„O școală devine sigură dacă nu este singură”. Prioritățile ministrului Sorin Costreie
„A trecut deja o săptămână de când am depus jurământul ca ministru al educației și cercetării.
Îmi încep mandatul convins că trebuie să îmbunătățim, punctual, două zone pe care le consider esențiale pentru educație: o mai mare descentralizare și debirocratizare – ca să dăm școlii posibilitatea să se adapteze nevoilor comunității și să dăm profesorilor mai mult timp pentru a face educație, fără să fie copleșiți de hârtii și sarcini administrative. Am ajuns mai mult să justificăm ceea ce facem decât să facem efectiv…
Sorin Costreie: Școli sigure, una dintre priorități
În contextul actual, o prioritate este și să avem școli sigure. Ne trebuie o educație care să nu mai fie lăsată singură. O școală devine sigură dacă nu este singură. Și am încredere, mai ales după primele întâlniri de ieri cu reprezentanți ai studenților, ai elevilor, ai profesorilor și ai părinților, că vom putea face multe lucruri bune împreună.
Sigur, pentru toate acestea și în consonanță cu angajamentul guvernului din care fac parte, îmi doresc să intrăm cât mai repede pe un trend ascendent privind investițiile în educație și cercetare. Așa cum am mai spus, ne trebuie o educație care să împingă societatea înainte, o educație coerentă și predictibilă, fără schimbări bruște, o locomotivă socială care trage înainte comunități și destine.
Avem copii extraordinari, cu rezultate grozave inclusiv la nivel internațional. Avem, însă, și copii pentru care suntem datori să găsim soluții cât mai repede ca să aibă acces la o educație de calitate. Trebuie să muncim pentru toți. Iar echitatea și accesul la educație, începând cu un interes special pentru educația timpurie și cu un accent puternic pe educație reflexivă, trebuie să ne fie priorități.
Trebuie să muncim și pentru a reda profesorilor încrederea că nu sunt singuri. Doar așa vom putea nu doar să-i avem pe cei buni în continuare lângă copii, ci și să atragem tineri spre cea mai minunată profesie, cea de profesor, căci ce poate să fie mai minunat decât să modelezi destine printr-un contact direct cu o ființă umană în formare…
Toate acestea, însă, doar împreună”, este mesajul publicat de Sorin Costreie.
Mesajul vine după incidentele din școlile de la Bistrița și Slobozia, pe care ministrul a promis, la preluarea mandatului, că le va discuta „pe îndelete”.