Video EXCLUSIV Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, către aleşi: Îmi doresc să lase orice interese deoparte. Au rolul de a legifera

Preşedintele ÎCCJ a declarat, într-un interviu MEDIAFAX, că îşi doreşte ca noii aleşi să lase orice fel de interese deoparte şi să se gândească doar la cele ale societăţii. În ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor, Cristina Tarcea susţine că şi aleşii ar trebui să răspundă pentru incompetenţă.

4602 afișări

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei de presă MEDIAFAX, că aşteaptă ca noul Parlament să realizeze că are menirea socială de a legifera.

"Nu aş putea să spun că am aşteptări noi de la noul Parlament faţă de vechile parlamente care au fost până la acest moment în România. Aşteptarea adevărată, reală şi sinceră este aceea ca dânşii să realizeze faptul că, la fel ca toate categoriile sociale, au o menire socială, un rol social şi acela este rolul de a legifera. Nu de a legifera oricum, ci de a legifera bine, de a legifera coerent şi de a legifera conform nevoilor societăţii româneşti actuale. Insist asupra acestui lucru pentru că legea este una dintre modalităţile prin care se poate asigura o ordine în societate, nu numai în societatea românească, într-o societate în general, iar o lipsă de coerenţă în procesul legislativ se va răsfrânge asupra tuturor domeniilor societăţii", a declarat Cristina Tarcea în interviul acordat MEDIAFAX.

Întrebată dacă partidul care a câştigat alegerile legislative reprezintă un pericol pentru actul de înfăptuire a justiţiei, preşedintele cele mai mari instanţe din România susţine că orice partid politic trebuie să se asigure că răspunde nevoilor sociale.

"M-aş feri să vorbesc despre faptul că un partid sau altul reprezintă un pericol pentru una dintre puteri sau pentru unul dintre segmentele societăţii. M-aş feri de o asemenea evaluare, în primul rând, datorită statutului meu de judecător, îmi este interzis prin lege să fac orice comentariu şi analiză politică. Nu în ultimul rând m-aş feri să fac o asemenea evaluare pentru simplu motiv că eu cred în valorile morale, cred în faptul că poporul român este foarte conştient de faptul că o societate aşezată şi stabilizată nu poate să fie decât o societate care respectă legile. Este vorba nu numai de legile dictate de legislativ, dar şi de legile moralei şi eticii. M-aş feri de o asemenea evaluare şi pentru că orice partid politic nu face altceva decât să răspundă unei nevoi sociale, aceea de a stabili politici pentru diferitele segmente ale activităţii şi îmi doresc din tot sufletul ca să conştientizeze acest rol social pe care îl au, să lase orice fel de interese deoparte şi să se gândească doar la interesele societăţii şi oamenilor care i-au ales", a spus Cristina Tarcea.

În ceea ce priveşte legea privind răspunderea magistraţilor, Cristina Tarcea a declarat că acest aspect este reglementat deja de Constituţie şi că ar trebui instituită şi o răspundere a Parlamentului şi a Guvernului.

"Îmi doresc tare mult să vă spun că din punctul meu de vedere, în egală măsură ar trebui instituită şi o răspundere materială a legislativului şi a executivului pentru incoerenţă, pentru incompetenţă, pentru acte legislative inadecvate sau pentru act de guvernare inadecvat", a mai spus preşedintele instanţei supreme.

Interviul integral acordat de preşedintele instanţei supreme agenţiei de presă MEDIAFAX va fi difuzat integral joi, la ora 13.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici