Kelemen Hunor spune că oamenii „s-au săturat de circ” și cere partidelor să lase deoparte supărările: „Soluția se află în tabăra PSD, PNL, USR și UDMR”
Kelemen Hunor afirmă, într-o postare pe Facebook, că oamenii s-au săturat de „circ” și de situația incertă.
Apel pentru formarea Guvernului
„În ultimele zile, indiferent cu cine am vorbit, prima întrebare a fost: când va avea țara, în sfârșit, un guvern? Oamenii s-au săturat de acest circ, s-au săturat de această situație incertă și spun: rezolvați cumva problema”, a scris liderul UDMR.
El spune că oamenii au dreptate, pentru că „nu ei au provocat problema” și au nevoie de o țară funcțională.
„Acum nu mai trebuie să ne gândim cine a greșit cât de mult, ci trebuie să găsim punctul în care putem ajunge la un numitor comun. Și în cadrul negocierilor anterioare le-am spus colegilor din PSD, PNL și USR: să lăsăm deoparte supărările și să depunem eforturi pentru a găsi o soluție”, a adăugat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR avertizează că, dacă partidele nu găsesc o soluție, furia oamenilor se poate întoarce împotriva lor, iar țara poate deveni neguvernabilă.
„Pentru că, dacă nu găsim o soluție, furia oamenilor se va întoarce împotriva noastră. Dar o problemă și mai gravă este că țara poate deveni neguvernabilă”, afirmă Kelemen Hunor.
Avertisment privind criza politică
Președintele UDMR susține că prelungirea crizei îi ajută pe cei care „nu au nicio soluție”.
„Cu cât prelungim mai mult această criză, cu atât se întăresc mai mult cei care, de fapt, nu au nicio soluție. George Simion nu trebuie să facă nimic acum: stă, se uită la meci, mănâncă popcorn, bea o bere, iar popularitatea partidului său crește oricum”, a mai scris acesta.
Kelemen Hunor spune că, între timp, România este blocată în lipsa unui guvern cu puteri depline.
„Între timp, țara stă pe loc. Fără un guvern cu puteri depline, ministerele se blochează, nu pot fi adoptate ordonanțe de urgență, nu pot fi inițiate legi noi și crește riscul ca România să piardă bani europeni. Ceea ce pierdem de acolo trebuie acoperit din altă parte: prin împrumuturi sau prin măsuri de austeritate”, afirmă liderul UDMR.
Poziția UDMR față de AUR
El susține că UDMR poate discuta „orice soluție responsabilă” cu PSD, PNL și USR, dar exclude orice variantă care ar implica susținerea AUR.
„La noi, în UDMR, lucrurile sunt simple. Putem discuta despre orice soluție responsabilă cu PSD, PNL și USR. Dar nu vom participa la transformarea extremistului și anti-maghiarului AUR într-un partid frecventabil și nici la legitimarea sa”, a precizat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a invocat-o și pe Hannah Arendt, vorbind despre „banalizarea răului”.
„Acceptarea răului începe întotdeauna cu un pas mic. Începe atunci când accepți mai întâi răul mai mic, pentru că ai impresia că ai o explicație rațională pentru asta. Apoi mai faci un pas spre el. Apoi încă unul. Așa ajunge răul să devină obișnuință. Iar, la un moment dat, parte din viața noastră. Nu trebuie să permitem acest lucru. Acum încă îl putem împiedica”, a scris Kelemen Hunor.
„Soluția se află în tabăra PSD, PNL, USR și UDMR. Trebuie găsită”, a încheiat președintele UDMR.
Criză politică de două luni
România se află de aproape două luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură.
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”.
După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar.
Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta a picat în Parlament, după ce a obținut doar 189 de voturi.
Miercuri, Ilie Bolojan a propus formarea unui „guvern de armistițiu”, în încercarea de a debloca situația politică.