Negocieri decisive pentru Legea Salarizării. Nicușor Dan îi cheamă din nou astăzi la Cotroceni pe liderii coaliției

Publicat: 25 08. 2026, 11:38
Presedintele Nicusor Dan participa la evenimentul „Romania India Business Forum”, in Bucuresti, vineri, 24 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Președintele Nicușor Dan va avea marți, de la ora 13:00, o nouă rundă de discuții cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, în încercarea de a debloca Legea Salarizării, înaintea termenului limită.

Liderii partidelor nu au ajuns până acum la un acord, iar timpul pentru adoptarea și promulgarea legii este foarte scurt. În lipsa unui acord, România riscă să nu îndeplinească la timp jalonul din PNRR, ceea ce ar putea duce la pierderea a 770 de milioane de euro.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară că șansele ca legea să fie adoptată în termen sunt destul de mici, având în vedere procedurile parlamentare și perioada în care actul normativ ar putea fi contestat la Curtea Constituțională.

„Mi se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca acum să mai putem să venim până mâine, până poimâine, cu o formă a legii care să ducă la aprobarea acestei legi şi în Senat, care să treacă şi peste cele 24-48 de ore de posibile contestări la Curtea Constituțională şi dacă se trece şi de acest lucru să ajungă să fie promulgate. Sunt nişte termene aproape imposibil de îndeplinit”, a declarat Grindeanu.

Nici ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, nu este optimist în privința adoptării acestei legi. Acesta a declarat marți dimineață, la Digi24, că ziua de astăzi este decisivă pentru adoptarea legii și pentru păstrarea banilor din PNRR.

„În mod evident, este al 12-lea ceas. Dacă astăzi nu o să avem un acord politic, nu mai este timp să adopți și să promulgi această lege. Asta înseamnă că responsabilitatea directă va fi a partidelor care s-au opus sau au avut rezerve și lucrul ăsta trebuie să-l țină minte toți cei din administrația publică care fie s-au lăsat mințiți. Acuma partidele încearcă să evite o responsabilitate”, a declarat ministrul.

Negocierile acestea sunt complicate și de discuțiile purtate cu oficialii europeni.

Comisia Europeană a cerut Guvernului să adopte măsuri pentru compensarea impactului financiar al noii Legi a Salarizării, în cazul în care costurile bugetare vor ajunge la 12 miliarde de lei, peste estimarea inițială de 8 miliarde de lei.

Printre măsurile luate în calcul se află și prelungirea contribuției CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei. Contribuția ar urma să fie menținută și după 31 decembrie 2027, data la care prevederea actuală ar urma să expire.