„Vacanţa de vară aduce probleme dentare”, avertizează medicul stomatolog!

Dr. Denisa Zaharia: „Controlul stomatologic la copii înainte de începerea anului şcolar este o necesitate”

127 afișări
Imaginea articolului „Vacanţa de vară aduce probleme dentare”, avertizează medicul stomatolog!

„Vacanţa de vară aduce probleme dentare”, avertizează medicul stomatolog!

Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonţie şi estetică dentară, semnalează necesitatea controlului stomatologic la copii şi adolescenţi, înainte de începerea noului an şcolar din cauza creşterii numărului problemelor dentare în urma lunilor de vacanţă.

„Luna septembrie vine cu o avalanşă de programări în clinicile stomatologice, peste 60% dintre ele fiind pentru pacienţii copii şi tineri, pentru consulturi de prevenţie, dar şi cu probleme apărute în timpul lunilor de vacanţă. Principala cauză a problemelor dentare la copii este igiena necorespunzatoare, ceea ce duce la acumularea plăcii bacteriene la suprafaţa dinţilor şi afectarea smalţului dentar. În vacanţe, de obicei, pare că şi ritualul de îngrijire a dinţilor ia vacanţă, iar copiii uită parcă de regulile de îngrijire dentară. În plus, alimentaţia celor mici, în timpul vacanţelor, este mult mai permisivă şi mai bogată în zaharuri, ceea ce afectează şi sănătatea dinţilor. Observ din consulturile de septembrie din ultimii ani că vacanţele de vară sunt perioade favorizante pentru aparitia problemelor dentare, iar asupra acestor probleme aflate în stadiu incipient trebuie acţionat cât mai repede pentru evitarea agravării lor şi a apariţiei durerilor.”, semnalează dr. Denisa Zaharia, fondator al unor clinici stomatologice de top din Bucureşti.

Controlul stomatologic înainte de începerea anului şcolar are multiple avantaje: „Este bine ca înainte de începerea şcolii să ne asigurăm de sănătatea dentară a copiilor, ca să nu apară mai târziu urgenţe de genul unei dureri dentare intense sau abces dentar care să-i afecteze activităţile şcolare. Finalul vacanţei de vară poate fi şi perioada optimă de începere a unui tratament ortodontic, pentru că cel mic are timp să se acomodeze cu aparatul dentar şi să se familiarizeze cu aspectul lui, fără să-şi facă griji în privinţa reacţiei celor din jur. În plus, recomandam efectuarea oricăror tratamente dentare înainte de începerea şcolii, cand copiii sunt mai odihniţi şi relaxaţi şi nu după o zi de şcoală, când copilul este deja obosit şi nu mai are răbdarea necesară.” este de părere dr. Denisa Zaharia.

Problemele dentare ale copiilor sunt variate, iar ignorarea acestora poate produce repercusiuni pe temen lung. Conform medicilor stomatologi, ele variază de la simple carii dentare, la cele complicate care afectează nervul dentar, afecţiuni gingivale cu inflamaţie gingivala şi sângerare, coloraţii la nivelul dinţilor, tulburări în erupţia dinţilor şi în creşterea maxilarelor.

„O evitare îndelungată a vizitelor la stomatolog duce la agravarea problemelor dentare, ajungând până la carii complicate ce impun extracţia unor dinţi, ceea ce poate fi mult mai traumatizant pentru copil. Ca urmare indicăm vizite periodice la 6 luni, începând cu erupţia primilor dinţişori, pentru intervenţii minore în scop preventiv: periaj dentar, fluorizare sau sigilări ale dinţilor. În jurul vârstei de 6-7 ani se recomandă şi primul consult la medicul ortodont. Este momentul când se pot intercepta tulburări în creşterea oaselor maxilare, a lipsei spaţiului pentru erupţia dinţilor permanenţi şi se poate interveni. Ignorarea problemelor, fie ele carii dentare sau dizarmonii în dezvoltarea arcadelor şi în erupţia dinţilor influentează functia estetică, afectând sever calitatea vieţii adolescenţilor. Este vârsta la care este foarte importantă creşterea încrederii de sine, iar dizarmoniile dentare sunt un potenţial factor pentru fenomenul de bullying. Toate aceste probleme legate de estetică pot fi eliminate prin tratament ortodontic, intervenţie neinvazivă, simplu şi fără durere.”, semnalează, după 20 de ani de experienţă, dr. Denisa Zaharia despre necesitatea consulturilor stomatologice la copii şi adolescenţi.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici