Video FOTO, VIDEO | Mii de turişti şi constănţeni asistă la manifestările dedicate Zilei Marinei Române. Programul COMPLET al festivităţilor

Mii de localnici şi turişti asistă, marţi, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, la manifestările de Ziua Marinei, fiind prezent şi preşedintele Klaus Iohannis. În total, în organizarea manifestării şi desfăşurarea evenimentelor sunt implicaţi 3.000 de militari de la Forţele Navale.

309 afişări

Programul festivităţilor organizate de Ziua Marinei Române a început la ora 9.55, cu intonarea Imnului Naţional, în timp ce pe catargul de pe faleză este ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre.

La bordul navelor, militarii arborează pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de Garda de Onoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În continuare, Şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrşu, va prelua cuvântul de deschidere, precedat de citirea Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor şi al Ministerului Afacerilor Interne.

Muzica Militară şi garda de onoare se vor retrage de pe faleză, pentru a permite accesul publicului. Urmează oficierea serviciul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare, iar apoi Zeul Neptun va sosi din larg, în timp ce navele vor pune în funcţiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis se realizează spectacolul de efecte pirotehnice pe timp de zi.

Manifestările mai cuprind evoluţia remorcherelor multifuncţionale Voinicul, Vânjosul şi Vârtosul pe acorduri de vals, salturile efectuate de scafandrii de la Forţe Speciale din două elicoptere Puma Naval şi două ambarcaţiuni rapide, trecerea deasupra dispozitivului de nave a şase avioane de vânătoare, derularea unui exerciţiu de căutare şi atac submarin inamic, un exerciţiu de combatere a imigraţiei ilegale pe mare, etc.

La ora 12.45, Muzica Militară a Forţelor Navale încheie activităţile.

De la ora 13.00, punctul de atracţie va fi mutat în Portul Tomis, unde se vor organiza jocuri marinăreşti.

În total, în organizarea manifestării şi desfăşurarea evenimentelor sunt implicaţi 3.000 de militari de la Forţele Navale.

Ziua Marinei Române a fost oficializată ca onomastică a marinarilor români în 15 august 1902, iar de peste un secol sărbătoarea marinarilor atrage atenţia publicului atât prin ceremonii militare şi religioase, cât şi prin momente specifice vieţii şi tradiţiilor marinarilor - parade navale, exerciţii demonstrative, competiţii şi jocuri marinăreşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici