Video Fostul şef al magazinului Profi, despre declaraţiile lui Irimescu: Vorbeşte în cunoştinţă de cauză - VIDEO

Fostul şef al magazinului Profi din Arad, care a spus că a fost obligat să pună în vânzare carne stricată, spălată cu detergent, a declarat că ministrul Agriculturii, care a precizat că "România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse expirate", a vorbit în cunoştinţă de cauză.

9854 afișări

"Acest ministru vorbeşte în cunoştinţă de cauză. Nu cred că ministrul Agriculturii ar fi ieşit pe post să declare aceste lucruri dacă nu ar avea ca şi suport nişte dovezi clare. Mă face să cred că aceste lucruri au fost confirmate de către unele instituţii care deja au făcut verificări corecte, nu ca la Arad. La Arad totul s-a muşamalizat de către unele instituţii pentru că i-au informat dinainte. Cum vă explicaţi că DSV-ul a fost informat de către mine vineri, prin sesizarea pe care am făcut-o eu cu colegii mei şi după aia, au fost în control abia la începutul săptămânii. De ce nu s-au dus vineri? Ei pot controla magazinele inopinat, inclusiv noaptea. Nu au făcut acest lucru pentru că au ştiut că trebuie să ia legătura cu cei de la Profi în special şi i-au pus să facă curat", a declarat Ciprian Gabor, fostul şef al unui magazinul Profi din Arad.

Pe de altă parte, reprezentanţii lanţului de magazine îl acuză pe Gabor că a făcut multe falsuri în interiorul companiei.

"Din păcate Profi şi nu numai Profi, atât retailerii cât şi producătorii locali de carne sunt afectaţi de nişte declaraţii mincinoase ale unui fost şef de magazin Profi, o persoană care a fost într-o anchetă internă, a fost suspendat înainte de toate declaraţiile, o persoană care şi-a falsificat documentele pentru angajare, care a făcut multe falsuri în interiorul companiei, a adus prejudiciu prin manipularea inventarelor de zeci de mii de lei şi care a încercat să afilieze mai mulţi oameni în jurul lui, promiţându-le sume importante de bani. Există declaraţia , aproape jumătate din cei care au fost atraşi de el în această mişcare, care au recunoscut că au primit propuneri de sume importante de bani ca să poată să semneze aceste declaraţii. La fel avem persoane care au spus că li s-a pus în faţă o declaraţie. A semnat pagina 2 fără să poată să citească , a citit-o după două zile după ce a fost depusă a ajuns în posesia acestei declaraţii şi de aceea s-a răzgândit pentru că şi-a dat seama de calomniile şi de declaraţiile mincinoase", a declarat Călin Costinaş, director general adjunct Profi.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că "în România sunt cazuri în care salamul se spală cu oţet şi se pune iar în vânzare. România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate“.

Producătorii locali spun că nu este o surpriză să audă de la ministrul Agriculturii că în România sunt aduse produse expirate sau aproape de termen pentru a fi distribuite pe piaţă, însă reprezentanţii supermarketurilor spun că nimeni nu şi-ar asuma aşa ceva fiindcă şi-ar pierde clienţii.

„În primul rând trebuie să spun că sunt surprins că un ministru al Agriculturii are astfel de date şi nu vedem deja şi arestări. Cum să aduci alimente expirate şi cum să falsifici produse alimentare făcând chestii din astea? Nu ştiu de unde are aceste date, şi eu am informaţii că se întâmplă astfel de lucruri, tiruri întregi cu marfă expirată în alte ţări sunt aduse în România şi aici se practică astfel de lucruri, dar nu am cum să probez aceste informaţii. Cred că autoritatea statului ar trebui să verifice şi să depisteze astfel de cazuri. Aici, cu toate că nu sunt de acord cu ministrul Agriculturii pe foarte multe subiecte, aici pot spune că da, într-adevăr, am şi eu astfel de informaţii, iar noi, ca stat, trebuie să luăm cele mai severe măsuri să stopăm aceste lucruri”, a declarat pentru MEDIAFAX Costel Caraş, fermierul care în 2013 a aruncat în câmp 8.000 de litri de lapte în semn de protest pentru că nu mai are cui să îl vândă de la izbucnirea scandalului laptelului contaminat cu aflatoxină.

El a mai spus că peste 60% din piaţa României nu mai este a românilor şi că toată piaţa serioasă este stăpânită de firme multinaţionale care deţin marile lanţuri. „Foarte curând, noi o să fim în genunchi, toată ţara va fi terminată şi nu vom putea face altceva decât să aducem mâncare din import pentru că dacă distrugem agricultorul român, el nu se va mai apuca de agricultură în vecii vecilor”, a atras atenţia Costel Caraş.

La rândul său, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că trebuie doar să vedem ce se întâmplă pe piaţă pentru a ajunge la o concluzie.

„Cum credeţi că pot veni produsele mai ieftin de afară, ştiind prea bine care sunt costurile reale. Cum credeţi că ne-au invadat cu carne de porc piaţa? Noi asigurăm în momentul de faţă 30% din piaţa cărnii de porc, dar firmele sunt aproape de faliment. Am putea acoperi aproape 100%, dar ne-au omorât piaţa cu carnea de porc venită din afară care se vinde la nişte preţuri derizorii. Cum vă explicaţi? Vinde producătorul acela în pierdere? Sunt convins că ministrul are datele. (...) Dacă te duci afară, uitaţi-vă la ce preţuri e carnea de porc, în Belgia e între 8-10 euro. Aceeaşi carne, la noi o găseşti între 3-4 euro, carne importată din străinătate. Cum vă explicaţi? Şi carnea asta e produsă acolo, la noi se adaugă şi costul de transport”, a spus Laurenţiu Baciu pentru MEDIAFAX.

Reprezentanţii supermarketurilor spun că afirmaţiile ministrului Agriculturii nu au nicio bază.

„Ce pot să comentez când un ministru al Agriculturii face astfel de declaraţii? Vă daţi seama că nimeni nu ar putea să-şi permită luxul să-şi piardă clienţii, nimeni nu-şi poate permite să pună astfel de produse pe piaţă. Efectiv sunt fără grai. Nu ştiu nimic despre ceea ce spune ministrul. ANSVSA-ul şi ANPC-ul vin şi fac controale, noi suntem consiliaţi unde se greşeşte. Controlul e un lucru bun, îţi arată unde greşeşti şi cum poţi remedia. Nimeni nu lasă zone din acestea sensibilie necontrolate. La nivel de reţele comerciale, numărul producătorilor români este în creştere şi a crescut an de an şi asta pentru că piaţa cere”, a declarat Florin Căpăţână, vicepreşedinte Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRC).

Însă, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România Laurenţiu Baciu spune că supermarketurile nu şi-ar pierde clienţii fiindcă aceştia nu pot constata calitatea cărnii. „Trebuie un examen de specialitate, câţi din ţara asta am putea constata? Ţi-ar trebui laborator, cunoştiinţele necesare de a afla dacă marfa e bună sau nu. Pe asta mizează. Cine-i controlează? Dacă vorbim de organele de control din România, aici mă abţin”, a mai spus Baciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici