, măsurând aproximativ 70-80 de centimetri, au fost lansate, sâmbătă, la 15 kilometri de Galaţi. Fiecare a ajuns până la 600 de metri altitudine, atingând viteza maximă de 500 de kilometri pe oră.

"Acţiunea a fost un fel de antrenament înaintea celei de luna viitoare, de la Capu Midia. Atunci vom lansa o rachetă de aproape trei metri lungime, prima dotată în România cu un motor ce va funcţiona cu combustibil solid în dublă fază, folosit până în prezent doar de utilizatorii americani", a declarat corespondentului MEDIAFAX Florin Mingireanu, iniţiatorul proiectului. El susţine că acţiunea care se va desfăşura în perioada 10-13 iulie la Capu Midia va fi prima dintr-un şir ce s-ar putea finaliza cu întâia rachetă trimisă de amatori în spaţiu.

"Acţiunea de la Capu Midia va fi prima dintr-un program de zboruri în şapte trepte. În cazul în care vom reuşi să atingem fără probleme punctul final, vom avea cea mai rapidă şi mai înaltă rachetă lansată de amatori.Sperăm să atingem peste trei ani o înălţime de 100-120 de km. În SUA se consideră că peste 60 de mile (100 de km, n.r.) se intră în spaţiul cosmic", a mai spus Florin Mingireanu.

Rachetele, fără echipaj uman, ar putea avea rol de sondare a atmosferei înalte, meterorologic sau militar. Din echipa care lucrează la proiect fac parte şapte români.

În urma cu câţiva ani, gălăţeanul Florin Mingireanu a fost selectat de specialiştii de la NASA pentru mai multe colaborări. Florin Mingireanu este în prezent dctorand la Centrul de Tehnică şi Calcul al Universităţii Louisiana (USA). Împreună cu alţi şase pasionaţi de construcţia rachetelor, au pus la punct planul primei incercări româneşti de zbor în spaţiu.

Traiectoria zborurulor va fi observată de astronomii gălăţeni, care la testele de sâmbătă şi-au calibrat aparatele. "Am făcut urmărirea optică a rachetei, practic am încercat să determinăm locul în care a căzut racheta după ce şi-a executat misiunea", a spus Ovidiu Tercu, membru în astroclubul "Călin Popovici" din Galaţi.

Datele obţinute prin lansările de sâmbătă vor fi folosite în cadrul unui proiect al Agenţiei Spaţiale Române, care doreşte dezvoltarea unor tehnologii aerospaţiale utile atât Armatei, cât şi acţiunilor civile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici