„Am fost numit politic, am fost demis politic. Timpul şi mass-media au dovedit că nu mă fac vinovat de absolut nimic. Atunci, o echipă de control a ANPC a fost înainte de incendiu la Colectiv, deoarece am primit o sesizare cu privire la preţul unei băuturi. Echipa comisariatului Bucureşti a ajuns la club, dar nu a găsit nici pe manager, nici pe patron, astfel că au lăsat o invitaţie pentru a se prezenta la sediul ANPC cu documentele necesare. Proprietarii nu au venit, nu au dat curs invitaţiei, astfel că luni urma ca inspectorii să meargă din nou la club. Atât putea face ANPC. Nu sunt inculpat în niciun proces, nu sunt acuzat de nimic, nu am nimic a îmi reproşa şi nici inspectorilor nu cred că le pot reproşa ceva, fiindcă au respectat întocmai prevederile legii”, a declarat Marius Dunca după audiere.
Întrebat ce îl recomandă pentru conducerea ministerului, acesta a spus că experienţa acumulată în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a ajutat să înţeleagă problemele cu care se confruntă tinerii. Dunca a mai spus că îşi propune ca Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) să primească 1% din PIB în următorii cinci ani, cumulat, ceea ce înseamnă aproximativ 0.20% pe an, însemnând un plus de 128 de milioane de lei.
Citeşte şi: Ana Birchall crede că preluarea preşedinţiei Consiliului UE în 2019 ne va face un profil european consolidat: „Fiecare dintre noi putem să facem acest lucru pentru a respecta şi a iubi această ţară atât de frumos numită grădina Maicii Domnului”
Citeşte şi: Teodor Meleşcanu vrea ca România să fie cea mai importantă putere politico-militară din sud-estul Europei
Citeşte şi: Andreea Păstârnac, ministru pentru Românii de Pretutindeni: Răniţii din Colectiv ajunşi în Israel au avut tot sprijinul ambasadei şi al meu
Citeşte şi: Traian Băsescu confirmă autenticitatea înregistrării difuzate de Sebastian Ghiţă: Nu neg înregistrarea, dar a fost editată. Dosarul lui Voiculescu nu a fost complet investigat