Politic

Gafele lui Turcan. Reacţia lui Mînzatu, după ce vicepremierul a spus „propaghează” şi „omul să aibă garanţia că nu se trezeşte mort”

PSD o ironizează pe Raluca Turcan, după ce a spus „propaghează” şi „omul să aibă garanţia că nu se trezeşte mort”. Olguţa Vasilescu a scris pe Facebook „uite cine vorbeşte de analfabeţi”, în timp ce Roxana Mînzatu susţine că cetăţenii nu consideră gafele grave, pentru că nu sunt făcute de Dăncilă.

BEC explică de ce a decis că partidele politice pot face copii ale listelor electorale suplimentare

Biroul Electoral Central a transmis, joi, explicaţii referitoare la decizia de a permite partidelor politice să facă, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare. Instituţia precizează că responsabilitatea prelucrării datelor cu caracter personal aparţine formaţiunilor politice.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a fost ales vicepreşedinte al PPE

Eurodeputatul Siegfried Mureşan a fost ales, joi, vicepreşedinte al Partidului Popular European la Congresul care a avut loc la Zagreb, în Croaţia, el precizând că un obiectiv prioritar al mandatului său va fi Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020.

Schimb de replici între prefectul Aradului şi ministrul de Interne: „Nu mai aruncaţi cu noroi” / „Era o grijă”

Prefectul Aradului, Florentina Horgea, i-a reproşat, joi, în ministrului de Interne, Marcel Vela, că a aruncat cu noroi în Arad atunci când a spus că prefectul şi subprefectul s-au îmbolnăvit subit. „Am avut disponibilitatea să vă trimitem specialişti din Bucureşti”, a replicat Vela.

Viorica Dăncilă: Mă bucur că SUA trimit un ambasador puternic ataşat de România

Liderul PSD Viorica Dăncilă salută confirmarea lui Adrian Zuckerman în funcţia de ambasador al SUA la Bucureşti, referindu-se la acesta ca fiind "puternic ataşat de România şi de români". Viorica Dăncilă consideră că venirea ambasadorului va marca o etapă mai bună în Parteneriatul strategic cu SUA.

Ciolacu o ironizează pe Turcan: E mai sănătos să nu te bagi ca Turca-n lemne… rişti să te faci de râs

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a ironizat-o pe vicepremierul Raluca Turcan, în urma afirmaţiei referitoare la cazul Timişoara, cum că „omul se poate culca sănătos şi trezi mort”. Acesta a spus că „e mai sănătos să nu te bagi ca Turcan-n lemne...pentru că rişti să te faci de râs”.

Moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe | Cîţu: Vin cu toţi directorii din MFP şi ANAF. Rezultatul va fi neplăcut pentru Dăncilă şi Teodorovici

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat, joi, că la moţiunea simplă pe care PSD vrea să o depună la adresa sa va veni cu toţi directorii din MFP şi ANAF care au lucrat cu fostul ministru şi cu Darius Vâlcov şi că rezultatul va fi „unul neplăcut pentru Dăncilă şi Teodorovici”.

Ministrul Educaţiei, despre reducerea orelor în şcoli: E un proces de durată

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, joi, că nu pot fi tăiate orele „din pix”, iar reducerea lor în programa din şcoli reprezintă un proces de durată.

Dăncilă explică de ce l-a propus pe Negrescu pentru comisar european: Am primit o scrisoare

Viorica Dăncilă a afirmat, miercuri, că l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, după ce a primit o scrisoare din partea preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, în care spunea să facă urgent o nouă nominalizare. Liderul PSD susţine că în mail era trecut şi Klaus Iohannis.

Joseph Daul: Klaus Iohannis a fost un pilon al stabilităţii şi responsabilităţii în România

Fostul lider al PPE, Joseph Daul, a transmis, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis a fost un pilon al stabilităţii şi responsabilităţii în România şi că merită al doilea mandat la Cotroceni.

Viorica Dăncilă: PSD va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă împotriva ministrului Florin Cîţu

Viorica Dăncilă a anunţat că PSD va depune săptămâna viitoare, în Parlament, o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu, pentru a da explicaţii cu privire la creşterea euro.

Adrian Zuckerman, confirmat de Senatul american pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în România

Senatul american a votat miercuri, în număr de 65 pentru şi 30 împotrivă, numirea avocatului Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în România, anunţă cotidianul The Washington Post.

Antonel Tănase anunţă constituirea Comitetului pentru Audit Public Intern

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a anunţat, miercuri, la reuninea organizată de Direcţia Economică şi Achiziţii Publice, că va declanşa misiuni de audit pentru activităţile anterioare, iar în acest sens se va constitui Comitetul pentru Audit Public Intern.

Iohannis, despre aderarea la Schengen: Discuţiile se vor relua, cu mult mai multă greutate politică, dacă va fi reales

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că dacă va obţine al doilea mandat şi la finalul anului România va avea şi preşedinte şi premier din PPE, atunci discuţiile privind aderarea României la Schengen se vor relua, şi vor avea mult mai mare greutate politică.

Donald Tusk a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Popular European. Klaus Iohannis: E o premieră frumoasă

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, a fost ales, miercuri, liderul Partidului Popular European (PPE), în cadrul Congresului formaţiunii europene, care se desfăşoară zilele acestea la Zagreb.

Viorica Dăncilă regretă afirmaţia făcută despre diaspora: Apelativul „ăştia” a fost folosit de Iohannis, făcând referire la pesedişti

Viorica Dăncilă a afirmat că regretă că declaraţia în care a folosit cuvântul „ăştia” pentru a face referire la românii din diaspora a fost scoasă din context. Liderul PSD susţine că apelativul „ăştia” este folosit de Klaus Iohannis când vorbeşte despre social-democraţi.

Discuţii despre aderarea României la spaţiul Schengen, cu doar câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat, miercuri, cu omologul francez, Jean-Yves Le Drian, despre aderarea României la spaţiul Schengen şi despre parteneriatul strategic dintre România şi Franţa.

Ruptură în ALDE pe tema prezidenţialelor. Tăriceanu anunţă că partidul ar putea să nu susţină niciun candidat în turul doi – VIDEO

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis nu au fost convingători în campania pentru turul doi şi că ALDE ar trebui să nu susţină niciun candidat, lăsând electoratul să decidă pe cine va vota. Liderul ALDE precizează că în partid există opinii diferite.

VIDEO. INTERVIUL INTEGRAL Marius Tucă Show. Valentin Stan, despre alegeri: Viorica Dăncilă va face, probabil, o figură mult mai bună decât se aşteaptă mulţi

Analistul politic Valentin Stan a afirmat miercuri, la emisiunea Marius Tucă Show, că preşedintele Iohannis a prezentat opiniei publice cele mai penibile realizări ale primului său mandat şi nu vede motivul pentru care românii ar trebui să-l voteze duminică pentru încă 5 ani la Cotroceni.

Vicepremierul Guvernului Orban promite că „nicio instituţie a statului nu va mai face politică de partid”/ Ce spune despre deficitul bugetar

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că sunt în analiză contracte pe care Poşta Română şi Casa de Pensii să le încheie, astfel încât zvonurile privind neplata pensiilor şi reducerea salariilor să înceteze. Ea a precizat că există informaţii conform cărora agenţii poştali ar dezinforma cetăţenii.

Oamenii din diaspora, candidaţi la alegerile locale în România. Proiectul propus de un senator USR

Senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că USR are o idee nouă pentru alegerile locale, anume să aducă oameni din Diaspora care să candideze în oraşele din care provin. Dacă nu doresc să candideze, pot recomanda sau pot face campanie pentru altcineva.

Liderii USR şi PLUS, întâlnire pentru a discuta despre fuziunea celor două formaţiuni

Dan Barna a anunţat că vineri va avea loc o întâlnire a Birourilor Permanente Reunite USR şi PLUS, în care se va discuta ideea fuziunii celor două formaţiuni. Totodată, el a adăugat că votul pentru reconfirmarea acestuia în fruntea USR nu a destabilizat alianţa.

Site-ul „astia.ro”, înregistrat de comunitatea diaspora.ro după afirmaţia Vioricăi Dăncilă despre românii din străinătate

Comunitatea Diaspora Ro a înregistrat, miercuri, domeniul paginii de internet denumită "astia.ro", în contextul declaraţiei prezidenţiabilului PSD Viorica Dăncilă de marţi seară, în care a folosit cuvântul "ăştia" pentru a se referi la românii din străinătate.

Dan Barna, gafă în timpul unei conferinţe. Greşeala este aceeaşi pe care a făcut-o şi fiica cea mică a lui Traian Băsescu/ Prima reacţie a liderului USR

Preşedintele USR, Dan Barna, a făcut o gafă în timpul unei conferinţe de presă susţinute miercuri, folosind „succesuri” ca plural al cuvântului „succes”, în loc de forma corectă, „succese”. Aceeaşi greşeală a fost făcută în trecut şi de fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, Elena.

Barna pledează pentru un candidat comun USR-PLUS-PNL la Primăria Capitalei: „Să scăpăm Bucureştiul scufundat de Firea”

Liderul USR, Dan Barna, a pledat, miercuri, pentru desemnarea unui candidat unic al formaţiunilor de dreapta pentru Primăria Capitalei, care „să scape Bucureştiul de această guvernare Firea, care îl scufundă”. El avertizează că, în caz contrar, rezultatul acestor partide nu va fi cel scontat.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Mr. Iohannis: „Je souhaite rester au pouvoir durant deux mandats”

Bravo, Adrian Tircă! Sper să nu vă scadă nota la purtare.

Dan Barna rămâne în fruntea USR, după votul online al membrilor partidului

Dan Barna a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al USR, în urma unui vot online dat de peste 9.000 de membri ai partidului.

Iohannis: Modificările legii lui Dragnea privind repatrierea aurului pot crea un precedent periculos

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea iniţiată de Liviu Dragnea privind repatrierea a 91,5% din aurul depozitat în străinătate. Şeful statului susţine că modificările la Statutul BNR pot crea un precedent periculos pentru elaborarea şi implementarea politicii monetare.

Legea „pensionării” animalelor | Animalele care au slujit statul vor beneficia de asistenţă medicală şi cazare pe viaţă. Directorul Clubului Câinilor Utilitari: Erau casaţi ca dulapurile

Directorul Clubului Câinilor Utilitari, Vlad Popescu, a declarat, miercuri, că noua lege privind pensionarea animalelor de serviciu este binevenită şi că, în conformitate cu vechea reglementare legală, „câinii erau casaţi ca dulapurile”, iar cazul cailor era „mai dificil şi dramatic”.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, va coordona relaţia României cu o importantă organizaţie economică internaţională

Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a fost numit, printr-o decizie a lui Ludovic Orban publicată în Monitorul Oficial, în poziţia de coordonator naţional al Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Dăncilă anunţă care va fi prima ei prioritate legată de mediu, dacă va fi aleasă preşedinte

Viorica Dăncilă a anunţat că, în cazul în care va fi aleasă preşedinte, prima prioritate se va referi la protejarea pădurilor. Prezidenţiabilul PSD a precizat că va cere în CSAT ca autorităţile să oprească "crimele, şantajul şi jaful" şi să ducă la capăt ceea ce "l-a speriat pe Iohannis în 2015".

Dacian Cioloş: Statul nu funcţionează. E incapabil să apere dreptul cetăţenilor la viaţă

Dacian Cioloş a declarat că moartea unor persoane într-un bloc din Timişoara, din cauza deratizării, poluarea care afectează sănătatea locuitorilor în Băcoi şi Brazi, tragedia din Caracal sunt doar câteva exemple că statul nu funcţionează şi e incapabil să apere dreptul la viaţă al cetăţenilor.

„Aria cercului”, cea mai căutată expresie pe Google în România după dezbaterile de marţi, organizate pentru foştii profesori Dăncilă şi Iohannis

„Aria cercului” a devenit, marţi seara, cea mai căutată expresie pe versiunea locală a celui mai mare motor de căutare din lume, arată datele oferite de serviciul Google Trends.

Pesediştii se întrec în „aplauze” pentru Viorica Dăncilă | Fifor: Am avut două dezbateri, una reală cu preşedintele PSD şi o mascaradă cu Iohannis / Ce spune un alt lider al partidului

Mihai Fifor a declarat că marţi seara au fost două dezbatere, una reală cu Viorica Dăncilă şi alta, „o mascaradă” cu Klaus Iohannis. El a precizat că prezidenţiabilul PSD nu a evitat să răspundă la nicio întrebare, în schimb evenimentul candidatului PNL a fost o „scenetă proastă”, cenzurată. De asemenea, liderul PSD Vaslui Dumitru Buzatu a spus că dezbaterea organizată de Klaus Iohannis a fost un simulacru, cu întrebări montate dinainte. Acesta a adăugat că Viorica Dăncilă a ieşit în evidenţă, la conferinţa de presă de marţi, prin faptul că este un om normal, „din lumea reală românească”.

Gheorghe Falcă compară prestaţia Vioricăi Dăncilă de la dezbatere cu cea de la ultimul Congres al PCR

Gheorghe Falcă a afirmat că nu este necesară o confruntare directă între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Europarlamentarul PNL a precizat că liderul PSD a avut o prestaţie, în conferinţa de presă de marţi seara, ca acum 30 de ani, la ultimul Congres la PCR.

Ludovic Orban se va întâlni, la Zagreb, cu Ursula von der Leyen şi Donald Tusk

Ludovic Orban se află miercuri şi joi la Zagreb, unde va avea loc Congresul Partidului Popular European (PPE). Premierul va avea întrevederi cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

Ana Birchall o atacă virulent pe Viorica Dăncilă: Acum câteva zile nu ştia la ce fac referire

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, o atacă, miercuri, pe Viorica Dăncilă, după ce candidatul PSD a spus că nu îşi asumă intervenţiile în justiţie. „Acum câteva zile, doamna Dăncilă spunea că nu ştie la ce fac referire. Cumva acum a început, brusc, să-şi amintească?”, spune Birchall.

Viorica Dăncilă: Mandatul meu va fi cel de preşedinte reformator

Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă a afirmat că mandatul ei, în cazul în care va fi aleasă, va fi de preşedinte reformator şi că se va asigura că Palatul Cotroceni va funcţiona 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Cătălin Ivan, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis: Rezolvaţi situaţia Cameliei Smicală şi a copiilor săi

Preşedintele Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN) Cătălin Ivan i-a solicitat şefului statului Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să intervină urgent în soluţionarea cazului Camelei Smicală, privat de autorităţile finlandeze de dreptul de a mai avea custodia copiilor săi din anul 2015