Social

Se pregătesc de scenariul roşu în şcolile din România. Sindicat: „Se vor închide, iar cursurile vor avea loc în mediul online”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere instituţiilor statului să doteze şcolile cu infrastructură pentru cursuri online şi avertizează că sistemul de învăţământ riscă să se blocheze. FSLI susţine că explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe şcoli din România reprezintă o situaţie pe care guvernanţii ar fi trebuit să […]

O navă cu comandant român a salvat patru marinari care riscau să se înece în Golful Mexic. Comandantul ar putea fi propus pentru premiul „Bravery at Sea”

Nava „COSCO Malaysia” la comanda căreia se afla comandantul de cursă lungă român, Bogdan Rusu, a salvat patru marinari aflaţi pe un velier în Golful Mexic. Incidentul a avut loc la aproximativ 68 de mile vest de Clearwater, în jurul orei 11.00(local GMT), în timpul furtunii tropicale Sally. Cei patru marinari ai velierului „Yes Dear” […]

FOTO | O bătrână din România, care îşi ţine nepotul în braţe, apare în noua carte de rugăciuni a Papei Francisc. Cum l-au impresionat pe Suveranul Pontif

Noua carte de rugăciuni a lui Papa Francisc onorează vizita sa în România, de anul trecut, din vară. În marea de oameni care l-a întâmpinat pe suveranul Pontif în timpul plimbării sale prin Iaşi, se afla o bunică împreună cu nepotul ei. Un fotograf a surprins-o pe femeie, care avea un zâmbet larg pe faţă. […]

Pacienţi cronici, puşi la rând pentru viaţă! Şase luni de pandemie, cu intervenţii chirurgicale amânate şi fără acces la investigaţii medicale

Nicoleta are spondilită anchilozantă, o afecţiune care îi dă dureri cumplite dacă nu-şi ia medicamentele la timp. Pacienta trebuia să-şi ia reţeta de la medicul ei de la  Spitalul Judeţean Ilfov încă din iulie, dar asta nu a fost posibil pentru că acolo sunt îngrijiţi doar pacienţii Covid. Nicoleta a fost nevoită să apeleze la […]

Pandemia a crescut rata absenţei de la serviciu

 În România, numărul celor care au lipsit de la serviciu din cauza pandemiei de COVID-19 a crescut de la 282.000 de persoane în a treia săptămână din luna martie, la 665.000 de persoane în a patra săptămâna din lună, conform datelor Eurostat. Absenţele săptămânale de la locul de muncă au început să crească între prima […]

Dacă nu ai cu cine să îţi laşi copilul după şcoală, afterschool-ul este cea mai bună opţiune pentru tine şi copilul tău

Dacă nu poţi lucra de acasă, iar bunicii sunt departe, apare întrebarea „Cu cine îţi laşi copilul, după orele la şcoală?”. Laura Spătaru este business development manager la Vodafone. Nu are cum să îl supravegheze pe Alex la teme. Mai ales acum, când termină cursurile, la ora 11:00. Laura a ales un afterschool, în apropierea […]

FOTO & VIDEO | Cărţi de Newton şi Galilei, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, descoperite de poliţiştii din Neamţ

Mai multe cărţi şi manuscrise datând din secolul al XVII-lea, despre care există indicii că ar fi fost furate din Londra în perioada 2017-2019, au fost descoperite în urma unei percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii din Neamţ. Cărţile, care includ opere ale astronomului italian Galileo Galilei şi ale lui Isaac Newton, precum şi ale pictorului […]

Epidemia COVID. Veşti bune, se redeschid locurile de picnic şi cele pentru jocuri într-un oraş din România

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a decis că, începând de vineri, se redeschid locurile special amenajate pentru activităţile de picnic, dar şi cele pentru jocurile colective şi de societate din spaţiile publice de relaxare din oraş. Redeschiderea are loc cu respectarea normelor de igienă privind distanţarea socială şi prevenirea infectării cu virusul Sars […]

Coronavirus în România. Bucureşti raportează cele mai multe infectări în 24 de ore. Repartizarea cazurilor de COVID-19 pe judeţe vineri, 18 septembrie

Coronavirus România – Bilanţ complet AICI Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 88.235 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Notă: Cifra reprezintă numărul total de persoane vindecate de la începutul pandemiei şi a rezultat ca urmare a revizuirii şi actualizării […]

FOTO | Incendiu puternic în Botoşani: Trei case au fost cuprinse de flăcări într-o comună, cu „ajutorul” vântului

ISU Botoşani anunţă că la incendiu intervin patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD şi una SAJ, la care se adaugă pompieri voluntari şi un echipaj de la ISU Suceava. ”Flăcările s-au propagat repeziciune de la o clădire la alta din cauza vântului […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 18 septembrie: Peste 1.500 noi cazuri de COVID-19 raportate în ţară. Bilanţul complet

Coronavirus în România 18 septembrie Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 88.235 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Notă: Cifra reprezintă numărul total de persoane vindecate de la începutul pandemiei şi a rezultat ca urmare a revizuirii şi actualizării datelor […]

Un traficant de droguri urmărit de autorităţile judiciare italiene a fost prins la Iaşi şi extrădat în Italia

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu EUROJUST, procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Centrul de Cooperare Poliţienească şi poliţiştii ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului Urmăriri Iaşi, au organizat o acţiune pentru combaterea traficului de droguri de mare risc la nivel internaţional (cocaină)”, […]

Amânare în judecarea apelului în dosarul Colectiv

La aproape un an de la decizia în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a decis azi să amâne, pentru 30 septembrie, judecarea apelului în dosarul Colectiv.  În decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a dat pedepse cu închisoarea, cumulat, de 115 ani de închisoare, pentru persoanele responsabile de tragedia din octombrie 2015: patronii clubului Colectiv, fostul […]

Mai multe persoane din Constanţa şi Ialomiţa, cercetate pentru contrabandă, delapidare şi furt

„La datele de 16 şi 17 septembrie a.c., poliţişti Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au efectuat 30 de percheziţii domiciliare, în judeţele Constanţa şi Ialomiţa, la persoane bănuite de constituire de grup infracţional organizat, contrabandă, delapidare, furt şi tăinuire”, anunţă IGPR. Potrivit sursei citate, […]

Asociaţia de studenţi cere micşorarea taxelor universitare. Teodor, student la Drept: Taxele ar trebui reevaluate, din perspectiva noii realităţi

Teodor Iancu studiază Dreptul la Universitatea din Bucureşti şi este în anul trei. Face parte din asociaţia de studenţi şi îi şi reprezintă în Consiliul Facultăţii. Îşi va asculta profesorii şi îşi va privi colegii din faţa laptop-ului, în primul semestru de facultate. Teodor cere scăderea taxelor de şcolarizare, tocmai pentru că nu ar avea […]

Bebeluşi cu probleme de sănătate, transportaţi la Milano cu un zbor special

Asociaţia Blondie a organizat al 15-lea zbor privat pentru transportul copiilor bolnavi. Pentru că au o inimă fragilă, bebeluşii David, Rafael şi Jasmina au zburat către Milano pentru a urma intervenţii chirurgicale, iar Simon şi Matei, alţi doi bebeluşi de doar 7 şi 4 luni, au fost aduşi în ţară după ce au fost operaţi […]

Banca Mondială: Un copil născut astăzi în România va atinge doar jumătate din potenţialul de productivitate faţă de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educaţie şi sănătate adecvate

Indexul a fost lansat pentru prima dată în 2018 şi măsoară nivelul de cunoştinţe şi abilităţi, pe care un copil născut astăzi se poate aştepta să îl obţină până la vârsta de 18 ani, luând în considerare riscurile asociate educaţiei şi sănătăţii precare într-o anumită ţară. Valoarea din România reflectă nevoia unor îmbunătăţiri urgente a […]

Universitatea din Bucureşti a anunţat scenariul în care începe fiecare facultate. 7 facultăţi îşi ţin cursurile exclusiv online

Majoritatea studenţilor Universităţii din Bucureşti încep noul an universitar într-un sistem mixt. Este cazul a 12 facultăţi, printre care Biologie, Chimie, Limbi Străine, Jurnalism şi Psihologie. În schimb, printre studenţii pe care îi aşteaptă cursuri exclusiv online se numără cei de la Drept, Litere şi Matematică. Deciziile au fost luate în funcţie de numărul de […]

Băiatul cu boala Kawasaki internat la Spitalul Gomoiu este în stare stabilă. Experţii îţi spun cum se manifestă boala şi când e cazul să suni medicul

Băiatul de 8 ani diagnosticat cu sindromul Kawasaki este în stare stabilă.  El este internat pe secţia de ATI a spitalului de copii Victor Gomoiu din Capitală. Iniţial medicii de la Buzău au crezut că băiatul are meningo-encefalită. Testul pentru Covid a ieşit negativ la Spitalul de Urgenţă din oraş.  Ulterior, testul copilului a ieşit […]

Creşte numărul şcolilor în scenariul roşu. În 300 de unităţi de învăţământ orele se fac doar online

Potrivit unui comunicat al MEC, transmis joi presei, 300 de unităţi de învăţământ sunt încadrate în scenariul 3, cu participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi şi lecţii online. Luni, 14 septembrie, când au fost reluate cursurile, 263 de unităţi erau trecute în acest scenariu. „În conformitate cu deciziile luate de comitetele judeţene de situaţii […]

Eşti bolnav asimptomatic de Covid-19? Îţi iei uşor concediu medical. Doar teoretic!

Numărul cazurilor de noi infectări cu SARS COV 2 creşte, iar asta înseamnă că şi numărul celor asimptomatici creşte. Dacă şi tu eşi una dintre persoanele cu test pozitiv dar nu ai simptome, uite în ce situaţii te poţi afla.  Legea spune că trebuie să stai internat pe o perioadă de până la 48 de […]

Manualele şcolare, „necunoscuta” din educaţie. Cum s-a ajuns şi anul acesta ca şcoala să începă fără manuale

Şcoala a început şi anul acesta fără manuale. Nici nu te mai miră. În fiecare an se întâmplă la fel. Pentru copilul tău de clasa a opta este însă o mare problemă. Lipsesc opt titluri pentru cele mai importante discipline, iar  pentru şapte dintre aceste manuale nici nu s-a finalizat licitaţia. Deşi procedura de achiziţie […]

PSD cere Guvernului Orban să-l demită pe Costel Alexe

Ministrul Mediului, Costel.Alexe, trebuie demis imediat, conform standardului enunţat chiar de preşedintele Klaus Iohannis, susţin social-democraţii, care arată că este suspectat că a plagiat în teza de doctorat.

Medicii de la Spitalul Victor Gomoiu au anunţat care este starea primului copil infectat cu Covid-19 internat la ATI

Copilul de aproape 10 ani infectat cu virusul SARS-CoV-2 şi internat la secţia ATI a Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu” Bucureşti este în stare staţionară, spre bine, au declarat, joi, medicii care îl îngrijesc.

Forţele Aeriene Române au de azi, oficial, primul sistem de rachete Patriot

Te-ai întrebat cum arată primul sistem de rachete sol-aer PATRIOT din România? Îţi prezint câteva imagini din Poligonul Complex de Trageri de la Capu Midia, judeţul Constanţa. Sistemul de rachete sol-aer cu bătaie mare a sosit în august în România şi a intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române, iar azi a fost recepţionat printr-o ceremonie. […]

Coronavirus 17 septembrie. Situaţia pe judeţe. Bucureşti se află pe primul loc la numărul de cazuri. Iaşi depăşeşte borna de 100 de cazuri pe zi

Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 108.690 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).   Datele referitoare la numărul persoanelor declarate vindecate sunt indisponibile la acest moment, urmare a unor actualizări tehnice în sistemul de raportare şi în aplicaţia de centralizare a datelor. Aceste date vor fi […]

Criza Euthyrox se adânceşte. Judeţele unde nu se mai găseşte nicio cutie

Medicamentul Euthyrox, folosit în tratamentul problemelor cu tiroida, nu se găseşte în farmaciile din ţară de peste cinci luni. FACIAS atrage atenţia că situaţia stocurilor medicamentului Euthyrox este una gravă, iar criza nu îşi găseşte rezolvare.

Carantină de 14 zile, la intrarea în Germania. Lista zonelor din România introduse în categoria „zonelor de risc“ a fost actualizată

Autorităţile germane au actualizat lista „zonelor de risc“ din România, astfel judeţele Neamţ şi Caraş-Severin au fost introduse în categoria de risc, în timp ce judeţele Argeş şi Dâmboviţa au fost retrase de pe listă, anunţă MAE.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 17 septembrie: Numărul noilor cazuri rămâne ridicat: 1.679 îmbolnăviri raportate: Bilanţ complet

CORONAVIRUS în România. Bilanţ 17 septembrie Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 108.690 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Datele referitoare la numărul persoanelor declarate vindecate sunt indisponibile la acest moment, urmare a unor actualizări tehnice în sistemul de raportare şi în aplicaţia de centralizare a […]

Ce este AB 8, noua armă care ar putea preveni şi trata boala COVID-19

Până când vom avea vaccinul anti-COVID-19, experţii medicali încearcă din răsputeri să găsească tratamente noi pentru noul coronavirus. Experţii de la Universitatea din Pittsburg au descoperit un anticorp de 10 ori mai mic decât unul de dimensiuni normale. Anticorpul este folosit pentru a crea un medicament numit AB8. Acesta ar putea preveni şi trata boala […]

Un bebeluş se află în stare gravă după ce o oală cu bulion încins a căzut peste el. Medicii, avertisment către părinţi

Un bebeluş a suferit arsuri grave după ce o oală încinsă a căzut peste el. Acesta se află internat la Spitalul Alexandrescu din Capitală. Copilul are arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi este acum în grija medicilor, pe secţia de Chirurgie Plastică.  Medicul Raluca Alexandru spune că nu se pune deocamdată problema unui transplant […]

România introduce noi obligaţii pentru emitenţii de criptomonede, un domeniu cu tranzacţii suspecte

În urmă modificării legislaţiei la nivelul UE, România a anunţat noi reglementări pentru furnizorii de servicii din domeniul criptomonedelor şi al portofelelor digitale, în încercarea de a asigura un cadru care să poată preveni spălarea banilor, după ce fenomenul a atins cote îngrijorătoare în lume. Ioana Ungureanu, Forensic Deputy Director, şi Silvia Iancus, Forensic Senior […]

Avocatul Poporului, raport la 6 luni de urgenţă şi alertă în România: Cea mai lungă perioadă de restricţii din UE şi măsuri mai drastice decât celelalte ţări | DOCUMENT

Se fac şase luni de când viaţa ta s-a schimbat. După două luni de urgenţă (perioada 16 martie-14 mai), România a trecut la jumătatea lunii mai la starea de alertă, care va continua cel puţin până pe 14 octombrie. Pe 15 septembrie am intrat, practic, în cea de-a cincea lună de stare de alertă, intrând […]

Şofer BMW versus vatman Partea a II-a. Un vatman din Capitală a fost împuşcat cu un pistol cu bile. Atacatorul a fost identificat

UPDATE 12:07 Bărbatul care ar fi folosit pistolul cu bile a fost identificat si la acest moment se află la sediul Secţiei 16 Poliţie.   Joi, la ora 10:00, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că în sectorul 4 ar fi fost rănit un vatman de către un bărbat, după ce acesta din […]

Un nou caz de Covid-19 în şcoli. Elevă de clasa a 6-a, infectată. Colegii din clasă au fost plasaţi în carantină

O elevă de la o şcoală din oraşul Galaţi este infectată cu virusul SARS-CoV-2. Toţi colegii din clasă au fost trimişi acasă pentru 14 zile. Autorităţile fac anchetă deoarece fata are un frate în clasa a 4-a la aceeaşi şcoală.

O companie aeriană introduce şapte rute noi pe perioada sărbătorilor de iarnă

Cele şapte noi destinaţii – Barcelona, Birmingham, Bologna, Glasgow, Madrid, Roma şi Viena – vor fi operate în mod temporar în cadrul Orarului de Iarnă 2020-21 şi vor fi introduse în programul regulat de zbor în cadrul Orarului de Vara Blue Air 2021. Blue Air anticipează o creştere semnificativă a apetitului de zbor al pasagerilor […]

Centru de vârstnici dintr-un oraş mare din România, închis din cauza Covid 19. Zeci de persoane sunt infectate

Căminul de bătrâni se află în localitatea Gilău. Acolo au fost depistate 45 de cazuri de Covid-19, dintre care 37 sunt rezidenţi, iar restul angajaţi. Direcţia de Sănătate Publică a început o anchetă epidemiologică, iar autorităţile judiciare au deschis un dosar penal zădărnicirea combaterii bolilor. „Avem un nou focar activ la un centru de vârstnici […]

Alertă METEO, 17 septembrie. ANM a emis o avertizare Cod galben. Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru intensificări ale vântului valabilă de joi, 17 septembrie, ora 23:00 până vineri 18 septembrie, ora 16:00 în judeţe din Estul şi sud-estul ţării.

Înmatriculări şi permise auto: Ministerul de Interne deschide 26 de sedii secundare pentru şoferi

Dacă vrei să îţi înmatriculezi maşina, de săptămâna viitoare ai putea să îţi depui cererea mai aproape de casă. Ministerul de Interne anunţă 26 de noi de sedii secundare de înmatriculare şi permise de conducere şi în alte localităţi, pe lângă cele existente în muncipiile reşedinţă de judeţ. Sediile vor fi deschise din 22 septembrie. […]

Inventiv, dar cu ghinion. Un ieşean a încercat să ascundă într-o maşină zeci de pachete cu tutun pentru narghilea

Potrivit poliţiştilor de frontieră, incidentul s-a produs joi la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni. Poliţiştii împreună cu inspectorii vamali au descoperit, în maşina unui ieşean, 60 de pachete tutun aromat pentru narghilea. Pachetele erau ascunse în diferite zone ale autoturismului. „În data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 03.10, în Punctul de Trecere […]