Social

Deputaţii au aprobat LEGEA offshore privind exploatările de gaze din Marea Neagră

Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, legea offshore privind condiţiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră. Investitorii sunt obligaţi să tranzacţioneze 50% din gaze pe bursa din România, iar 25% din angajaţi trebuie să fie români.

Reabilitare urbană cu semn de întrebare: Trotuar construit în spatele unei staţii de autobuz până într-un gard | FOTO, VIDEO

Un trotuar de 20 de metri a fost construit în oraşul Galaţi, doar că porneşte din spatele unei staţii de autobuz şi se termină într-un gard. În plus, peste drum, în mijlocul trotuarului asfaltat recent au rămas doi stâlpi, iar unul susţine un singur cablu.

Dragnea acuză ALDE că a inventat o problemă acolo unde nu era, în privinţa susţinerii lui Tudorel Toader: Acum trebuie să o rezolvăm

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că, în privinţa menţinerii lui Tudorel Toader în guvern, liderii ALDE au ”inventat o problemă acolo unde nu era”, dar care acum trebuie rezolvată.

Majorarea salariului minim de la 1 noiembrie, RESPINSĂ categoric de premierul Dăncilă: În niciun caz/ Ce dată a avansat pentru măsură

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că nu se pune problema majorării salariului minim de la 1 noiembrie, aşa cum a propus Comisia de Prognoză, dar este posibil ca majorarea să aibă loc de la 1 decembrie sau 1 ianuarie 2019.

Gest EXTREM: Patronul unei firme şi-a tăiat gâtul şi s-a înjunghiat în burtă, la serviciu

Patronul unei firme din judeţul Hunedoara şi-a tăiat gâtul şi s-a înjunghiat în burtă, la serviciu, fiind găsit în stare gravă de angajaţii săi, într-un depozit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Augustin Lazăr, discuţie cu raportorul ONU despre numirea şefilor de parchete şi modificarea codurilor penale

Procurorul general, Augustin Lazăr, a avut, săptămâna acasta, o întâlnire cu o delegaţie din care a făcut parte şi raportorul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind independenţa magistraţilor, unde au fost dezbătute teme precum numirea şefilor de parchete şi codurile penale.

NINGE vicolit pe Transfăgărăşan: La cât ajunge stratul de zăpadă/ Drumarii intervin | VIDEO

A început să ningă viscolit pe Transfăgărăşan, stratul de zăpadă ajungând la 3 centimetri. Drumarii intervin pentru a menţine drumul practicabil, iar meteorologii spun că ninsoarea şi frigul vor continua toată ziua.

Caz dramatic la Iaşi: Fetiţă de un an, la spital după ce a fost MUŞCATĂ de urechi şi de faţă de un porc

O fetiţă de un an din localitatea Mogoşeşti, judeţul Iaşi, a ajuns la spital după ce a fost muşcată de urechi şi de faţă de un porc din gospodărie. Fetiţa a fost lăsată în grija fraţilor mai mari şi a ieşit în curte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident în Timiş: Două persoane rănite după ce ambulanţa în care erau a lovit bordura unui sens giratoriu

Două persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce ambulanţa în care se aflau a lovit bordura unui sens giratoriu, pe DN6, în localitatea Remetea Mare din judeţul Timiş.

Zăpadă în Harghita: Gospodării fără energie electrică, după o serie de precipitaţii mixte şi vânt puternic

Circa 160 de familii din două localităţi harghitene au rămas, miercuri dimineaţa, fără energie electrică, din cauza vântului puternic, iar pe DN 13B, în Pasul Bucin, s-a aşternut un strat subţire de zăpadă, drumarii intervenind cu sare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Coduri PORTOCALIU de vânt şi GALBEN de ninsoare, în vigoare până la ora 22.00. Care sunt zonele afectate | HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi o atenţionare cod galben de vânt şi ninsoare valabilă 24 de ore pentru zonele montane ale ţării. Pentru ziua de miercuri, ANM a emis cod portocaliu de vânt în judeţe din sudul ţării.

ULTIMA ORĂ: Fratele lui Cătălin Moroşanu, Claudiu, reţinut de DIICOT – FOTO

Procurorii DIICOT Iaşi l-au reţinut pe Claudiu Moroşan, fratele luptătorului Cătălin Moroşan, întrucât acesta ar fi implicat într-un dosar ce vizează infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Aglomeraţie infernală la metrou. Călătorii, blocaţi în staţii/ UPDATE Metrorex: Un macaz s-a defectat, acum se circulă normal | FOTO, VIDEO

Mii de călători au stat de minute în şir, miercuri dimineaţa, blocaţi, pe peroanele mai multor staţii de metrou, în aşteptarea trenurilor. Potrivit Metrorex, circulaţia garniturilor a fost afectată de defectarea unui macaz în staţia Constantin Brâncoveanu.

SOS Satele Copiilor, de 25 de ani în România. Tânără: Am învăţat ce înseamnă să ai o familie

SOS Satele Copiilor nu e doar o organizaţie care oferă copiilor orfani o familie, dar le oferă şi o a doua şansă, susţin beneficiarii proiectului, precizând că datorită programului au reuşit să să-şi depăşească limitele. Aceştia s-au reunit la gala ce aniversează 25 de ani de când SOS e în România.

Sudul ţării deschide noi şi noi fronturi de război cu pesta porcină, nordul închide focar după focar. Cum s-a stopat virusul pestei porcine ÎN PĂDURE

Într-o vreme în care sudul ţării deschide noi şi noi fronturi de război cu pesta porcină africană, nordul închide focar după focar. De ce? Am mai spus-o: pentru că românii din această zonă, autorităţi şi cetăţeni, au înţeles un adevăr simplu: dacă te joci cu sănătatea animalelor, te joci cu propria-ţi sănătate. Depăşit de situaţie, ministrul Agriculturii îşi face campanie electorală afişându-se prin pieţe cu comisarii europeni, îi dojeneşte la tv pe cei care aruncă porcii morţi în păduri şi oferă recompense celor care găsesc cadavrele.

Camera Deputaţilor votează moţiunea simplă a PNL împotriva ministrului Apelor, Ioan Deneş

Camera Deputaţilor va vota, miercuri, moţiunea simplă iniţiată de PNL împotriva ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, intitulată "Stimulat de PSD, fără pic de competenţă, taie Deneş în păduri şi la verzi… şi la uscate".

Va fi propus Augustin Lazăr pentru revocare? Tudorel Toader este aşteptat să anunţe astăzi rezultatul evaluării procurorului general

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este aşteptat să anunţe, miercuri, la ora 18:00, rezultatul evaluării procurorului general, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului. Evaluarea lui Augustin Lazăr a fost demarată pe 25 august.

CCR dezbate astăzi sesizările lui Iohannis, ale Opoziţie şi ÎCCJ pe modificarea Codului Penal

CCR va discuta, miercuri, sesizările făcute de preşedintele Klaus Iohannis, de partidele din Opoziţie şi de către ÎCCJ asupra legii de modificare a Codului Penal şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Bulgaria anunţă că un mistreţ infectat cu pesta porcină africană a fost descoperit la frontiera cu România

Agenţia bulgară pentru Siguranţă Alimentară a anunţat marţi că a descoperit un mistreţ mort, infectat cu virusul pestei porcine africane, care rămăsese blocat în gardul de la frontiera bulgaro-română, informează presa locală.

Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aştept cu mare curiozitate următorul raport

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că persoanele care întocmesc raportul MCV cu privire la România "au simpatii şi sunt supuşi greşelii", precizând că "MCV-ul nu e Dumnezeul pe pământ". Acesta a adăugat că aşteaptă cu mare curiozitate următorul raport.

Călin Popescu Tăriceanu: România nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că România nu este în situaţia ieşirii din Uniunea Europeană, amintind că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a afirmat acest lucru.

Tăriceanu: E un paradox. Comisia de la Veneţia a avizat revizuirea Constituţiei care acum nu mai e bună/ Despre protocoale: Pentru mine e o satisfacţie că problema e văzută de Comisie

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, referitor la faptul că experţii Comisiei de la Veneţia recomandă revizuirea Constituţiei, că tot ei şi-au dat avizul la modificarea Legii Fundamentale în anii 1991 şi 2003, iar acum cer din nou, în mod paradoxal, acelaşi lucru.

EXCLUSIV Dana Gîrbovan, despre dezbaterile din forurile europene: Tema justiţiei, folosită ca ARMĂ în confruntări/ „Au încredere aceştia în autorităţile române doar într-un caz, iar în celălalt nu?”

Preşedintele Uniunii Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, a vorbit, într-un interviu pentru MEDIAFAX, despre dezbaterile privind justiţia în forurile europene, declarând că aceasta este folosită mai degrabă ca armă politică.

Ministerul Muncii anunţă reintroducerea salariului minim diferenţiat în funcţie de studii şi vechime

Ministerul Muncii anunţă, marţi seară, după discuţia cu sindicatele, reintroducerea salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, de 2.350 de lei brut, singura divergenţă fiind legată de data la care se va aplica măsura.

Deputat: Ciorbea va fi audiat în Comisia pentru drepturile omului pe tema OUG pe justiţie

Deputatul neafiliat Cătălin Nechifor a anunţat, marţi, pe Facebook, că în comisia pentru drepturile omului s-a aprobat audierea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pe tema ordonanţei de urgenţă privind legile justiţiei.

Mii de persoane au participat la înmormântarea lui Ilie Balaci | GALERIE FOTO

Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare, mii de români conducându-l pe ultimul drum. Mama lui Balaci a leşinat în momentul în care sicriul a fost coborât în groapă.

Reprezentanţi ai unor grupuri din Parlamentul European i-au spus lui Iohannis că trebuie regândit rolul SRI, „rămăşiţa regimului Ceauşescu”

Unii reprezentanţi ai grupuri politice din Parlamentul European i-au cerut, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis, la dezbaterea privind viitorul UE, să continue lupta împotriva corupţiei şi menţinerea independenţei sistemului judiciar, prin regândirea rolului SRI, "rămăşita regimului Ceauşescu".

Augustin Lazăr cere consultarea procurorilor pentru reevaluarea modificărilor aduse codurilor penale

Procurorul general Augustin Lazăr transmite, marţi, că procurorii din parchetele Ministerului Public pot contribui, prin consultare, la reevaluarea modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală, arătând că rapoartele Comisiei de la Veneţia au confirmat îngrijorările acestora.

Două Comisii din Senat au dat raport favorabil iniţiativei pentru recuperarea mai rapidă a permisului auto

Comisiile juridică pentru apărare ale Senatului au dat, marţi, raport comun favorabil iniţiativei legislative care reglementează perioadelor de suspendare a dreptului de a conduce pe drumurile publice şi a condiţiilor în care este făcută suspendarea, prevăzute în legislaţia actuală.

Legea offshore a primit raport de admitere de la Comisiile de specialitate. Proiectul intră miercuri la vot în plenul Camerei

Comisiile reunite de industrii, buget şi administraţie publică au adoptat, marţi, raport favorabil cu amendamente la Legea offshore. Deputaţii nu au schimbat nimic cu privire la fiscalitate sau redevenţe, iar proiectul intră la vot în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor.

Tribunalul Prahova i-a achitat pe toţi inculpaţii din dosarul Lukoil. Decizia poate fi contestată

Magistraţii Tribunalului Prahova a decis, marţi, achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul Lukoil, decizia nefiind definitivă. Aceştia au fost acuzaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a crediutlui societăţii. În cauză a fost trimisă în judecată şi Petrotel Lukoil Ploieşti.

Pesta porcină africană s-a extins într-un nou judeţ din România

Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din localitatea Ieud, judeţul Maramureş. Poliţia a început o anchetă în contextul în care există suspiciuni că virusul a fost introdus prin trafic ilicit cu animale.

Tăriceanu va participa la consultările de la Cotroceni pe tema legilor justiţiei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va participa miercuri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pe tema legilor justiţiei, au declarat surse din interiorul partidului, în timp ce colegii de coaliţie, liderii PSD vor decide miercuri dimineaţă dacă vor da curs invitaţiei.

Preşedintele CSM, Simona Marcu, despre secţia de anchetare: Va contribui la protecţia magistraţilor împotriva presiunilor

Preşedintele CSM, judecătorul Simona Marcu, îşi exprimă convingerea că secţia de anchetare a magistraţilor va contribui la asigurarea unei protecţii „adecvate a magistraţilor împotriva presiunii exercitate asupra lor”, precizând că acestea sunt garanţii de independenţă a acestora.

Un tânăr din Braşov i-a dat foc iubitei sale, în vârstă de 17 ani. Tânăra este ÎNSĂRCINATĂ

Un tânăr de 21 de ani din Săcele este audiat după ce i-a dat foc iubitei sale, în vârstă de 17 ani, însărcinată. Tânăra a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov.

Caz SCANDALOS la Sibiu: O adolescentă de 15 ani a fost răpită, bătută cu biciul şi obligată să facă materiale pornografice

O adolescentă în vârstă de 15 ani din Sibiu a fost răpită, torturată, bătută cu biciul şi obligată să facă materiale pornografice, de către două persoane. Fata a reuşit la un moment dat să fugă, dar cele 2 persoane au răpit-o din nou din maşina salvatorului.

Medicii legişti au stabilit cauza MORŢII copilului internat la un spital privat

Cauza decesului copilului de 1 an şi 8 luni, care a murit în weekend la Sanador, un spital privat din Capitală, este un şoc hemoragic survenit în urma unei hemoragii interne, au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).

Locul neaşteptat în care a fost prins un bărbat român urmărit international pentru infracţiuni de sclavie

Un bărbat de 45 de ani, din Reteag, judeţul Bistriţa-Năsăud, urmărit international pentru sclavie în Italia, a fost prins la domicliu, acesta fiind reţinut.

Rezoluţia PE, cu o lună înainte de preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE, în opinia lui Iohannis: E extrem de neobişnuit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, legat de rezoluţia care urmează să fie adoptată cu privire la România de către Parlamentul European, că aceasta este neobişnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

METEO: Capitală intră sub ALERTĂ de vânt puternic cu viteze mari la rafală. Când începe vremea rea

Meteorologii anunţă, pentru intervalul 23-25 octombrie, vânt puternic în Capitală cu viteze la rafală de până la 70 de kilometri/oră, vremea fiind instabilă, cu cer noros şi ploi slabe. Temperatura maximă în această perioadă va fi de 17 grade, iar cea minimă de 5 grade.