Prima pagină » Social » Dădeau bani cu camătă, iar la scadență amenințau cu moartea. Gruparea din Dâmbovița, destructurată

Dădeau bani cu camătă, iar la scadență amenințau cu moartea. Gruparea din Dâmbovița, destructurată

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut miercuri opt percheziții în județul Dâmbovița la persoane care dădeau bani cu camătă, iar la scadență amenințau victimele cu bătaia și chiar cu moartea. Gruparea destructurată ar fi încasat 500.000 de euro din dobânzi.
Laura Buciu
18 feb. 2026, 14:26, Social

Polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară în județul Dâmbovița și au pus în executare 6 mandate de aducere emise pe numele unor persoane cercetate într-un caz ce privește săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.

Sunt probe din care reiese că, începând cu anul 2023, persoanele în cauză ar fi oferit împrumuturi de bani cu dobândă unor persoane vătămate, desfășurând această activitate în afara cadrului legal.

Ulterior, la expirarea termenelor de scadență, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, generate de imposibilitatea plății sumelor de bani, care ajungeau și la sute de mii de euro, acestea exercitau presiuni psihice, ar fi amenințat cu acte de violență și chiar cu moartea victimele și familia acestora.

Ca urmare a presiunilor exercitate de către persoanele cercetate, victimele ar fi cedat mai multe terenuri, operațiuni efectuate în baza unor acte notariale, însă persoanele în cauză ar fi continuat amenințările în scopul transferării și a altor imobile.

Prejudiciul este evaluat la peste 500.000 de euro, bani pe care persoanele vătămate le-ar fi plătit cu titlu de dobândă.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Recomandarea video