Life-Inedit

O familie a adoptat un şarpe de 3 metri: „Pentru noi, Khatty este ca o fiică”

O familie braziliană, care locuieşte în sud-estul statului São Paulo, a adoptat ca animal de companie un şarpe femelă de trei metri, originar din jungla Amazonului, pe care îl tratează ca şi cum ar fi o „fiică” şi pe care l-au numit „Khatty „. „M-am interesat prin internet despre cum să obţin adopţia legală şi […]

O femeie de 101 ani a luat acasă cea mai vârstnică pisică dintr-un adăpost: „O întâlnire făcută în Rai”

Gus, un frumos pisoi alb-negru în vârstă de 19 ani, a fost adus la Humane Society din Catawba County (HSCC) din Carolina de Nord la mijlocul lunii septembrie, după ce proprietarul său nu l-a mai putut păstra din cauza angajamentelor de muncă. O alegere dificilă, explică Jane Bower, directorul adăpostului: „Proprietarul era frânt”. „Când a […]

VIDEO În loc să se închidă din cauza inundaţiilor, un restaurant face ”valuri” şi atrage clienţi. „Criza s-a transformat într-o oportunitate”

„Clienţii adoră cu desăvârşire valurile„, a declarat Titiporn, care conduce cafeneaua Chao Phraya antique din Nonthaburi, la nord de Bangkok. „Ceea ce am crezut că va fi o criză s-a transformat într-o oportunitate”.   Videoclipurile au devenit virale pe reţelele de socializare cu clienţii care stau pe scaune ude, iau masa în timp ce privesc […]

Misterul rocii gigantice din deşert, crăpată perfect în două, a fost rezolvat. Care este explicaţia specialiştilor

Uriaşul bolovan, numit Al Naslaa, este făcut din gresie şi se află în oaza Tayma, în nord-vestul Arabiei Saudite.

Rusia interzice minorilor filmul Eternals, pentru că are un personaj gay

Interzicerea filmului Marvel pentru cei sub 18 ani se bazează pe „Legea împotriva propagandei gay” din 2013, care are drept scop „protejarea copiilor de informaţii care promovează negarea valorilor tradiţionale ale familiei”, scrie Le Figaro. În Rusia, apărarea valorilor se face peste tot, chiar şi în cinematografe.

GALERIE FOTO. A cui nepoată este consiliera sexy de la Ministerul Dezvoltării

Noua consilieră a Ministerului Dezvoltării este Ioana Ştefan, nepoata lui Ion Ştefan, fost conducător al aceluiaşi Minister. S-a născut în comuna Milcov, judeţul Vrancea, a studiat Relaţii Economice Internaţionale, urmează în prezent un master la SNSPA şi, în paralel, este consilier la cabinetul secretarului de stat Nicu Tănase.

Cum este capturat un şarpe cu clopoţei veninos şi nervos? Video viral

Reptilele pot fi periculoase dacă nu sunt capturate în mod corect, deşi filmuleţele cu capturarea lor pot părea palpitante. Un bărbat care salvează animale sălbatice a fost chemat pentru a prinde un şarpe cu clopoţei. Micuţul era foarte furios, dar omul a reuşit să-l captureze, însă nu cu uşurinţă.   În clipul care durează circa […]

VIDEO. „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”. Tineri între 15 şi 22 de ani participă la audiţii pentru rolul lui Ceauşescu din tinereţe

Documentarul „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, în regia lui Sebastian Mihăilescu, va fi proiectat în premieră, luna aceasta, la selecţia oficială a festivalurilor DocLisboa şi Ji.hlava.

Serialul coreean care face furori în China, deşi este interzis. „Cel mai mare serial al lor din toate timpurile”

Serialul sud-coreean Squid Game, transmis de Netflix, e serialul aflat pe val în China, în ciuda faptului că platforma de streaming nu este disponibilă în regiune, transmite NME.

Alimentaţia şi imunitatea – rolul vitaminelor şi mineralelor din alimente

Alimentaţia sănătoasă are o importanţă crucială în susţinerea şi îmbunătăţirea imunităţii. Alături de alţi factori, cum ar fi stresul, somnul şi activitatea fizică, nutriţia influenţează în mod direct sistemul imunitar, baza în apărarea împotriva bolilor şi infecţiilor. Doctorul Alexandru Popa, medic specialist diabet, nutriţie, boli metabolice la Clinica Smart Nutrition, ne explică legătura dintre o […]

Care sunt cele mai bune 50 de restaurante din lume în 2021

O listă anuală a celor mai bune 50 de restaurante din lume vine cu o premieră, un oraş care are primele două locuri. Două restaurante din Copenhaga, Danemarca - Noma şi Geranium - s-au clasat pe locurile 1 şi, respectiv, 2, la ceremonia de decernare a premiilor "The World's 50 Best Restaurants".

Big Brother total. Locul în care roboţii de monitorizare patrulează pe străzi, iar cetăţenii sunt urmăriţi la orice pas

Singapore testează noi roboţi care patrulează pe străzi şi le fac reproşuri rezidenţilor care au „comportament social nedorit”, ridicând noi îngrijorări cu privire la dreptul la viaţa privată în oraşul-stat din Asia de Sud-Est.

Casa primarului Dobrescu, “Primarul Târnăcop”, care-a făcut din Bucureşti “Micul Paris”, a ajuns o ruină fără geamuri

“Un oraş fără ape este un oraş mort, un oraş fără păduri este o stepă. Am găsit lacurile din jurul Bucureştiului ca fiind adevărate focare de infecţie”, spunea, acum aproape 100 de ani, Dem I. Dobrescu primarul care-a modernizat Bucureştiul. Care a lărgit, aliniat şi modernizat străzile, inclusiv Calea Victoriei. Care a sistematizat periferia, Şoseaua Dudeşti, Strada Colentinei, Calea Griviţei, Calea Rahovei, Pantelimon, Calea Văcăreşti. Şi a cărui casă a ajuns o ruină cu geamuri sparte în care, când ninge, zăpada se aşterne pe podea din tavane crăpate.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un dinozaur de mărimea unei găini. În ciuda dimensiunilor sale reduse, acesta a fost numit ”dragon-şef”

Micuţa, dar temuta creatură, ale cărei rămăşiţe fosilizate au fost găsite într-o carieră din sudul Ţării Galilor, este cel mai vechi teropod, un grup care include T-Rex, găsit în Marea Britanie. A fost numit Pendraig milnerae, pendraig însemnând „dragon-şef” în galeza medie, iar milnerae în onoarea regretatei Angela Milner, un stâlp al galeriei de dinozauri […]

Toaletă veche de 2.700 de ani găsită în Ierusalim. „Numai oamenii foarte bogaţi îşi permiteau un astfel de lux”

O toaletă de 2.700 de ani a fost descoperită de arheologii israelieni la Ierusalim. A fost amplasată în interiorul unei cabine care făcea parte dintr-o clădire luxoasă ridicată în perioada târzie a regilor Iudeii, pe o înălţime de la care putea fi admirată vederea Muntelui Templului. Toaleta avea o gaură în centru, iar în imediata […]

4 terapii spa care alungă stresul şi anxietatea

Te-ai confruntat vreodată cu o stare de anxietate? Atunci, cu siguranţă ştii ce presupune aceasta. Anxietatea este o emoţie caracterizată prin sentimente de tensiune, ameninţări, îngrijorări şi modificări fizice, cum ar fi creşterea tensiunii arteriale. De asemenea, persoanele cu tulburări de anxietate au de obicei gânduri şi griji recurente. În plus, acestea pot evita anumite […]

La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic şi-a făcut un cadou de 500.000 de euro

Petrecerea surpriză organizată la Milano de partenerul ei, Helena, a început duminică la puţin după ora 23:00. Faţada clădirii care găzduieşte hotelul Hyatt Centric a imprimat imaginea lui Ibra. La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic, încă accidentat, priveşte în faţă şi vede că se joacă doar fotbal: „Când mă întorc, voi fi înfricoşător, vreau să […]

Dezastru ecologic în California: o scurgere de petrol a ucis sute de peşti şi de păsări

New York Times relatează că sute de peşti şi păsări sunt moarte. Potrivit oficialilor locali, scurgerea a avut loc la trei mile de coasta Newport Beach din cauza unei defecţiuni a unei conducte de petrol conectată la o platformă petrolieră offshore numită Elly, operată de Beta Offshore. Paza de coastă a SUA a declarat că […]

Adrian Perjovschi anunţă tendinţele de beauty pentru 2022

Adrian Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi hair-stylişti din România, cu o istorie de peste 20 de ani în industria frumuseţii, anunţă trendurile internaţionale în beauty pentru 2022 prin intermediul unui eveniment exclusivist, ”SPACE JOURNEY – Hair & Beauty trends show 2022”. ”Acesta este Revelionul pentru industria de beauty din România! Tot anul aşteptăm […]

Un avion a rămas blocat sub un pod, pe o autostradă. Video viral

Deşi de obicei avioanele zboară peste poduri, o aeronavă indiană a fost filmată sub un pod. Avionul aparţinea, până de curând, companiei Air India şi a rămas blocat sub un pod din oraşul Delhi.    Internauţii s-au amuzat pe seama filmuleţului postat de către un jurnalist indian pe Twitter, aşa că Air India a emis […]

Un antreprenor vrea să contribuie la salvarea planetei într-un mod inedit. Planul exclusivist va reuni oamenii de ştiinţă şi milionari pe un superyacht nuclear

Potrivit unui calcul realizat de antropologii Universităţii Indiana, un superyacht degajă peste 7000 de tone de CO2 pe an. Înmulţit cu 300, numărul total aproximativ de superiahturi din întreaga lume, este egal cu peste 2 milioane de tone de dioxid de carbon anual. Astfel, uriaşele ambarcaţiuni produc mai multe emisii individual decât un sfert din […]

VIDEO Un expert în securitate cibernetică explică cum se pot găsi camere video ascunse în hotel sau în locuinţe Airbnb

Marcus Hutchins, cunoscut în online şi sub numele de Malwaretech, este renumit pentru că a oprit temporar atacul ransomware WannaCry din 2017, care a afectat mii de computere din întreaga lume. În clip, Hutchins recomandă folosirea unei lanterne pentru a verifica dacă în camera de hotel există vreun dispozitiv de înregistrare. „Uitaţi această alarmă de […]

Compania Lime se luptă cu vandalii. Ce modificări vor să aducă trotinetelor

Compania Lime doreşte să aducă modificări flotelor de vehicule astfel încât oamenii să nu mai poată dezlipi codurile QR. Pentru a putea închiria un vehicul, clienţii trebuie să scaneze codul QR folosind aplicaţia Lime. Cu toate acestea, adesea vandalii dezlipesc respectivul cod pentru a le face inutilizabile. După mai multe plângeri venite pe adresa companiei, […]

BepiColombo s-a „întâlnit” cu Mercur. Imaginile surprinse de sonda spaţială FOTO

Experţii care controlează sonda spaţială au în plan efectuarea a încă patru zboruri pentru care vor folosi impulsul gravitaţional al lui Mercur, acesta reducând viteza lui Bepi, conform BBC.   Obiectivul sondei este să se mişte încet şi să cadă pe o orbită stabilă, ceea ce ar trebui să se întâmple până la sfârşitul anului […]

Medicii au găsit peste un kilogram de cuie şi şuruburi în stomacul unui bărbat. Motivul pentru care le înghiţea

Bărbatul a început să înghită obiecte metalice, unele măsurând 10 cm lungime, când a renunţat la alcool, spune un oficial al spitalului. Pacientul a fost internat la spitalul din oraşul Klaipeda cu dureri abdominale severe. O radiografie abdominală a scos la iveală bucăţi de metal, unele măsurând chiar şi 10 cm, potrivit The Guardian. „În […]

Cel mai bătrân bărbat din lume a murit la vârsta de 127 de ani. Secretul vieţii lungi

Poziţia de cel mai bătrân om din lume e deţinută de franţuzoaica Jeanne Calment, care a murit în 1997, la vârsta de 122 de ani. Nepotul lui Natabay Tinsiew, Zere Natabay, a declarat pentru BBC că secretele supravieţuirii au fost „răbdarea, generozitatea şi o viaţă plină de bucurie”. Bărbatul a murit pe 27 septembrie în […]

FOTO Schimbările climatice fac Pământul mai puţin luminos. Elementele care reflectă cea mai multă lumină – STUDIU

Norii sunt o piesă notorie şi complicată a puzzle-ului climatic. Oamenii de ştiinţă se străduiesc să modeleze modul în care norii vor răspunde la schimbările climatice şi modul în care aceste răspunsuri vor modela, la rândul lor, clima viitoare. Dar cercetătorii care au realizat noul studiu cred că descoperirea reflectorizării depinde de dinamica norilor de […]

„This girl is on fire”. Momentul când părul unei femei ia foc Video viral

Munca în bucătărie nu este uşoară. Şi cu cât eşti mai concentrat/ă pe ceea ce faci, cu atât rişti să te accidentezi sau să-ţi dai foc la păr. O demonstrează şi o femeie care, mult prea concentrată la ce avea de făcut, se apleacă lângă aragaz iar părul îi ia foc.   Continuă să lucreze, […]

Cafeaua poate contribui la îmbunătăţirea performanţei în ciclism

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cafelei, Asociaţia Română a Cafelei (ARC) te invită la o ceaşcă de cafea şi la o… plimbare cu bicicleta! Potrivit celui mai recent studiu publicat de ISIC – Institute for Scientific Information on Coffee, consumul de cafeină poate contribui la îmbunătăţirea performanţelor cicliştilor profesionişti şi ale amatorilor acestui sport. Până […]

Antrenorul Mircea Rednic a semnat contractul cu Dinamo, penultima clasată în Liga 1

Mircea Rednic, cel care a adus ultimul titlu în „Groapă”, în 2007, este noul antrenor principal al echipei Dinamo Bucureşti, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan, pentru pagina oficială de Facebook. „Mircea Rednic a semnat în această dimineaţă, la sediul clubului, un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, cu drept de prelungire […]

Cele mai bune oraşe pentru iubitorii de cafea (studiu)

Este 1 octombrie şi Ziua Internaţională a Cafelei! Deoarece cafeaua continuă să fie un element important în viaţa noastră de zi cu zi, te-ai întrebat vreodată în ce capitală locuitorii sunt cel mai obsedaţi de cafea? Pentru a găsi răspunsul, Brewsmartly.com a stabilit un indice analizând următoarele variabile: rating mediu, numărul de cafenele pe cap […]

Desene şi picturi ale legendarului pugilist Muhammad Ali vor fi scoase la licitaţie. Sumele la care sunt estimate

Muhammad Ali a fost inspirat să deseneze şi să picteze de către tatăl său, Cassius Clay Senior, un artist profesionist. Ali a continuat să picteze şi să deseneze în mod neoficial, pe măsură ce a crescut, înscriindu-se în cele din urmă la cursul lecţii de artă ale artistul LeRoy Neiman, specializat în artă sportivă. Ali […]

Momentul în care un leopard atacă o femeie în vârstă. Cum a scăpat bătrâna? Video viral

Persoanele în vârstă au prezenţă de spirit şi curaj, chiar şi în situaţii limită. O demonstrează şi cazul unei femei de circa 70 de ani din Mumbai (India). Întâlnirea sa cu un leopard în vârstă de aproximativ 2-3 ani a fost surprinsă de camerele de supraveghere.   Femeia se afla în curtea casei. Fiind întuneric […]

Reacţia emoţionantă a unui băieţel când îşi întâlneşte pentru prima dată sora mai mică, într-un video viral

Venirea pe lume a unui frate sau unei surori este un moment important la care copiii reacţionează în moduri adorabile.   Vizibil emoţionat, băieţelul, pe nume Angus, se urcă în patul mamei şi se uită la bebeluşă. „Awww, Willow!”, exclamă copilul şi îi întinde acesteia pluşul său, cerând să o vadă mai îndeaproape.   „Mami, […]

Cum poţi captura eficient un crocodil dacă ai curaj? Video viral

Bărbatul care a prins crocodilul se numeşte Eugene Bozzi (26 de ani) şi este fost soldat american. Copiii lui au venit la el speriaţi şi le-a spus că un aligator este în faţa casei.    Eugene se aştepta la unul mic, însă nu s-a pierdut cu firea şi a luat un tomberon din curte şi […]

Salata tradiţională cu icre de crap devine produs românesc protejat în UE

Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare în Registrul specialităţilor tradiţionale garantate a denumirii „Salată tradiţională cu icre de crap” (STG) din România.

Dispută virală în Italia. Meniu: Mojito şi cocktail-uri pentru vaccinaţi, apă şi mentă pentru nevaccinaţi

O dispută online s-a viralizat în Italia, după ce proprietarului unui local din oraşul Cattolica a afişat meniuri diferite pentru vaccinaţi şi nevaccinaţi.

Inedit: Un artist a primit zeci de mii de dolari pentru o lucrare, dar a livrat două cadre goale pe care le-a numit „Ia banii şi fugi”

Muzeul de Artă Modernă Kunsten din Aalborg, Danemarca, i-a oferit lui Haaning 84.000 de dolari pentru realizarea unor lucrări. Artistul urma să recreeze două opere de artă pentru o expoziţie intitulată „Work it Out”, axată pe relaţia dintre artă şi viaţa profesională. Muzeul se aştepta ca Haaning să realizeze două tablouri cu bancnote, care să […]

Cercetătorii au descoperit care ar putea fi vârsta maximă a persoanelor longevive. Speranţa de viaţă în acest secol

Cercetătorii au analizat durata de viaţă a peste 3.800 de „semisupercentenari” italieni, care au reuşit să depăşească vârsta de 105 ani, şi a peste 9.800 de persoane care au atins aceeaşi longevitate în Franţa.   Aceştia au ajuns la concluzia că, după vârsta de 110 ani, şansele de a rămâne în viaţă sunt de aproximativ […]

Casa lui Luchian din Bucureşti a ajuns trattorie cu lasagna. Pictorul a murit sărac şi paralizat, iar tablourile lui valorează azi averi

Nu demult, “Gălbenele şi ulcior”, un tablou pictat de Ştefan Luchian cu încheietura mâinii paralizate legată de penel, pentru că numai aşa mai putea să lucreze, a fost scos la licitaţie cu preţul de pornire de 180 de mii de euro.