Politic

Ce spune Dragnea despre posibilitatea de a deveni premier

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut joi că ''nu este foarte interesat de funcţia de prim-ministru'', argumentând că nu i se pare în regulă ca preşedintele partidului să fie în acelaşi timp şi şeful guvernului, iar pentru el ''partidul este mai important''.

Tăriceanu spune că ”a luat cunoştinţă din mediul on line” de trimiterea în judecată

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că ''a luat cunoştinţă din mediul <> de faptul că DNA a trimis spre judecare'' dosarul pe care ''i l-au instrumentat''.

UPDATE Noii miniştri Mircea Dumitru, Sorin Buşe şi Maria Ligor au depus jurământul la Cotroceni/ Mesajul lui Iohannis către noii miniştri: Aveţi domenii sensibile şi grele de păstorit – VIDEO

Noii miniştri Mircea Dumitru (Educaţie), Sorin Buşe (Transporturi) şi Maria Ligor (Relaţia pentru românii de pretutindeni) au depus, joi, jurământul de învestire în funcţie, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Dacian Cioloş.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul acestuia urmând să fie soluţionat de instanţa supremă.

Tăriceanu: Ministrul de Externe ar fi trebuit să îl convoace pe Hans Klemm la discuţii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că Ministerul de Externe ar fi trebuit să îl convoace pe Klemm şi să îi explice limitele statutului său diplomatic, după declaraţiile făcute de oficialul american inclusiv legate de activitatea Parlamentului.

Summit NATO: Iohannis va pleda pentru creşterea atenţiei asupra regiunii Mării Negre

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 8- 9 iulie, la Summitul NATO de la Varşovia, unde va pleda pentru creşterea atenţiei NATO asupra regiunii Mării Negre şi pentru asigurarea unei prezenţe aliate echilibrate pe întreg flancul estic.

UPDATE Aurelian Bădulescu şi Tudor Ionescu, aleşi viceprimari ai Capitalei/ Cine sunt cei care vor administra Bucureştiul – VIDEO

Aurelian Bădulescu, din partea PSD + UNPR, şi Tudor Ionescu, candidat ALDE, au fost aleşi viceprimari ai Capitalei, în cadrul primei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în noua componenţă, primind fiecare câte 28 de voturi pentru şi 19 împotrivă.

Tăriceanu, liderul ALDE: Preşedintele nu a informat Parlamentul privind mandatul pentru Summit-ul NATO

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat joi pe preşedintele Iohannis pentru "rezultatul îndoielnic" al consultărilor pe tema Brexit şi pentru că nu a informat Parlamentul cu privire la mandatul pentru Summit-ul NATO.

Mandatul României la summitul NATO de la Varşovia din 8-9 iulie

Preşedintele Klaus Iohannis va pleca joi seara la Varşovia pentru a participa la summitul NATO din Capitala Poloniei, în cadrul căruia România ar urma să obţină o dezvoltare a planului de contingenţă şi înfiinţarea unei brigăzi multinaţionale de 3.000-5.000 de militari.

BREXIT şi Schengen, pe agenda discuţiilor premierului Cioloş cu europarlamentarii români

Premierul Dacian Cioloş i-a invitat vineri pe europarlamentarii români la Palatul Victoria, unde vor discuta despre efectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi despre aderarea României la spaţiul Schengen.

Premierul Cioloş merge în Vietnam: De foarte multă vreme un prim-ministru al României sau un şef de stat nu s-a mai oprit aici

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că va participa săptămâna viitoare la summitul UE-Asia care va avea loc în Mongolia şi că pe drum se va opri în Vietnam undeva va încerca să dinamizeze relaţia economică a acestui stat cu România.

Cioloş despre vizele pentru Canada: Vom vedea progrese şi chiar decizii până la sfârşitul mandatului

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri că aşteaptă progrese foarte clare şi chiar decizii pe tema vizelor pentru Canada până la sfârşitul mandatului acestui guvern.

Cioloş anunţă un nou pachet de debirocratizare care vizează mediul economic

Premierul Dacian Cioloş a anunţat miercuri că Guvernul îşi propune adoptarea în toamnă a unui nou pachet de măsuri de debirocratizare care să vizeze în mod special mediul economic.

Eliminarea termenului „defectuos” din comiterea unui abuz în serviciu – motivarea Curţii Constituţionale la controversatul articol

Curtea Constituţională arată în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu că sintagma ''îndeplineşte în mod defectuos'' nu poate fi interpretată decât ''prin încălcarea legii'', iar prin ''lege'' se înţelege actele adoptate de Parlament şi de Guvern (ordonanţe simple sau de urgenţă).

Cioloş nu îşi ia concediu în această vară şi le-a cerut miniştrilor să lipsească cât mai puţin

Premierul Dacian Cioloş i-a informat pe miniştri că nu îşi va lua concediu în această vară având în vedere că mandatul Guvernul este unul scurt şi le-a recomandat să încerce să lipsească cât mai puţin, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale

Participarea reprezentanţilor statului în adunările generale ale acţionarilor nu va mai fi remunerată

Participarea reprezentanţilor statului în adunările generale ale acţionarilor (AGA) operatorilor economici la care statul deţine direct sau indirect o participaţie majoritară va fi considerată sarcină de serviciu şi nu va fi remunerată suplimentar, prevede un memorandum aprobat miercuri de Guvern.

Departamentul CENTENAR, înfiinţat în cadrul Guvernului pentru marcarea a o sută de ani de la Unire

Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, înfiinţarea unei structuri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului - Departamentul CENTENAR - ce are ca obiectiv coordonarea la nivel naţional a pregătirii şi organizării manifestărilor Centenarului României (1918-2018) şi Primului Război Mondial.

Şeful Cancelariei Guvernului, Dragoş Tudorache: Voi fi luni la Bruxelles pentru un dialog România, Comisie şi Canada pe tema vizelor

Şeful Cancelariei Guvernului României, Dragoş Tudorache, se va întâlni luni la Bruxelles cu ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum, pentru a discuta problema ridicării vizelor pentru cetăţenii români.

Firea despre acordarea autorizaţiilor pentru evenimente: Am fost greşit înţeleasă, voi da autorizaţii. Maratonul Internaţional Bucureşti va avea loc în aceleaşi condiţii ca în anii precedenţi

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că declaraţia sa privind acordarea autorizaţiilor pentru organizarea unor evenimente a fost greşit înţeleasă şi exploatată politic, afirmând că va acorda în continuare autorizaţii.

Liviu Dragnea, liderul PSD: Nu cad în capcana întinsă de unii sau de alţii de a nominaliza un prim-ministru

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că nu va cădea în capcana unora sau altora de a nominaliza un premier care să fie distrus până la alegerile parlamentare, afirmând că obiectivul PSD este să formeze o majoritate parlamentară cu ALDE după alegerile din toamnă.

Preşedintele a primit propunerile de noi miniştri. Jurământul va fi depus joi, la ora 17.00/ Dragnea: Cioloş m-a sunat înainte de remaniere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat miercuri că premierul Dacian Cioloş l-a sunat înainte să anunţe remanierea a patru miniştri, social-democratul comentând că nu are mari speranţe şi că nu a înţeles de ce a fost schimbat ministrul Educaţiei Adrian Curaj. Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri propunerile de numire a noilor miniştri- Mircea Dumitru la Educaţie, Sorin Buşe la Transporturi şi Maria Ligor la Relaţia cu românii de pretutindeni.

Legea privind aleşii locali condamnaţi cu suspendare este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională/ Decizia privind dezincriminarea conflictului de interese, amânată pentru 13 septembrie

Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleşii condamnaţi cu suspendare nu îşi pierd mandatul contravine Constituţiei, admiţând astfel contestaţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis. În privinţa dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o şedinţă pentru 13 septembrie.

Alegerea lui Mircia Gutău la Râmnicu Vâlcea, validată de Tribunal

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au admis, miercuri, contestaţia lui Mircia Gutău faţă de decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de invalidare a alegerii sale în funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, decizia fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zegrean despre dezincriminarea conflictului de interese: Toate legile trebuie respectate – VIDEO

Judecătorul CCR Augustin Zegrean a declarat miercuri, îniantea începerii şedinţei Curţii în care se judecă dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, că ”toate legile trebuie respectate” şi că în ”codul penal nu se vorbeşte despre o categorie anume de oameni”.

Traian Băsescu: Bostan, remaniat pentru că era competent şi independent faţă de unele structuri de siguranţă

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a criticat marţi remanierea ministrului Comunicaţiilor, Marius Bostan, afirmând că acesta a fost schimbat pentru că ''era competent pe domeniul său şi independent faţă de unele structuri de siguranţă naţională''.

Gorghiu: Domnul Cioloş este un profil corect de prim-ministru pentru PNL

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat marţi că, din punctul ei de vedere, Dacian Cioloş ar fi un bun premier din partea PNL, dar că deocamdată actualul şef al Guvernului ''doreşte continuarea proiectelor ca prim-ministru tehnocrat''.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Marius Bostan: Respect decizia premierului, el este şeful

Fostul ministru al Comunicaţiilor Marius Bostan a declarat marţi că respectă decizia premierului Dacian Cioloş privind revocarea sa şi că va susţine în continuarea lucrurile bune pe care Executivul le va face.

Dezincriminarea conflictului de interese şi statutul aleşilor locali, pe agenda CCR de miercuri

Curtea Constituţională judecă miercuri sesizarea depusă de PSD la propria lege privind dezincriminarea conflictului de interese, dar şi pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis la legea care stabileşte că aleşii locali condamnaţi cu suspendare nu-şi pierd mandatul.

Cioloş: L-am informat pe preşedintele Iohannis despre schimbări, a fost de acord

Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis asupra schimbărilor făcute în Guvern şi că şeful statului a fost de acord.

Cine este noul ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor

Noua propunere pentru preluarea portofoliului de ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, este diplomat de carieră din 1996, fiind în prezent ambasador al României în Canada.

Cine este noul ministru al Transporturilor

Noul ministru al Transporturilor, Petru Sorin Buşe, are o experienţă de peste 25 de ani în industria auto globală, între septembrie 2010 şi mai 2015 fiind vicepreşedinte al Inginerie Renault Globale şi Directorul General al Renault Technologie Roumaine (RTR), informează Guvernul.

Cioloş îl propune pe rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, ministru al Educaţiei. Care sunt propunerile pentru Transporturi si Relaţiile cu Românii de Pretutindeni

Premierul Dacian Cioloş a anunţat marţi că rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, este noua propunere pentru Ministerul Educaţiei, managerul Sorin Buşe pentru ministerul Transporturilor, iar Maria Ligor pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni.

La summitul NATO de la Varşovia România va obţine o dezvoltare a planului de contingenţă

România va obţine o dezvoltare a planului de contingenţă precum şi înfiinţarea unei brigăzi multinaţionale în România care va avea un efectiv de 3-5.000 de militari dintre care 1000 vor aparţine statelor aliate.

Patru miniştri, remaniaţi de premierul Cioloş. Marius Bostan, Adriaj Curaj, Dan Stoenescu şi Dan Costescu părăsesc Guvernul

Ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj şi ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu au fost demişi, a anunţat premierul Dacian Cioloş, iar ministrul Transporturilor, Dan Costescu, aflat pe lista neagră, a demisionat.

Clotilde Armand către Iohannis: Românii v-au votat să vă implicaţi. V-aţi retras în turnul de fildeş

Clotilde Armand a comentat, marţi, apelul preşedintelui Klaus Iohannis pentru „decuplarea clientelei de orice fel de la banul public”, afirmând că românii sperau ca Iohannis să fie un "susţinător neobosit" al speranţelor acestora, însă el a ales să se retragă în “turnul de fildeş” de la Cotroceni.

DECLARAŢIA ZILEI. Iohannis, despre proiectul de ţară: Avem nevoie de o guvernare responsabilă şi eliminarea corupţiei . S-au făcut multe strategii, dar au rămas pe hârtie – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că proiectul de ţară trebuie să aibă în vedere un model de dezvoltare economică sustenabilă, o guvernare responsabilă, decuplarea clientelei de la banul public prin eliminarea corupţiei şi reducerea birocraţiei.

Parlamentarul britanic Keith Vaz: Românii vor fi întotdeauna bineveniţi în Marea Britanie

Parlamentarul britanic laburist Keith Vaz le transmite românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul părăseşte Uniunea Europeană şi spune că rezultatul referendumului a arătat diviziunile existente la nivelul poporului britanic.

Cioloş: Proiectul de ţară va avea două componente, una economică, iar cealaltă despre România în UE

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni pe tema Brexit, că viziunea de dezvoltare economică la care lucrează Guvernul va fi o bază de plecare a discuţiilor despre proiectul de ţară

Jumătate din filialele PNL nu şi-au plătit datoriile către partid. Preşedinţii riscă să fie demişi

Conducerea PNL a decis, în şedinţa de luni, ca liderii filialelor care nu îşi plătesc datoriile către partid în cel mult două săptămâni să fie schimbaţi în funcţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Consultări la Cotroceni pe tema Brexit. Iohannis: Proiectul de ţară, elaborat într-un grup de lucru care va funcţiona pe lângă Preşedinţie – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că toate partidele participante la consultări au fost de acord să participe la elaborarea proiectului de ţară al României, proiect care va fi elaborat într-un grup de lucru care va funcţiona pe lângă Preşedinţie.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da