Video Ce spune şeful DSU despre criticile pe care le primeşte: Am ajuns să fiu vinovat şi pentru Caracal

Raed Arafat a declarat, la Marius Tucă Show, că la orice situaţie de urgenţă este pus în centrul operaţiunii astfel încât să poarte întreaga vină pentru intervenţie. „Am ajuns să fiu vinovat şi pentru Caracal, unde nu am avut competenţă”, spune Arafat.

756 afișări

„Problema noastră, de la Apuseni încoace - la orice situaţie de urgenţă, cumva s-a încercat să fie pus doctorul Arafat în mijloc şi pusă vina pe el. S-a încercat mediatic, pe social media într-un mod organizat. Am ajuns să fiu vinovat şi pentru Caracal, unde nu am avut nicio competenţă. La Apuseni nici măcar nu eram în ţară”, a spus Raed Arafat la Marius Tucă Show.

Întrebat care ar putea fi motivele, şeful DSU a precizat că unora nu le convine că „doctorul Arafat are credibilitate, altora nu le convine că sistemul de urgenţă are credibilitate”.

Unii avocaţi din dosarul Colectiv chiar îşi îndeamnă clienţii să îl critice, spune Arafat.

„Eu cred că unii avocaţi consideră că dacă-l bagă pe doctorul Arafat, care e cunoscut, procesul o să fie mai interesant. Atunci pun familiile să dea în Arafat să pună atenţie pe proces, pe ce vor ei să facă să obţină despăgubiri”, a explicat sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici