Life-Inedit

Michael Moore divorţează de soţia sa, după 21 de ani de căsnicie

Cineastul Michael Moore a decis să divorţeze de soţia sa, producătoarea Kathleen Glynn, după 21 de ani de căsnicie, informează site-ul MLive.

Preşedintele Băsescu spune că deocamdată nu pleacă în concediu: „Mai am treabă”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, la finalul declaraţiei de presă privind readucerea lui Omar Hayssam în România, că deocamdată nu pleacă în concediu, adăugând că mai are "treabă", deşi în urmă cu o săptămână spunea că va pleca la Neptun după întoarcerea din vizita la Chişinău.

Nicoleta Luciu a vrut să urmeze o carieră medicală. Doctorii i-au interzis să poarte decolteu

Nicoleta Luciu a vorbit, vineri dimineaţă, în emisiunea "Alarma ProFM", despre perioada în care a profesat ca asistentă medicală, precizând că i-ar fi plăcut să fie medic pe ambulanţă, informează ProFM.

IMAGINI cu Johar Ţarnaev, realizate în noaptea capturării sale, date publicităţii de un poliţist – FOTO

Boston Magazine a publicat, joi, o serie de fotografii, realizate de sergentul Sean Murphy, din cadrul poliţiei statului Massachusetts, în noaptea capturării lui Johar Ţarnaev, principalul suspect în atentatul din Boston, ca reacţie la controversata copertă a revistei Rolling Stone.

PREFERINŢELE INFIDELILOR: Topul mărcilor auto folosite de persoanele care îşi înşală partenerii de viaţă

Persoanele infidele preferă automobilele fabricate de compania germană Audi, în timp ce modelele lansate de companiile BMW, Mercedes Benz şi Volvo se plasează pe locurile următoare în topul preferinţelor infidelilor.

Dantelă din rădăcini de căpşune şi un tricou ce verifică sănătatea, expuse la Bucureşti şi Timişoara

Un tricou care verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpşune şi o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături şi produsă de microbii care duc la fermentarea vinului, vor fi prezentate în expoziţia "Futurotextiles", ce va fi vernisată la Bucureşti şi Timişoara.

Gillian Anderson şi David Duchovny au sărbătorit 20 de ani de la lansarea serialului „Dosarele X”

Actorii Gillian Anderson şi David Duchovny au celebrat a 20-a aniversare a serialului "Dosarele X/ The X Files", joi seară, la convenţia Comic Con, organizată în oraşul San Diego din statul american California.

SFÂNTUL ILIE, aducătorul de ploi, este sărbătorit sâmbătă de creştini

Sfântul Ilie este cinstit de creştini, sâmbătă, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Procesul AEG-Jackson: Mama cântăreţului Michael Jackson va depune mărturie vineri

Mama cântăreţului Michael Jackson va depune mărturie vineri, la trei luni după începerea acestui proces iniţiat de familia Jackson împotriva companiei AEG, organizatoarea seriei de 50 de concerte pe care megastarul urma să le susţină la Londra începând din iulie 2009, au anunţat joi avocaţii ei.

Coca-Cola mexicană, populară la New York: „E mai dulce şi mai bună”

Varianta mexicană a Coca-Cola a devenit mai populară printre fanii Coca-Cola din New York decât versiunea americană a băuturii răcoritoare.

MEDIAFAX ZOOM: Best of News, luna iunie 2013 – GALERIE FOTO

Din mulţimea de ştiri ale lunii iunie, protestele şi inundaţiile, prin impactul şi numărul mare al celor afectaţi, au ţinut capul de afiş. Selecţia de imagini a acestei luni nu se limitează însă la acestea, iar imaginile cele mai puternice se dovedesc de cele mai multe ori a fi cele care relatează poveştile personale şi nu cele colective.

Catherine, soţia prinţului William, ar putea naşte astăzi

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, ar putea naşte în cursul zilei de vineri, afirmă o sursă citată de site-ul tabloidului britanic Daily Mail.

Recomandări pentru weekend-ul 19 – 21 iulie: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Bucureşti în acest sfârşit de săptămână.

„American Horror Story” şi „Game of Thrones” – cele mai multe nominalizări la Primetime Emmy Awards

Serialul cu accente horror "American Horror Story: Asylum" şi drama fantasy medievală "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" conduc în topul producţiilor de televiziune care au primit cele mai multe nominalizări la Primetime Emmy Awards 2013.

Autoportretul lui Bob Dylan, pe coperta celui mai nou album al artistului

Coperta celui mai nou material discografic al lui Bob Dylan, compilaţia "Another Self Portrait (1969-1971)", va fi în mod sugestiv ilustrată cu un autoportret al artistului.

STUDIUL care confirmă proverbul: „Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!”. TOP 10 oameni de succes care sunt persoane matinale

Oamenii de succes din istoria omenirii - politicieni, scriitori, actori, antreprenori - sunt persoane matinale, care preferă să se trezească foarte devreme şi să îşi înceapă ziua de lucru cu un anumit "ritual", alcătuit din activităţile lor preferate.

Fanfara Ciocârlia şi Taraf de Haidouks, printre artiştii de la Balkanik Festival

Fanfara Ciocârlia şi Taraf de Haidouks se numără printre artiştii invitaţi la Balkanik Festival, care se va desfăşura între 13 şi 15 septembrie, la Grădina Uranus din Capitală, informează un comunicat al organizatorilor.

DANSEZ PENTRU TINE: Preselecţii pentru noul sezon al emisiuni. Iulia Vântur: „Aşteptăm pe oricine iubeşte dansul şi crede în minuni”

Preselecţiile pentru noul sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", care va fi difuzat în toamnă la Pro TV, vor avea loc pe 11 august, de la ora 10:00, la hotelul Ramada Parc din Bucureşti, informează televiziunea.

Liam Gallagher, dat în judecată pentru un copil nelegitim

Liam Gallagher, fostul solist al trupei britanice Oasis, a fost dat în judecată la un tribunal din New York de o femeie care afirmă că rockerul britanic, de la care reclamanta solicită pensie alimentară, este tatăl fetiţei sale, a anunţat miercuri publicaţia New York Post, citată de AFP.

Scenaristul filmului „La Vita e bella” a murit la vârsta de 72 de ani

Scenaristul italian Vincenzo Cerami, un colaborator frecvent al actorului şi regizorului Roberto Benigni, recompensat cu o nominalizare la premiul Oscar pentru scenariul filmului "Viaţa e frumoasă/ La Vita e bella", a murit miercuri la vârsta de 72 de ani.

Premieră în ultimii 26 de ani: Gemeni de panda uriaş, născuţi la Grădina Zoologică din Atlanta – FOTO

O femelă de urs din specia panda uriaş a născut doi pui, luni, la Grădina Zoologică din Atlanta, un oraş din statul american Georgia, evenimentul marcând o premieră în ultimii 26 de ani în Statele Unite, unde ultimii gemeni de panda s-au născut în 1987, au anunţat miercuri oficialii americani.

Prima bibliotecă pe plajă din Europa, amenajată în Bulgaria

Prima bibliotecă pe plajă din Uniunea Europeană a fost inaugurată în staţiunea Albena din Bulgaria, turiştii având la dispoziţie peste 3.000 de volume din care să aleagă cărţile pe care vor să le citească în timp ce se bronzează.

Charlie Sheen a devenit pentru prima dată bunic. Fiica cea mare a actorului a născut o fetiţă

Actorul american Charle Sheen a devenit pentru prima dată bunic, după ce fiica lui cea mare, Cassandra, a născut miercuri o fetiţă, care a primit prenumele Luna.

Actorul Paul Bhattacharjee din filmul „Casino Royale”, care a dispărut în circumstanţe misterioase, a fost găsit mort

Actorul Paul Bhattacharjee, care a jucat în filmul "Casino Royale" din franciza "James Bond", a cărui dispariţie în circumstanţe misterioase a determinat poliţia britanică să lanseze o operaţiune de căutare, a fost găsit decedat în sudul Marii Britanii.

Campanie inedită pentru slăbire: Ţara care oferă oamenilor 1 gram de AUR pentru fiecare kilogram pierdut din greutate

Creşterea numărului de persoane obeze a determinat autorităţile dintr-o ţară să lanseze un program inedit pentru a stimula oamenii să piardă în greutate.

Băsescu l-a invitat pe Ricky Ardezianu, cântăreţ din Republica Moldova, la botezul nepoatei sale

Preşedintele Traian Băsescu l-a invitat pe Ricky Ardezianu, cântăreţ din Republica Moldova, să cânte la botezul nepoatei sale, după ce acesta s-a plâns că artiştii din ţara vecină nu sunt suficient apreciaţi şi promovaţi în România.

Justin Timberlake şi Macklemore – câte şase nominalizări la MTV Video Music Awards 2013 – VIDEO

Cântăreţul pop american Justin Timberlake şi duo-ul hip-hop Macklemore & Ryan Lewis au primit, miercuri, cele mai multe nominalizări - câte şase - la MTV Video Music Awards, o gală care va avea loc pe 25 august, la New York.

Guvernul, solicitat să sprijine Festivalul de la Mamaia

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, spune că a solicitat sprijin financiar Guvernului pentru organizarea Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia, adăugând că instituţia pe care o conduce nu poate susţine singură acest eveniment.

SUMĂ URIAŞĂ DE BANI, transferată de PayPal în contul unui american

Operatorul de plăţi online PayPal a transferat din greşeală peste 92 de milioane de miliarde de dolari în contul unui american, care a declarat ulterior că ar fi folosit o parte infimă din bani pentru a achita datoria naţională a statului american, însă eroarea a fost corectată foarte rapid de PayPal.

Tom Hanks, în adaptarea cinematografică a romanului „Inferno” de Dan Brown

Actorul american Tom Hanks va interpreta din nou rolul profesorului Robert Langdon, în adaptarea cinematografică a romanului "Inferno", de Dan Brown, care va fi regizată de Ron Howard.

Metoda inedită prin care poate fi încărcat telefonul mobil

Telefonul mobil poate fi reîncărcat cu ajutorul urinei, afirmă o echipă de cercetători britanici care spun că au reuşit de curând această premieră mondială, noua tehnologie bazându-se pe baterii cu combustibili microbieni.

GLAMOUR Stiletto Run vine la mare

Pe 2 august, de la ora 18.00, revista GLAMOUR îşi aşteaptă cititoarele la Constanţa, la City Park Mall pentru cea mai glam întrecere de alergat pe tocuri! Cu premii şi surprize pentru toate participantele, GLAMOUR Stiletto Run e deja la a treia ediţie în România!

Cum este văzut Centrul Vechi din Bucureşti de jurnaliştii BBC: „Noul Oraş Vechi al Bucureştiului pare să fi întrecut aşteptările tuturor”

Centrul Vechi din Bucureşti şi atracţiile pe care această zonă din Capitală le oferă turiştilor români şi străini sunt promovate într-un editorial publicat în secţiunea "Travel" de pe site-ul grupului britanic BBC.

Tina Turner s-a căsătorit cu producătorul muzical Erwin Bach

Cântăreaţa Tina Turner este din nou o femeie căsătorită, întrucât artista americană şi partenerul ei de viaţă şi-ar fi unit destinele în cadrul unei ceremonii civile discrete, în Elveţia, afirmă presa locală, citată de contactmusic.com.

Actorul Paul Bhattacharjee, care a jucat într-un film din franciza „James Bond”, a dispărut în circumstanţe misterioase

Actorul Paul Bhattacharjee, care a jucat în filmul "Casino Royale" din franciza "James Bond", a dispărut în circumstanţe misterioase, determinând poliţia britanică să lanseze o operaţiune de căutare a artistului.

ORAŞUL DIN UMBRĂ: O localitate din Norvegia va fi luminată pentru PRIMA OARĂ de soare în timpul iernii cu ajutorul unor oglinzi gigantice – FOTO, VIDEO

Un oraş norvegian situat la poalele unui munte, care nu este expus deloc la lumina soarelui între lunile septembrie şi martie, va avea parte de primele raze de soare pe timpul iernii prin instalarea unor oglinzi gigantice care vor reflecta lumina de pe creasta muntelui.

Al Bano şi Romina Power, din nou împreună pe scenă, după 14 ani de la divorţul lor – VIDEO

Cântăreţii Al Bano şi Romina Power vor cânta din nou împreună, pe 17 şi 18 octombrie, la Moscova, după 14 ani de la divorţul lor şi la 18 ani de când cei doi artişti s-au aflat împreună ultima oară pe aceeaşi scenă, informează presa italiană.

Legiştii au anunţat cauza morţii actorului Cory Monteith

Medicii legişti au anunţat marţi care a fost cauza morţii actorului Cory Monteith, un star al serialului "Glee", descoperit decedat weekendul trecut într-un hotel din Vancouver.

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a logodit – FOTO

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a împăcat cu fosta lui iubită, modelul namibian Behati Prinsloo, cu care s-a logodit weekendul trecut, la Los Angeles.

Sam Worthington, interpretul principal din „Avatar”, filmează în România

Actorul Sam Worthington, starul lungmetrajului SF de succes "Avatar", filmează până vineri la Poienarii de Argeş, pentru pelicula "The Keeping Room", regizată de Daniel Barber.