Ministerul de externe ucrainean, mesaj către Rusia de a opri atacurile asupra Ucrainei. Orașele din Donbas, devastate de armata rusă
Ministerul de Externe al Ucrainei a publicat duminică o fotografie cu mai multe orașe din regiunea Donbas, situată în estul țării, despre care a scris că au fost deja „reduse la cenușă de armata rusă”.
În postarea sa pe platforma X, ministerul de Externe a cerut Statelor Unite și altor aliați occidentali ai Kievului să ia măsuri „puternice și coordonate” pentru a preveni viitoare agresiuni din partea Rusiei.
Înainte de toate, mesajul ministerului s-a referit la suferința civililor.
„Toate aceste orașe sunt situate în regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina, așa-numitul #Donbas. Toate aceste orașe erau odată pline de ucraineni – copii, familii. Ucraineni pe care criminalii de război ruși i-au ucis, capturat, transferat cu forța sau alungat din casele lor în urma atacurilor neîncetate, pe care acum îi numesc cinic «națiune soră».”, se arată în postarea de pe X.
Acțiunile dure ale președintelui rus, Vladimir Putin, care a cerut distrugerea acestor zone, sunt criticate în postare.
„După ce nu a lăsat în urmă decât ruine, Putin încă încearcă să cucerească și să distrugă și mai mult, pentru a transforma noi orașe în același pustiu lipsit de viață. Războiul Rusiei nu este doar împotriva teritoriului Ucrainei – este împotriva însăși dreptului ucrainenilor de a exista.”, mai scrie ministerul de Externe ucrainean.
În cadrul summitului din Alaska de vineri, Vladimir Putin i-ar fi spus lui Donald Trump că, în schimbul Donețk și Luhansk, care alcătuiesc Donbasul de astăzi, ar opri înaintarea forțelor armate rusești în regiunea sudică a Ucrainei, Herson și Zaporojie.
Luni, Volodimir Zelenski și Donald Trump se întâlnesc la Casa Albă, alături de președintele finlandez Alexander Stubb, prim-ministrul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, secretarul general al NATO Mark Rutte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și premierul britanic Keir Starmer.
Pe agenda de discuții va fi inclusiv acest schimb de teritorii propus de Vladimir Putin președintelui american, Donald Trump, în vederea atingerii păcii dintre cele două țări.