Video Călin Popescu Tăriceanu cere Ministerului Justiţiei să facă o comisie care să verifice ce conţine arhiva SIPA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu spune că Ministerul Justiţiei ar trebui să facă o comisie care să verifice ce conţin dosarele SIPA şi să stabilească dacă sunt magistraţi care ar putea fi şantajaţi.

782 afișări

”Cred că accesul la aceste arhive e reglementat. Cei care solicită documente, nu o fac verbal şi se poate vedea dacă aceste arhive au fost accesate în anumite momente sau nu. Cel mai potrivit lucru ar fi că la ministerul Justiţiei se poate hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă pe acest subiect şi să vedem ce conţin aceste arhive pentru că ar putea să conţină date compromiţătoare la adresa unor magistraţi cu care aceştia ar putea să fie şantajaţi. Dacă vorbim de o independenţă autentică a magistraţilor, nu putem să fim convinşi că acest lucru se realizează în practică atâta timp cât există un risc de genul celui pe care l-am enunţat ca ei să fie şantajaţi cu informaţii care au fost eventual sustrase din arhive”, a declarat luni Călin Popescu Tăriceanu.

Şeful Senatului, la acea vreme prim ministru, a fost chestionat cu privire la raportul întocmit în legătură cu arhivele SIPA. Tăriceanu a afirmat că nu îşi aminteşte dacă a existat un astfel de raport.

”Nu pot să vă spun că mi-aş aduce aminte cu exactitate de conţinutul acelui raport, dar putem să verificăm. Un raport trimis către CSAT există în evidenţele şedinţelor CSAT şi se poate accesa. (...) Întrebaţi persoana de resort. Nu e primul ministru responsabil cu acest lucru. Din moment ce arhivele SIPA erau la Ministerul Justiţiei, în mod logic, persoana care a condus Ministerul Justiţiei la acea dată trebuie să dea un răspuns la acest lucru. (...) Nu o să stea prim ministru să supravegheze activităţile de inventariere. Sunt foarte disponibil să discut acest subiect, dar trebuie să avem o abordare organizată procedurală instituţională. Deci, putem să verificăm ce s-a întâmplat cu raportul, aşa-zisul raport prezentat de domnul Predoiu. Nu pot să vă confirm sută la sută, pentru că nu îmi aduc aminte ordinea de zi şi dacă a existat un astfel de raport. Dacă a existat, se poate verifica ce se întâmplă, la Ministerul Justiţiei”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Şeful Senatului spune că problema poate fi discutată şi în coaliţie.

”Eu cred că este o problemă care ţine mai degrabă de Guvern şi sigur că putem să ne consultăm la nivel politic pe aceste chestiuni, dar în primul rând cred că din zona în care este arhiva, în zona Executivului”.

Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. În replică, judecătorul Cristi Danileţ spune că nu a modificat, copiat sau divulgat informaţii din arhiva SIPA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici