Gorghiu vrea renunţarea la votul secret: Încă din 1991 s-a spus că e neconform cu statutul alesului

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că Parlamentul trebuie să renunţe la votul secret, afirmând că încă de la momentul elaborării Constituţiei din 1991 cei din comisia de redactare au susţinut că acesta ''alterează posibilitatea de control din partea electoratului".

325 afișări
Imaginea articolului Gorghiu vrea renunţarea la votul secret: Încă din 1991 s-a spus că e neconform cu statutul alesului

Gorghiu vrea renunţarea la votul secret: Încă din 1991 s-a spus că e neconform cu statutul alesului

''Este de neconceput că există aceste diferenţe între cetăţeanul de rând care ar trebui să aibă drepturi egale cu parlamentarul. Eliminarea votului secret vine din nevoia de transparenţă. În momentul în care eşti votat ca parlamentar populaţia se aşteaptă să ştie ce votezi, cum votezi şi pentru ce votezi, ce iniţiative parlamentare ai'', a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

Alina Gorghiu a afirmat că mitul potrivit căuia în Constituţie sau la momentul elaborării Constituţiei s-a impus procedura de vot secret este ''fals''.

''Am căutat să văd cum s-au purtat discuţiile la momentul elaborării Constituţiei şi vreau să vă spun că în 1991 când s-a organizat Adunarea Constituantă cei din Comisia de redactare a Constituţiei spuneau un singur lucru: votul secret alterează principiul transparenţei şi posibilitatea de control din partea electoratului faţă de reprezentanţii lor din Parlament. Oamenii care au redactat Constituţia spuneau un lucru simplu: <<Oameni buni, nu apelaţi la vot secret pentru că este neconform cu statutul parlamentarului, cu omul trimis să îşi exercite suveranitatea în numele poporului>>'', a susţinut Gorghiu.

Ea a precizat că PNL a depus un proiect de lege care stă de doi ani ''la sertar'' care prevede renunţarea la votul secret. Ea a mai spus că iniţiativa este blocată în Parlament de PSD şi că următoarea majoritate parlamentară care va avea în centrul său PNL va avea ca prioritate acest proiect, precum şi reforma Parlamentului.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea nu poate fi urmărit penal pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a decis luni plenul Senatului. Decizia a fost luată de Senat cu 73 de voturi "împotriva" solicitării DNA şi doar 45 voturi "pentru", 6 voturi anulate. Votul a fost secret cu bile, potrivit regulamentului.

MEDIAFAX a identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care au votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici