Politic

Ioan Rus: România a investit peste un miliard de euro în securizarea frontierelor

România a investit peste un miliard de euro în securizarea frontierelor externe ale UE, şi-a pregătit corespunzător personalul şi îndeplineşte condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen, a spus ministrul de Interne, Ioan Rus, la Reuniunea Grupului Alianţei Progresiste a social-democraţilor din PE.

Blaga: Nu pot să nu remarc eforturile disperate ale USL de a politiza cazul Năstase

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că este convins că instituţiile statului îşi vor face datoria în cazul lui Adrian Năstase, arătând că nu poate să nu remarce "eforturile disperate" ale USL de a politiza acest caz.

Deputaţii Uioreanu, Dobre, Moldovan şi Negoiţă şi-au anunţat demisiile din Parlament

Deputaţii Horea Uioreanu, Ciprian Dobre, Radu Moldovan şi Robert Negoiţă şi-au anunţat, marţi, demisiile din Parlament, pentru că au câştigat, în urma alegerilor din 10 iunie, funcţiile de preşedinţi ai CJ Cluj, CJ Mureş, CJ Bistriţa-Năsăud şi, respectiv, primar al Sectorului 3 din Capitală.

Ponta: Nu se impune remanierea lui Ioan Rus urmare a scandalului legat de cazul Năstase

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu consideră că se impune o remaniere a ministrului de Interne, Ioan Rus, ca urmare a scandalului legat de procedura de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul fostului premier Adrian Năstase.

PDL va contesta la Curtea Constituţională legea referendumului care prevede demiterea preşedintelui ţării

PDL va contesta la Curtea Constituţională legea referendumului care prevede demiterea preşedintelui ţării prin votul majorităţii celor prezenţi la urne, au anunţat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Preşedintele poate fi demis mai uşor: Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică Legea referendumului

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.

Preşedintele Băsescu a plecat la Istanbul pentru a participa la summit-ul OCEMN

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, marţi, spre Istanbul pentru a participa la lucrările summit-ului Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), unde va fi prezent şi ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, care participă la sesiunea şefilor diplomaţiilor din ţările OCEMN.

Baconschi: PDL s-a pesedizat. Partidul trebuie să scoată în faţă figuri în stare să-l recredibilizeze

Teodor Baconschi a declarat, marţi, la RFI, că va candida din nou la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL şi a aprecizat că partidul s-a "pesedizat", iar în acest moment este nevoie să scoată în faţă figuri şi propuneri de politici în stare să îl recredibilizeze.

Ponta: Nu l-am convins pe Băsescu să merg eu la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles.

Ponta, despre demisia lui Voiculescu: Orice senator care pleacă de la noi e o pierdere

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, comentând demisia lui Dan Voiculescu din Senat, că orice senator al USL care pleacă reprezintă o pierdere.

Senatorul PDL Gheorghe David şi-a anunţat trecerea la PSD

Senatorul PDL Gheorghe David a anunţat, marţi, în plenul Senatului, că îşi încetează activitatea în grupul senatorial al democrat-liberalilor şi că va activa în continuare în grupul PSD.

CSAT: Conferinţa Comitetului Militar NATO va avea loc la Sibiu, în perioada 14-16 septembrie 2012

CSAT a aprobat, luni, desfăşurarea, în România, a Conferinţei Comitetului Militar NATO, activitate care va avea loc la Sibiu, în perioada 14 - 16 septembrie 2012, informează Preşedinţia.

Băsescu, lui Haşotti: Vă mulţumesc pentru că aţi luat în serios o solicitare legitimă

Preşedintele Traian Băsescu i-a mulţumit, luni seară, lui Puiu Haşotti, la depunerea jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Culturii, pentru că "a luat în serios o solicitare legitimă", referindu-se la cererea privind declaraţia pe propria răspundere despre faptul că nu a plagiat.

ANALIZĂ: De ce a demisionat Dan Voiculescu din Senat? Procesul său se mută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie la tribunal

Demisia senatorului conservator Dan Voiculescu va determina Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) să-şi decline competenţa de judecare a procesului acestuia către Tribunalul Bucureşti, care va relua procedurile, astfel că până la soluţionare faptele imputate de DNA se vor prescrie.

Băsescu, Guvernului: Cât timp există respect pentru Preşedinţie, am respect total pentru toţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după ce Puiu Haşotti a depus jurământul pentru funcţia de ministru al Culturii, că atât timp cât există respect pentru instituţia Preşedintelui, din partea sa va exista "total respect pentru toţi la un loc, pentru fiecare".

Puiu Haşotti a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii

Senatorul PNL Puiu Haşotti a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţie.

Senatul aprobă ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea în două etape a salariilor bugetarilor

Senatul a adoptat, luni, fără amendamente, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea în două etape a salariilor bugetarilor.

Alegerile locale din 24 iunie: Rezultatele din şase localităţi, anunţate de BEC

Biroul Electoral Central a comunicat, luni, rezultatele alegerilor desfăşurate duminică în şase localităţi - Mangalia (Constanţa), Tărnova (Arad), Moieciu (Braşov), Curcani (Călăraşi), Mireşu Mare (Maramureş) şi Răsmireşti (Teleorman).

Senat: Nouă locuri de senator au fost vacantate, cvorumul scade la 64

Senatul a decis, luni, prin vot, vacantarea unui număr de nouă posturi de senator, cvorumul de lucru al acestei Camere scăzând astfel la 65 de senatori.

Camera Deputaţilor: 11 deputaţi care au fost aleşi în diferite funcţii la scrutinul din 10 iunie au demisionat

Plenul Camerei a luat act, luni, de demisia a 11 deputaţi care au fost aleşi în funcţii pentru care au candidat la scrutinul din 10 iunie.

Cezar Preda şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului, arătând că vrea să construiască alături de Vasile Blaga "o echipă puternică, capabilă să asigure unitatea şi să relanseze PDL".

DAN VOICULESCU DEMISIONEAZĂ DIN SENAT

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, şi-a anunţat, luni, demisia din Senat, el spunând că motivul este respingerea unui proiect privind dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală. Proiectul a fost respins de comisiile Senatului şi se află pe ordinea de zi a acestui for legislativ, care este prima cameră sesizată.

Liderul deputaţilor PSD: Băsescu are o problemă cu Parlamentul României şi nu cu prim-ministrul

Liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, referitor la sesizarea adresată de şeful statului Curţii Constituţionale privind reprezentarea României la Bruxelles, că preşedintele Traian Băsescu "are o problemă cu Parlamentul României şi nu cu prim-ministrul".

Cristian Preda şi-a depus candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL

Europarlamentarul PDL Cristian Preda anunţă că şi-a depus candidatura la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, pentru Convenţia Naţională Extraordinară care va avea loc sâmbătă.

PDL nu va avea niciun loc în noul Consiliu de Administraţie al TVR. PSD şi PNL vor avea câte trei locuri

PDL nu va avea niciun reprezentant în noul Consiliu de Administraţie al TVR, conform deciziei luate, luni, de majoritatea liderilor de grupuri parlamentare, care au stabilit că în CA vor fi câte trei reprezentanţi de la PSD şi PNL şi câte unul de la UDMR şi UNPR.

Anastase despre sesizarea Curţii Constituţionale: E un drept constituţional al preşedintelui la care înţeleg că a apelat

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că solicitarea şefului statului adresată Curţii Constituţionale privind reprezentarea României la Bruxelles "este un drept constituţional al preşedintelui" la care acesta a apelat.

Ponta: Conflictul lui Băsescu e cu Parlamentul şi poate fi rezolvat doar prin schimbarea Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că diferendul reclamat de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională este între Preşedinţie şi Parlament, iar judecătorii Curţii pot doar constata existenţa unui conflict care nu poate fi însă soluţionat decât prin modificarea Constituţiei.

Macovei: Tuturor bărbaţilor din USL care mă atacă – nu voi insulta pe nimeni, îmi voi spune opiniile

Europarlamentarul PSD Monica Macovei le răspunde "tuturor bărbaţilor din PSD, PNL, PC", care, în lipsa unor argumente juridice, logice şi morale, înţeleg să îl apere pe Adrian Năstase atacând-o pe ea, că ea nu va insulta pe nimeni şi nu va apela la atacuri la persoană.

Ponta: Parlamentul poate să mă demită pe mine sau să-l suspende pe Băsescu, „la o adică”

Victor Ponta a declarat, luni, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorinţa de a nu crea senzaţia că există un conflict preşedinte-premier, el precizând că Legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe preşedinte, "la o adică".

Haşotti: Declaraţiile lui Macovei, de procuror stalinisto-ceauşist. Se simte mai bine la 40 de grade

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut luni că declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei despre cazul Adrian Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade.

Ponta: Numirea la Educaţie, zilele acestea, poate chiar azi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va face numirea la Ministerul Educaţiei "zilele acestea, poate chiar azi", el arătând că doreşte să discute cu ministrul interimar Liviu Pop şi cu Ecaterina Andronescu despre stadiul procedurilor referitoare la bacalaureat şi la testele naţionale.

Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la reprezentarea României la Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic de natură constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European, sesizarea urmând să fie discutată miercuri.

Ilie Sârbu: Monica Macovei trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut, luni, comentând declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei la adresa lui Adrian Năstase, că aceasta ar trebui să-şi nege propria existenţă şi că trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii.

Ion Cazacu: Am depus la instanţa supremă contestaţie în anulare în cazul lui Adrian Năstase

Avocatul Ion Cazacu a declarat, luni, că a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

Ponta: E dreptul Monicăi Macovei să ceară demisia lui Rus. Dacă un ministru greşeşte, îl sancţionez

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunci îl va sancţiona.

Ponta: Vreau să discut cu Băsescu despre cum facem să obţinem un buget consistent din partea UE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă va discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre reprezentarea la Consiliul European, că doreşte să vorbească cu şeful statului despre cum vor face ca România să obţină un buget consistent din partea UE.

Avocatul Ion Cazacu despre un eventual transfer al lui Năstase: Am atenţionat ANP şi IGPR că trebuie asigurate toate condiţiile

Avocatul lui Adrian Năstase a declarat, luni, că au fost depuse două cereri la ANP şi IGPR în care a fost atrasă atenţia că trebuie asigurate toate condiţiile în situaţia în care medicii de la Spitalul Floreasca sunt de acord cu transferul fostului premier la Spitalul Penitenciar Rahova.

Ponta, unei jurnaliste: Opriţi-vă, ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări

Premierul Victor Ponta i-a replicat, luni, unei jurnaliste care l-a întrebat despre scrisoarea trimisă Guvernului de către preşedintele Traian Băsescu, spunându-i: "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos. Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări".

Adrian Năstase, citat la domiciliu în cazul Mătuşa Tamara pentru că nu s-a făcut dovada încarcerării

Judecătorii ICCJ au constatat, în dosarul "Mătuşa Tamara", în care Adrian Năstase este judecat pentru corupţie, că până luni nu s-a făcut dovada cu acte a punerii în executare a mandatului de arestare emis pe numele fostului premier, urmând să fie citat la domiciliu pentru termenul din 3 septembrie.

Stolojan: Disputa Ponta-Băsescu pe reprezentarea la Bruxelles este marginală pentru UE, dar neplăcută. Şeful statului ar trebui să meargă

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, că pentru UE disputa dintre preşedinte şi premier referitoare la reprezentarea României la Consiliul European este marginală, dar neplăcută, el apreciind însă că la Bruxelles ar trebui să meargă şeful statului.