Social

Reacţia Poliţiei Române la rama foto virală pe Facebook: Apreciem umorul şi înţelegem mesajul

Poliţia Română a precizat că poliţistul este unul polonez şi a glumit spunând că „în caz că termină procesele-verbale poloneze, îi oferă unul românesc”.   Oamenii legii le-au transmis cetăţenilor şi că „îşi doresc ca efortul pe care îl facem acum să fie unul cât mai scurt, iar când totul se va termina să îi […]

Universitatea Babeş-Bolyai: Examenele de admitere şi de licenţă vor fi organizate online

Conducerea UBB Cluj-Napoca a decis ca admiterea şi examenele de finalizare a studiilor să se facă online. Înscrierea candidaţilor se va face online, iar documentele originale vor fi prezentate la începerea anului universitar.   Reprezentanţii UBB au anunţat, joi, că admiterea la nivel licenţă se va desfăşura după un calendar nou, în funcţie de perioada […]

Fără vizite intime sau pachete, în penitenciare. În schimb, deţinuţii vor putea comunica online

Deţinuţii nu mai pot primi vizite, pachete şi nici nu mai au dreptul la vizite intime pe perioada stării de urgenţă. Pentru a compensa suspendarea acestor drepturi, ei pot să vorbească mai mult la telefon sau prin mediul online, potrivit ghidului emis de Ministerul Justiţiei.   Toate măsurile sunt incluse într-un ghid al Ministerului Justiţiei, […]

Încă o ţară plânge după căpşunarii români. Situaţia este disperată

Restricţiile din întreaga lume impuse de guverne pentru a combate noul coronavirus au făcut imposibilă deplasarea miilor de imigranţi care veneau să lucreze în Spania în perioada recoltării căpşuilor, relatează DW.

Două măsuri, dintr-o lovitură. MS s-a răzgândit: nu îi mai plasează în carantină la domiciliu pe asimptomatici/ Relaxare în privinţa celor care vin din zonele roşii

Dr. Adrian Marinescu: Starea pacientului asimptomatic se poate schimba brusc şi atunci trebuie monitorizat atent, autorităţile  au făcut bine că au tratat în spitale persoanele asimptomatice În Ordinul 622 emis recent de Ministerul Sănătăţii,  publicat în Monitorul Oficial, scria clar că cei infectaţi cu noul coronavirus dar care sunt asimptomatici pot fi carantinaţi la domiciliu […]

Caz cumplit de pornografie infantilă: Un bărbat şi-a pozat nepoatele, de 5 şi 7 ani. Pe una a atins-o în zona intimă

„În cauză s-a stabilit că, în perioada 2018 – 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a produs materiale pornografice cu două persoane vătămate minore, nepoatele acestuia, în vârstă de 5, respectiv 7 ani, prin fotografierea acestora. De asemenea, acesta a deţinut şi a transferat între conturile sale de e-mail un număr de 1207 materiale […]

Încă o mămică şi bebeluşul ei au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus, la Maternitatea Odobescu din Timişoara

Focarul de infecţie cu noul covid, de la Maternitatea Odobescu din Timişoara, continuă să facă victime. Încă un bebeluş şi mama lui au fost depistaţi cu noul coronavirus. Seful Maternităţii Bega din Timişoara: Este vorba despre o mămică aflată de la 13 zile după naştere, împreună cu nou născutul. În cursul zilei de luni, nou-născutul […]

Povestea românului de 34 de ani, tată a opt copii, care a murit de COVID-19 în Londra. Doctorii erau gata să-l externeze

Tatăl a opt copii a murit în mod neaşteptat după ce se părea că acesta se recupera în urma infecţiei cu noul coronavirus.  Nicu Urzică era din România şi lucra în construcţii în Marea Britanie. Românul, care avea 34 de ani şi locuia în Londra, urma să fie externat din spital atunci când starea lui […]

Focar de infecţie într-o comună din Mureş: 8 morţi şi 76 de persoane confirmate cu Covid-19. Edilul şi angajaţi ai Primăriei, în izolare

Prefectura Mureş a anunţat că în comuna Crăciuneşti au fost înregistrate 76 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 8 au murit, situaţia epidemiologică din zonă fiind monitorizată, iar măsurile înăsprite. Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în Crăcouneşti au fost identificate şi izolate la domiciliu un număr de 224 […]

Cum decurge viaţa unui ofiţer român, în misiune în Italia: Traversezi oraşul şi după câţiva kilometri abia dacă zăreşti 1, 2 persoane

Începând din 7 aprilie, o echipă formată din 11 medici, 3 asistenţi şi 1 ofiţer ISU se află în misiune în Italia, una dintre cele mai afectate ţări din lume, ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus. IGSU a transmis un interviu cu maiorul Stroescu Joe, ofiţer în cadrul ISU Sibiu. Redăm integral interviul: 1. […]

Gravidele fără posibilităţi financiare sunt grav afectate de perioada de criză

Dacă eşti însărcinată în săptămâna a 10-a şi doreşti să-ti faci prima morfologie de trimestru la stat, cu bilet de trimitere, nu ai nicio şansă. Nicio maternitate în perioada asta nu efectuează ecografii, teste genetice sau alte analize. Doar la privat pe bani, e cu noroc.  Livia Manta, medic primar de obstetrica ginecologie la Maternitatea […]

Nu toţi muncitorii români care ajung în Germania o duc bine. Unii sunt înşelaţi. Unde pot solicita aceştia ajutor

Majoritatea românilor care pleacă la muncă în străinătate merg pe încrederea că patronii vor repsecta contractul şi nu se mai întreabă ce ar face dacă ar întâmpina probleme. Petrescu Nicolai, muncitor: „Unde mergem noi nu sunt probleme, că am mai fost. (Dar dacă ar fi să aveţi probleme ştiţi unde să apelaţi?) Păi dacă eşti […]

De ce este mai letal coronavirusul pentru diabetici. Explicaţia unui expert de la Universitatea din Wuhan

Persoanele diabetice ori cele cu risc sporit în privinţa dezvoltării acestei boli autoimune prezintă un risc mai mare de mortalitate din cauza COVID-19.

Un tătic a donat 10 mii de viziere medicilor ce au grijă de bebeluşul său

Când copilul tău abia venit pe lume are nevoie de ajutorul medicilor, înţelegi practic cât de important este rolul lor în viaţa ta. Asta l-a motivat pe un proaspăt tătic din Craiova să devină şi el erou pentru cadrele medicale. După ce bebeluşul lui a fost internat din cauza unei boli grave, Claudiu a început […]

Poate ai avut şi tu COVID 19 şi nu ai ştiut. Când te poţi considera vindecat?

Te-ai gândit poate de când a început pandemia cu COVID 19 că poate ai avut şi tu o formă uşoară şi ai trecut peste? Sau că ai avut virusul dar ai fost asimptomatic? Este foarte posibil şi specialiştii din sănătate confirmă asta. Peste tot în Europa se discută despre faptul că cifrele de îmbolnăviţi ar […]

Sorina Pintea şi Mircea Beuran nu mai ies din casă pentru control judiciar, pentru a fi protejaţi de coronavirus

Chirurgul Mircea Beuran şi fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea nu trebuie să mai iasă din casă pentru a semna controlul judiciar la Poliţie. Un ghid al Ministerului Justiţiei, emis ca urmare a prelungirii stării de urgenţă, arată că un poliţist va merge la inculpaţi acasă pentru supraveghere. „Inculpatul faţă de care s-a dispus măsura […]

„Virusul nu ţine cont de cât eşti de puternic” Ce a păţit un culturist după ce a luat COVID-19

Un culturist britanic a fost grav "lovit" de coronavirus. Deşi avea o sănătate de fier, el a ajuns la terapie intensivă.

Morarii au cerut ajutorul statului pentru că nu mai faceau faţă cererii de grâu după întoarcerea românilor din diaspora

Până în prezent, pe piaţa din România, cererea de grâu era de 130.000 de tone. Odată cu întoarcerea românilor din cauza coronavirusului, cererea  s-a mărit cu 50.000 de tone. Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN: Noi ne-am făcut contractele să ne ajungă grâul până în 15 iulie. Dar nu am luat în calcul că vin două milioane […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 16 aprilie. Peste 7.700 de cazuri confirmate / Bilanţul deceselor din cauza Covid-19 ajunge la 392 / Mai mult de 1.350 de persoane vindecate

UPDATE ora 13.24 Încă 5 decese provocate de coronavirus în România Cinci noi decese din cauza Covid-19 au fost anunţate în România. Bilanţul ajunge astfel la 392. Ultimii pacienţi decedaţi aveau vârste cuprinse între 50 şi 89 de ani UPDATE ora 12.50 Încă 491 noi cazuri de îmbolnăvire în România Grupul de Comunicare Strategică anunţă că […]

Rezultatele finale ale primului studiu făcut de chinezi pe Hidroxiclorochină, medicamentul în care stau speranţele în lupta cu COVID-19

Hidroxiclorochina este testata la nivel global ca tratament pentru COVID-19.

Ce meniu va avea Liviu Dragnea în închisoare de Paşte

Meniu special de Paşte în închisori. Deţinuţii vor mânca în primele două zile de sărbătoare mezeluri, ouă roşii şi marmeladă la micul dejun, iar la prânz – piure de cartofi cu friptură de porc şi mâncare de fasole cu cârnaţi. La cină vor fi serviţi cu pilaf de orez cu carne şi paste cu brânză. […]

Exclusiv. „Nici Ceauşescu nu ne-a umilit aşa!” Drama unei asistente sociale, obligată de lege să se carantineze la locul de muncă: „Ne gândim să ne cumpărăm oliţă de noapte”

Asistenţi sociali din toată ţara au făcut şi trimis o scrisoare Guvernului prin care cer să se modifice de urgenţă Ordonaţa Militară nr 8, potrivit căreia pe perioada stării de urgenţă personalul din centre trebuie să se izoleze 14 zile la locul de muncă. În exclusivitate pentru Mediafax, o angajată a unui centru din ţară […]

Zeci de oameni s-au îmbulzit pentru pâine şi cartofi de la primărie în Jibou în plină epidemie de coronavirus. VIDEO

Primăria din Jibou a împărţit persoanelor defavorizate, care locuiesc pe o stradă din oraş, pachete cu ajutoare constând în alimente fără respectarea distanţării sociale şi a măsurilor de protecţie dispuse în ordonanţele militare. Reprezentanţii USR au reclamat modul în care reprezentanţii Primăriei au gestionat împărţirea alimentelor, în condiţiile în care în zonă a fost confirmat […]

Începând de azi statul poate prelua orice bun necesar în lupta Covid-19

Bunurile aflate sub sechestru în cadrul dosarelor penale şi sunt necesare pentru a preveni răspândirea Covid-19 pot fi preluate de stat. Măsura este inclusă într-un ghid al Ministerului Justiţiei, emis ca urmare a prelungirii stării de urgenţă. „Pe durata stării de urgenţă, bunurile în privinţa cărora au fost instituite măsuri asiguratorii şi sunt necesare prevenirii […]

Sute de muncitori au plecat în Austria: Mă duc unde se fac bani. În România ce să fac?

Aproape 1000 de români au părăsit şi astăzi ţara, ca să lucreze în străinătate. În Austria femeile pregătesc legumele şi fructele pentru vânzare, iar bărbaţii muncesc pe câmp.    Lara Udreac, muncitoare: “Cum sunt condiţiile? Foarte bune, noi avem condiţiile ca acasă.Eu lucrez pe hală la pregătirea marfei, soţul în câmp la cules.Dacă suntem bolnavi, […]

Măicuţele din Galaţi şi Brăila confecţionează măşti pe care le oferă credincioşilor şi spitalelor

Zeci de măicuţe de la patru mănăstiri din judeţele Galaţi şi Brăila confecţionează măşti pe care le dăruiesc credincioşilor. Acestea sunt oferite în acelaşi timp cu tradiţionalele daruri pascale, cozonaci şi ouă vopsite.

Câţi oameni au murit în urma testării tratamentului popularizat de Trump pentru coronavirus. Brazilia a oprit experimentul

11 oameni, subiecţi ai testului cu clorochină, au murit la Manaus, stat brazilian din zona Amazonului.

Primul spital virtual pentru COVID-19, cu internare la domiciliu. Cum va funcţiona

Australia deschide primul spital virtual pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.

Primul caz de Covid-19 la Miercurea Ciuc este un medic de la UPU

„În ultima perioada am muncit intens, ca să putem asigura tratamentul şi condiţiile necesare pentru vindecarea persoanelor infectate. Am depus acest efort pentru comunitate, pentru că sănătatea oamenilor şi siguranţa celor care lucrează în sistemul de sănătate este prioritară. Am respectat legea, aşa cum am promis, şi am respectat demnitatea persoanelor şi dreptul lor la […]

Legumele sunt la un click distanţă. Soluţia care salvează afacerile producătorilor din Dolj

Vrei legume proaspete, dar fără să stai la cozi interminabile în pieţe sau magazine? Cu un click le poţi avea. Mai mulţi producători de legume din comuna doljeană Işalniţa îţi aduc produse proaspete, din grădinile lor, direct la uşă.   Clientă: Mulţumesc frumos! Să veniţi şi săptămâna viitoare. Suntem abonaţi deja. Să faceţi tot ce […]

O cursă charter cu 150 de români plecaţi la muncă aterizează astăzi la Londra. Cum prezintă presa britanică sosirea muncitorilor

Potrivit Daily Mail, avionul va decola azi de la Bucureşti şi va ajunge la Londra, aceasta fiind prima din şase curse programate în următoarele luni pentru a aduce muncitori la fermele din Marea Britanie. Totuşi, BBC transmite că avionul va pleca din Iaşi.  Asociaţia Country Land & Business a avertizat că restricţiile curente de călătorie ar […]

Ne pregătim de un val mare de bolnavi de Covid-19. Creşte numărul spitalelor care intră în luptă

România se pregăteşte de un val mare de bolnavi de Covid-19 şi a crescut numărul spitalelor din faza a doua a epidemiei. Acestea vor interna bolnavii după ce capacitatea marilor spitalelor din linia întâi, ceea ce este pe cale să se întâmple în zielele următoare. Este vorba despre spitalele de boli infecţioase din marile centre universitare şi Spitalul Judeţean Suceava. A fost introdus şi spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.

Ai făcut boala Covid 19? Uite cu ce sechele poţi rămâne în organism

Dacă ai avut Covid 19 şi ai fost în stare gravă,  trebuie să  ştii că boala îţi poate lăsa anumite sechele în organism. Este posibil să nu mai poţi să respiri normal, aşa cum o făceai înainte. Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Spitalul Matei Balş din Capitală: Sunt pacienţi care se externează şi […]

Managerul SJU Târgovişte, amendat pentru că a ieşit în faţa unităţii în întâmpinarea moaştelor Sfântului Ierarh Nifon, alături de alţi medici

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dâmboviţa a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică cu 20.000 de lei după ce marţi a ieşit, alături de aproximativ 30 de cadre medicale, în faţa unităţii medicale ca să întâmpine moaştele Sfântului Ierarh Nifon. Amenda a fost dată pentru că nu s-au aplicat “măsurile antiepidemice de prevenire şi […]

Pink Floyd intră în „Jocurile Izolării” şi de mâine îţi oferă concerte pe Youtube

Cei mai mulţi dintre noi n-am avut ocazia să-i vedem live niciodată, nu împreună, cel puţin. Pe Roger Waters l-am văzut chiar aici la Bucureşti, când a dărâmat zidul din faţa Casei Poporului. Gilmour s-a tot plimbat cu turneul prin curţile palatelor europene iar Nick Mason, toboşarul, urma să ne viziteze în această vară cu […]

Clienţii ApaNova pot să folosească aplicaţii de mobil şi metode online de plată a facturilor sau de comunicare

Apa potabilă este o resursă extrem de importantă în această perioadă de criză, cu peste jumătate dintre locuitorii Bucureştiului izolaţi sau autoizolaţi la domiciliu şi cu măsurile de circulaţie restrânse. De aceea, reprezenantul ApaNova, Irina Munteanu, CFO, ne-a spus care au fost măsurile luate în această perioadă de către companie pentru ca bucureştenii să poată […]

Joia Mare. Semnificaţie, tradiţii şi obiceiuri. Ce este interzis să faci în Joia Mare

Joia Mare este o zi încărcată de simbolitate pentru creştini. În acestă zi deosebită sunt unele dintre cele mai importante momente din Săptămâna Patimilor. Joia Mare se mai numeşte şi Joia Patimilor, Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

Cumpărăturile de Paşte în stare de urgenţă. Pieţele, luate cu asalt de români. Bătrână, la coadă: Îmi aminteşte de dinainte de revoluţie, când veneam să iau un litru de lapte

„Cumpărăturile se pot face chiar şi în starea de urgenţă, mai ales dacă vorbim de sărbătorile pascale.Asta pentru că românii nu fac rabat din a-şi aproviziona masa de paşte cu tot ceea ce este necesar”, relatează Gabriela Pătrulescu, reporter. Iată ce spun oamenii:  „Aşa este românul, învăţat să aibă de toate pe masă.” „În jur de […]

Gigi Becali va împărţi lumină în noaptea de Înviere, în calitate de voluntar

Finanţatorul FCSB-ului a anunţat că în noaptea de Paşte, însoţit de un preot, va lua lumina de la aeroport şi o va împărţi bisericilor. Astfel, în calitate de voluntar, Gigi Becali va avea dreptul să iasă din casă. ”Eu sunt voluntar, eu dau lumină, eu iau lumina de la aeroport şi mă duc la biserici […]