Într-o postare publicată pe Facebook, acesta a făcut o glumă pornind de la faptul că își donează salariul de ministru către Așezământul de Copii „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți.
„Sper să nu fie aceasta cauza blocajului politic, dar am auzit că, de când îmi donez salariul de ministru Așezământului de Copii Sf. Ierarh Leontie, măicuțele din Rădăuți se roagă să rămân cât mai mult timp ministru interimar.”, a scris Mihai Dimian.
Mesajul vine într-un moment în care România traversează o perioadă de incertitudine politică. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, iar negocierile dintre partidele parlamentare pentru constituirea unei noi majorități nu au dus, până în prezent, la un acord.
În lipsa unui nou Executiv cu puteri depline, miniștrii își exercită atribuțiile în regim de interimat, până la învestirea unui nou Guvern.
Luni sunt programate noi consultări la Palatul Cotroceni, unde președintele va discuta cu formațiunile politice parlamentare în încercarea de a debloca negocierile și de a desemna un nou premier.