Video Jumătate de ţară, sub cod galben de vânt puternic/ Rafalele depăşesc 120 km la oră/ Copaci şi bucăţi de acoperiş au căzut în Braşov. Mii de vrânceni fără curent electric | FOTO, VIDEO

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o atenţionare cod galben de vânt pentru 23 de judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia, pe alocuri viteza vântului putând atinge şi depăşi 100 de kilometri pe oră.

10594 afișări

UPDATE ORA 10.45

Atenţionare cod portocaliu de vânt emisă şi pentru judeţul Buzău

Meteorologii au extins, duminică, atenţionarea cod portocaliu de vânt şi pentru judeţul Buzău, după avertizarea pentru judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Rafalele pot depăşi 120 de kilometri pe oră.

Administraţia Naţională de Meteorologie au extins atenţionarea cod portocaliu de vânt şi pentru judeţul Buzău. Avertizarea este valabilă până la ora 15.00.

UPDATE ORA 9.00

ANM: Cod portocaliu de vânt în Bistriţa-Năsăud şi Maramureş; cod galben de alte 21 de judeţe

Meteorologii au emis atenţionare cod portocaliu de vânt pentru judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, alte 21 de judeţe din Muntenia, Transilvania şi Moldova fiind sub cod galben.

Potrivit ANM, judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş sunt sub atenţionare cod portocaliu de vânt până la ora 12.00.

Viteza vântului la rafală va atinge şi depăşi 120 de kilometri pe oră şi la altitudini înalte va spulbera zăpada.

Alte 21 de judeţe din Muntenia, Transilvania şi Moldova sunt sub cod galben de vânt.

În zonele joase, viteza vântului va atinge şi depăşi la rafală 55 - 70 de kilometri pe oră.

De asemenea, şi în judeţele Alba, Mureş, Vâlcea, Gorj, Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu este atenţionare cod galben de vânt până la ora 11.

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme deosebit de caldă. Temperaturi de 18-21 grade Celsius

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală de duminică până luni seară, precizând că vremea se va menţine în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă, cu valori termice de 18-21 grade Celsius, chiar dacă luni temperaturile vor scădea uşor.

Duminică, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va avea intensificări temporare în cursul zilei şi din nou în a doua parte a nopţii, cu rafale în general de 45-55 km/h. Temperatura maximă va fi de 20- 21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade Celsius.

Luni, vremea deosebit rămâne deosebit de caldă pentru această dată, deşi temperatura aerului va scădea uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales în prima parte a zilei, cu viteze la rafală în general de 45...55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade Celsius.

Copaci şi bucăţi de acoperiş au căzut în Braşov 

Mai mulţi copaci şi bucăţi de acoperiş au căzut, duminică, în municipiul Braşov şi pe drumurile din judeţ. Nu s-au înregistrat victime, dar pompierii recomandă populaţiei să rămână în spaţii care să le asigure protecţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că pompierii au intervenit, duminică, pentru a da jos o bucată de tablă care risca să cadă de pe Trezoreria Braşov, pe strada M. Kogălniceanu.

De asemenea, Sfreja a mai spus că au căzut copaci în localităţile Teliu şi Harman, precum şi pe DN 73 A între Predeal şi Râşnov.

Pompierii intervin şi pe strada Prunului, din oraş, pentru a îndepărta elemente de acoperiş desprinse din cauza vântului, de pe bloc.

„Recomandăm persoanelor aflate pe stradă să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere şi în cazul parcării autovehiculelor. De asemenea, este bine să se sisteze activităţile desfăşurate în spaţiu deschis sau la înălţime, să fie închise toate ferestrele locuinţelor, să fie evitaţi stâlpii sau firele căzute la pământ. Recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care să asigure protecţia”, a spus Sfreja.

Judeţul Braşov este sub atenţionare cod galben de vânt până la ora 11.

Mii de vrânceni au rămas fără curent electric din cauza vântului puternic

Aproape 5.000 de persoane din judeţul Vrancea au rămas, duminică, fără curent electric, iar autorităţile intervin pentru remedierea defecţiunilor apărute la reţele electrice.

Rafalele de vânt au rupt numeroase cabluri care alimentează patru localităţi din zonele de deal şi de şes ale judeţului Vrancea. Echipele societăţii de electricitate sunt pe teren şi încearcă să remedieze problemele apărute.

De asemenea, pompierii intervin, la rândul lor pentru a stinge incendiile de vegetaţie, misiunile fiind îngreunate din cauza vântului.

„Noi avem mai multe intrevenţii pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată, vântul îngreunează misiunile pompierilor. Situaţia se poate prelungi dacă vântul nu se opreşte, atât în ceea ce priveşte incendiile, cât şi avariile la reţelele electrice. La ora 13.00 erau 50 de posturi nealimentate, în total sunt 4.950 de cetăţeni afectaţi din
satele Bordeasca, Martineşti, Homocea şi Voloşcani. Sunt localităţi din zonele de deal şi de câmpie”, a declarat pentru MEDIAFAX, reprezentantul ISU Vrancea, Florin Olaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici