„Posturile de conducere care vor fi scoase la concurs vizează funcţii existente la nivelul instituţiilor aflate în Aparatul Central cât şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI”, precizează instituţia.
În 2017, prin ordonanţă de urgenţă, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.
„La nivelul unităţilor Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute aproximativ 12.000 de posturi de conducere, din totalul acestora fiind vacante aproximativ 3.700 de posturi. Restul funcţiilor vacante, neprevăzute în memoramdumul aprobat în şedinţă de Guvern, urmează să parcurgă procedurile legale de deblocare”, explică MAI.
Citeşte şi: EVALUĂRILE NAŢIONALE pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc în perioada 7-24 mai. Rezultatele nu se vor trece în catalog/ Calendarul examenelor
Citeşte şi: Fost membru CSM: Nu am participat la semnarea, redactarea, ori negocierea protocolului cu SRI. Este „halucinant”
Citeşte şi: Rechizitoriu prin care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea: A dovedit lipsă de interes faţă de riscul la care au fost expuşi poliţiştii
Citeşte şi: Corpul de Control al Ministerului Mediului, la Arad. Pe străzile oraşului sunt grămezi de gunoaie
Citeşte şi: Şeful SRI, despre Doina Cornea: Ei au fost aspri şi cruzi, doamna Cornea a fost puternică şi delicată
Citeşte şi: Ministerul Educaţiei prelungeşte perioada pentru depunerea proiectelor de manuale şcolare. La ce dată a fost anunţat noul termen
Citeşte şi: Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor: Vechiul CSM a predat justiţia SRI-ului şi şi-a compromis rolul constituţional
Citeşte şi: Pintea: Ne gândim să dotăm Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău cu încă un aparat de radioterapie
Citeşte şi: Federaţia Sanitas a strâns peste 50.000 de semnături pentru greva de avertisment. DATA de la care angajaţii din sănătate să intră în grevă generală