Social

Băsescu, despre torţionari: Trebuie să fie lăsaţi fără pensie. Umilinţa şi chinul a fost treaba lor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o emisiune ProTV, că în cazul torţionarilor acestora trebuie să le fie luată pensia şi să apară în faţa justiţiei pentru a fi judecaţi.

COD PORTOCALIU de ploi: Oprescu a cerut serviciilor publice să ia măsurile necesare

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut tuturor responsabililor din cadrul municipalităţii să ia măsurile necesare pentru a preveni problemele ce le-ar putea cauza ploile anunţate de meteorologi printr-o avertizare de tip cod portocaliu.

ACCIDENT GRAV în Vâlcea: Doi tineri au murit, iar alţi patru au fost grav răniţi

Doi tineri, o fată de 17 ani şi un băiat de 20 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar alte patru persoane au fost grav rănite, duminică, în Vâlcea, după ce şoferul, care nu avea permis de conducere şi era băut, a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit mai mulţi copaci şi un stâlp electric.

Un asistent medical de la „Colţea”, cercetat după ce a vrut să vândă sângele destinat unui pacient

Un asistent de la Spitalul "Colţea" din Capitală este cercetat după ce a sustras o pungă cu sânge destinat unui pacient şi a încercat să o predea unui centrul de transfuzii, pentru a primi o zi liberă de la serviciu, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun şi bonuri valorice de 63 de lei.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC. Numerele extrase duminică, 29 septembrie. Premiul pus în joc la Loto 6/49 nu a fost câştigat

Duminică, 29 septembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 1,8 milioane de lei, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase, respectiv 7, 31, 35, 12, 48 şi 44, potrivit site-ului Loteriei Române.

Suceava: Un autobuz a luat foc în zona unui centru comercial

Un autobuz al societăţii locale de transport public local din Suceava a luat foc, sâmbătă searã, în zona comercială din municipiu, călătorii fiind evacuaţi, nicio persoanã nefiind rãnită.

Subprefectul de Bucureşti îşi va da demisia şi va fi manager general al CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu

Subprefectul de Bucureşti, Liviu Andrei, a fost prezentat, sâmbătă seară, ca viitor manager general al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, acesta declarând corespondentului MEDIAFAX că luni îşi va depune oficial demisia din postul deţinut la Prefectura Bucureşti.

Baschetbalistul Andrei Lefter a MURIT după patru zile de comă. Sportivul avea 23 de ani

Bachebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, care a fost găsit căzut pe stradă, marţi, a decedat sâmbătă după-amiază, potrivit anunţului celor două cluburi la care a evoluat CSU Atlassib Sibiu şi CSU Ploieşti.

Daciana Sârbu, în Bucovina cu femei ambasador: Vreau să ne oprim în a ne fi teamă să ne promovăm ţara

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, care a organizat o vizită în Bucovina a mai multor diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, femei ambasador şi soţii ale unor ambasadori, a declarat, sâmbătă, la Horodnic de Sus (Suceava), că ar vrea ca românilor să nu le mai fie teamă să îşi promoveze ţara.

Ponta: N-o să fiu mândru să trăiesc într-o ţară ce măcelăreşte câini. MESAJUL premierului către români

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că mama sa a adoptat un maidanez şi că a făcut public acest lucru pentru a îndemna românii să adopte câini, spunând că adopţia ar trebui să fie prima soluţie şi că nu ar fi deloc mândru să trăiască "într-o ţară care măcelăreşte animale".

Sute de persoane la funerariile militarului din Alba Iulia mort în Afganistan

Militarul Vasile Claudiu Popa, care şi-a pierdut viaţa în Afganistan, a fost înmormântat, sâmbătă, la Alba Iulia, în prezenţa a sute de persoane, la funeralii luând parte şi ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Antonescu: Regionalizarea nu se poate face propriu-zis fără Constituţie, va fi o discuţie în USL

Regionalizarea nu se poate realiza propriu-zis până când revizuirea Constituţiei nu va fi îndeplinită şi astfel cuprins termenul de regiune în legea fundamentală, subiectul urmând să fie discutat luni la nivelul USL, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preşedintele PNL Crin Antonescu.

REPORTAJ – CĂMINELE STUDENŢEŞTI: 2.000 de studenţi din Târgu Mureş, cazaţi în cămine, dar şi în internate de licee – FOTO

Cele mai mari universităţi de stat din Târgu Mureş - Universitatea de Medicină şi Universitatea "Petru Maior" - au pus la dispoziţia studenţilor 1.500 de locuri de cazare în cămine, dar, pentru că oferta nu a acoperit cererea, studenţilor le-au fost oferite şi 500 de locuri în internate de licee.

Europarlamentar PSD: Vom prezenta PE un studiu surpriză pentru cei ce încearcă să denigreze românii

Europarlamentarul PSD Ciprian Tănăsescu afirmă că în 3 octombrie în PE va fi o dezbatere pentru contracararea "declaraţiilor isterice" făcute de politicieni britanici şi olandezi privind imigranţii români şi va fi prezentat un studiu "surpriză" pentru cei care spun că românii nu au loc în Europa.

EXCLUSIV: Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii proiectul de revizuire a Constituţiei

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constituţie să-i fie înaintat spre analiză, după ce partea română i-a cerut să nu studieze varianta iniţială dorind mai mult timp pentru noi modificări, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Ponta: Va fi o rectificare de buget în octombrie, de tipul „luăm bani de la unii şi dăm la alţii”

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că va exista o rectificare de buget în luna octombrie, însă de tipul "luăm bani de la unii şi dăm la alţii", Guvernul neavând niciun "rezervor secret" de fonduri.

Costoiu: Continuăm curăţenia în universităţi. Trebuie reduse masiv specializările de licenţă

Ministrul Mihnea Costoiu spune că în anul universitar 2013-2014 va continua "curăţenia" în instituţiile de învăţământ superior, fiind necesară reducerea "masivă" a specializărilor de licenţă, iar sportul va fi condiţie la autorizarea şi acreditarea programelor de studii.

Studenţii, nemulţumiţi de bugetul educaţiei, taxe şi burse, ameninţă cu proteste

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că se pregăteşte să organizeze acţiuni de protest în următoarele săptămâni, dacă nu sunt soluţionate problemele legate de bugetul educaţiei, taxele de cămin şi burse.

REPORTAJ: Canabisul medicinal – un tratament legal, la care pacienţii români nu au acces – FOTO

O comunitate de părinţi cu copii afectaţi de o formă rară şi incurabilă de epilepsie vrea să determine autorităţile şi medicii să accepte un tratament controversat. Perceput în general doar ca drog, canabisul a schimbat deja viaţa câtorva dintre aceşti copii, după ani de terapii clasice eşuate.

Cluj: Boc a inaugurat „Promenada Inimii” în Parcul Central şi a parcurs un traseu de 600 de metri

Primarul Emil Boc a inaugurat, sâmbătă, primele două trasee ale "Promenadei Inimii", în Parcul Central din Cluj-Napoca, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, şi a parcurs un traseu cu o lungime de 600 de metri, alături de peste o sută de persoane.

Cazul tinerei din Arad care a murit: Ministerul Sănătăţii a cerut o anchetă privind pastilele de slăbit luate de aceasta

Ministerul Sănătăţii a cerut inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad să demareze o verificare în cazul pastilelor pentru slăbit consumate de către tânăra din Arad care a decedat săptâmâna aceasta.

Adrian Iencsi a fost prins băut la volan. Fostul fotbalist a rămas fără carnet

Fostul fotbalist Adrian Iencsi, în prezent antrenor al echipei FC Voluntari din Liga a treia, a rămas fără permis auto după ce a fost prins băut la volan şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Suceava: Un mort şi trei răniţi pe DN 29A după ce un autoturism a intrat în remorca unui tractor

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, vineri searã, în urma unui accident produs pe DN 29 A, la intrarea în comuna suceveană Zvoriştea, după ce un autoturism a intrat într-un tractor care mergea în acelaşi sens.

Grapini: Dacă ne ducem la târguri de turism şi primim bătaie, ca la Paris, este o contrareclamă

Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, spune că nu vrea ca firmele din turism să participe la târgurile internaţionale de profil doar pentru că standul este gratuit, adăugând: "Dacă ne ducem şi primim bătaie, cum am primit la Paris, este o contrareclamă".

Bistriţa: Doi copii şi părinţii acestora, în stare gravă după ce s-au intoxicat cu ciuperci

Două fetiţe în vârstă de 8 şi 9 ani şi părinţii acestora au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, vineri seară, după ce s-au intoxicat cu ciuperci.

Gândul: Guvernul dă 16,7 milioane de euro pe 600 de microbuze şcolare, dar primăriile nu pot angaja şoferi

Guvenul va cumpăra, prin ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, 600 de noi microbuze şcolare, dar blocarea posturilor în administraţia publică locală face ca primăriile care vor beneficia de maşini să nu poată angaja şi şoferii care să le conducă, scrie Gândul.

EXCLUSIV – Gitenstein: România îşi revine. Încrederea românilor în DNA, premisa democraţiei adevărate

Fostul ambasador american Mark Gitenstein revine de câte ori poate la Bucureşti şi recunoaşte că îi este dor de români şi de zona rurală a României, apreciind totodată că, după criza din 2012, imaginea ţării se îmbunătăţeşte şi că încrederea românilor în DNA e o premisă pentru democraţia adevărată.

ASPA: 69 de câini vagabonzi au fost prinşi vineri, 62 au fost adoptaţi

Un număr de 69 de câini vagabonzi au fost strânşi, vineri, de pe străzile Capitalei, iar 62 au fost adoptaţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti.

Nicu Patron aplica în România legile mafiei ruse şi avea grad de „hoţ în lege”

Liderul interlop Ion Guşan, zis Nicu Patron, acuzat de procurori că a înfiinţat două fabrici ilegale de ţigări, îşi controla subaltenii, români şi moldoveni, după legile mafiei ruse, el însuşi având gradul de "hoţ în lege", dobândit în anul 2001, în fostul spaţiu sovietic, potrivit procurorilor DIICOT.

Camelia Şucu, audiată la DNA

Femeia de afaceri Camelia Şucu a dat declaraţii la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), vineri, într-un dosar în care anchetatorii fac cercetări privind înşelăciuni cu terenuri, ea fiind una dintre păgubite, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Banca Mondială: România are rata de angajare de 60% şi o rată a şomajului incredibil de stabilă

România are o rată de angajare de 60%, una dintre cele mai scăzute din Europa, înregistrând totodată o rată a şomajului incredibil de stabilă, atât în perioada de boom, cât şi în criză, a declarat vineri, la Bucharest Forum, Alberto Leyton, task team manager la Banca Mondială.

Antonescu: Susţin alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Satu Mare, că el personal susţine alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi de scrutin, după cum susţine revenirea la alegerea pe liste a deputaţilor. În plus, liderul PNL s-a pronunţat împotriva revenirii la sistemul alegerii indirecte a şefilor de CJ de către consilierii judeţeni şi a pledat pentru introducerea aceluiaşi sistem de vot direct în două tururi de la primari şi în cazul preşedinţilor de CJ.

Câmpeanu: Nu susţin propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, nu sunt fonduri

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bucharest Forum, că nu susţine propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, pentru că nu sunt fonduri, precizând că Guvernul promovează alte măsuri, printre care şi acordarea unei mese calde copiilor săraci.

LOCURI DE MUNCĂ: Aproape 11.000 de absolvenţi, selectaţi pentru angajare la Bursa organizată vineri

Aproape 11.000 de participanţi la Bursa locurilor de muncă organizată vineri în toată ţara au fost selectaţi pentru angajarea pe unul dintre cele peste 23.000 de posturi disponibile, iar 482 au fost încadraţi pe loc, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Bărbat reţinut în Germania după ce a vrut să vândă falsuri ale picturilor furate de români din muzeul Kunsthal

Autorităţile germane au reţinut un bărbat care a încercat să vândă unui colecţionar o copie a unuia dintre tablourile furate din muzeul Kunsthal, după ce, iniţial, el l-a asigurat pe potenţialul cumpărător că pictura provine chiar de la spărgătorii români, au declarat pentru MEDIAFAX surse din IGPR.

Discuţie în contradictoriu între Victor Ponta şi Radu Mazăre pe tema podului de la Agigea

Victor Ponta şi Radu Mazăre au avut, vineri, o discuţie în contradictoriu pe tema podului de la Agigea, edilul susţinând că traficul greu putea fi închis din vară şi că podul ar mai fi rezistat până în primăvara viitoare, Ponta replicând că problema specialiştilor era, de fapt, lucrul la înălţime.

Cazul copilului omorât de câini. ADP Sector 2 şi reprezentanţii SC Tei Rezidenţial, cercetaţi în acest dosar: „Nu suntem responsabili de tragedia în care şi-a pierdut viaţa Ionuţ Anghel”

Administraţia Domeniului Public al Sectorului 2, reprezentanţii SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, sunt urmăriţi penal în dosarul în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Un tramvai al liniei 23 a deraiat în Capitală. Circulaţia tramvaielor în zonă, blocată aproape patru ore – FOTO

Circulaţia tramvaielor 8, 23 şi 32 din Capitală a fost reluată după aproape patru ore de la accidentul în care un tramvai al liniei 23 a deraiat în sectorul 5, pe sensul dinspre Calea Rahovei spre Calea Ferentari, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al RATB, Constantin Tobescu.

Dan Diaconescu, executat silit pentru o datorie la bancă de peste cinci milioane de euro

Judecătoria Sectorului 1 a admis o cerere a BRD-Groupe Societe Generale de executare silită în cazul unui imobil al lui Dan Diaconescu din Sectorul 1 al Capitalei, pentru o datorie de peste cinci milioane de euro, pe care liderul PPDD trebuia să o plătească până în 25 aprilie.

Embolia pulmonară, posibila cauză a decesului tinerei de la Arad care lua prafuri de slăbit

Primele rezultate ale necropsiei în cazul tinerei din Arad care a murit în spital, după o cură de slăbit cu suplimente nutritive, arată că pacienta a suferit o embolie pulmonară, care ar putea fi cauza decesului, iar această complicaţie ar fi putut apărea din cauza anticoncepţionalelor.