Social

Comasarea alegerilor, discutată miercuri de judecătorii Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională (CC) discută, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii referitoare la comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare.

Raed Arafat: Nu sunt interesat să intru în politică nici acum şi nici în viitor

Subsecretarul de stat Raed Arafat spune că nu este interesat să intre în politică nici acum, nici în viitor, reacţia lui venind după ce vicepreşedintele PDL Mihaela Popa a afirmat că "notorietatea şi credibilitatea" îl recomandă a fi chiar contracandidat al lui Sorin Oprescu la municipalitate.

A CINCEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ s-a încheiat fără incidente. Cinci manifestanţi au fost ridicaţi de poliţişti – VIDEO, GALERIE FOTO

Mitingul din Piaţa Universităţii s-a încheiat fără incidente notabile între protestatari şi forţele de ordine, după ce ultimii rămaşi în stradă, 20-30 de ultraşi, au fost evacuaţi din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură. Protestatarii au început să plece din Piaţa Universităţii încă dinainte de ora 23.00, astfel că într-o jumătate de oră mai toţi cei aproximativ 2.000 de oameni, numărul maxim al manifestanţilor de marţi seară, plecaseră deja.

Tribunalul Ilfov a decis eliberarea din arest a vrăjitoarei Vanessa

Tribunalul Ilfov a decis, marţi, ca vrăjitoarea Roxana Lider, cunoscută drept Vanessa, să fie cercetată în libertate, cu interdicţie de a părăsi localitatea Chitila, soluţia nefiind însă definitivă.

Două femei şi-au scos în palme fiul şi soţul dintre manifestanţi, la Drobeta Turnu Severin

Aproximativ o sută de persoane au protestat, marţi după-amiază, la Drobeta Turnu Severin, în faţa Prefecturii Mehedinţi, două femei scoţându-şi în palme fiul şi, respectiv, soţul din mijlocul protestatarilor.

Presa străină notează că protestele continuă în România, în pofida reinstalării lui Raed Arafat

Protestele continuă în România, în pofida reinstalării în funcţie a lui Raed Arafat, notează presa internaţională, explicând că revendicările au trecut de la situaţia sistemului de sănătate la nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate şi starea economiei.

Boc: Protestul din Piaţa Universităţii este mai mult o manifestaţie antisistem, politicienii să tacă

Acţiunile de protest din Piaţa Universităţii din Capitală seamănă mai mult cu o manifestaţie antisistem, la care niciun lider politic nu este agreat, astfel că cel mai important a fost mesajul autorităţilor statului, fiind poate mai bine ca politicienii să tacă, a afirmat, marţi seara, premierul Boc

Studenţii au trecut pe la MECTS în drum spre Piaţa Universităţii, pentru a cere demisia lui Funeriu

Studenţii care au ajuns, marţi seară, în Piaţa Universităţii au trecut înainte pe la Ministerul Educaţiei, unde timp de zece minute au scandat, cerându-i ministrului Daniel Funeriu să demisioneze, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ionuţ Poenaru.

Vaslui: 129 de infecţii intraspitaliceşti în 2011, 11 dintre ele la nou-născuţi

Un număr de 129 de infecţii intraspitaliceşti au fost înregistrate anul trecut în cele trei spitale municipale din Vaslui, 11 dintre acestea în rândul nou-născuţilor, principalele cauze ale îmbolnăvirilor fiind nerespectarea normelor de igienă şi intersectarea circuitelor în unităţile medicale.

Popa: Fenomenul Arafat arată o foame a a societăţii civile pentru profesionişti

Vicepreşedintele PDL Mihaela Popa susţine că fenomenul Arafat arată o foame a societăţii civile pentru profesionişti, adăugând că "notorietatea şi credibilitatea” acestuia îl recomandă a fi "un bun candidat pe vot uninominal, poate chiar contracandidatul lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei".

Mazăre, despre Raed Arafat: Nu m-aş fi întors să ling acolo unde am fost scuipat

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, marţi seară, la protestul celor 300 de persoane din municipiu, că apreciază ceea ce a făcut Raed Arafat cu SMURD, dar dacă ar fi fost în locul acestuia nu s-ar fi întors "să lingă acolo unde a fost scuipat" de Traian Băsescu.

Le Monde: Protestele din România constituie „un şoc” într-o ţară cu o societate civilă „apatică”

Acţiunile de protest din România, chiar dacă nu sunt foarte ample, constituie "un şoc" într-o ţară a cărei societate civilă părea afectată de apatie, comentează ziarul Le Monde, în ediţia online.

Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi marţi control corporal preventiv

Jandarmii din Piaţa Universităţii fac şi marţi control corporal preventiv, iar dacă situaţia o va impune, pot fi suplimentate forţele de ordine, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru.

Boc transmite protestatarilor că nu le poate oferi bani sau demisia, ci doar măsuri pentru investiţii

Premierul Emil Boc a transmis, marţi seara, persoanelor care participă la acţiuni de protest că nu le poate promite bani sau demisia din funcţie şi nici anularea măsurilor dispuse de Guvern în contextul crizei, ci doar măsuri economice care să stimuleze investiţiile şi crearea locurilor de muncă.

A CINCEA zi de PROTESTE: Mii de oameni din întreaga ţară au ieşit în stradă – GALERIE FOTO

Mii de oameni s-au adunat şi marţi seară în zeci de oraşe din toată ţara, în a cincea zi de manifestaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc.

Studenţii braşoveni refuză să participe la mitingurile de protest, pe care le consideră politizate

Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania (A.S.U.T.) a anunţat, marţi, printr-un comunicat, că refuză să participe la protestele din Piaţa Sfatului din Braşov pentru că nu vor să fie atraşi "într-o operaţiune politizată".

Mazăre a scandat „Jos Băsescu” la protestul de la Constanţa

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a venit, marţi seară, în zona unde are loc mitingul pentru a particpă la o emisiune de televiziune, fiind întâmpinat cu simpatie de cei aproape 300 de participanţi, şi a scandat împreună cu ei "Jos Băsescu", după care a mers printre manifestanţi şi a dat mâna cu ei.

Jandarmeria: Proteste în desfăşurare în 28 de localităţi, în alte 17 manifestaţiile s-au încheiat

Protestele sunt în desfăşurare în 28 de localităţi din ţară, în alte 17 manifestaţiile s-au încheiat, potrivit situaţiei înregistrate până la ora 19.00, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea.

Iliescu: Actele de violenţă au apărut ca o provocare, o diversiune pentru a discredita protestele

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, marţi, că actele de violenţă, indiferent de modul în care au fost stimulate, au apărut ca o provocare, respectiv ca o diversiune pentru a discredita un protest justificat şi motivat al cetăţenilor, el arătând că "prea s-a manifestat toleranţă" faţă de acest

Curtea Constituţională a respins sesizarea judecătorului Dan Lupaşcu privind candidatura sa în CSM

Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea judecătorului Dan Lupaşcu privind candidatura sa pentru alegerea ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), excepţia de neconstituţionalitate fiind ridicată în cadrul procesului magistratului la Curtea de Apel Constanţa.

Tânărul care a incendiat mobilier stradal trebuia arestat ca o reacţie promptă la acte de distrugere

Mihai Căpăţână, acuzat că a incendiat mobilier stradal în timpul protestului de duminică, trebuia arestat ca o reacţie promptă a autorităţilor faţă de persoanele care săvârşesc acte de distrugere sau scandal public, care nu au nicio legătură cu libertatea de exprimare sau libertatea întrunirilor, potrivit motivării deciziei de arestare.

Un bărbat care a provocat scandal şi a distrus oglinda şi aripa unui autoturism a fost lăsat liber de anchetatori din lipsă de probe

Un bărbat care, însoţit de alte cinci persoane, ar fi provocat scandal şi ar fi dat cu picioarele într-o maşină căreia i-ar fi distrus oglinda şi aripa, va fi cercetat în libertate, dar fără a putea să plece din localitate, întrucât nu s-au găsit martori cu declaraţii concludente, anunţă PICCJ.

Iliescu: Mă simt bine, operaţia a fost simplă, s-a terminat în jumătate de oră – VIDEO

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, marţi, după ce a fost externat de la spitalul Elias, că se simte bine după operaţie, care a fost una simplă, el precizând că aceasta s-a terminat în jumătate de oră, că va ţine un regim şi că va reveni la control în următoarele şase luni.

La Repubblica: Proteste în România, după cele mai dure măsuri de austeritate de la nivelul UE

România a adoptat cele mai dure măsuri de austeritate de la nivelul Uniunii Europene, pentru a respecta condiţiile convenite cu FMI şi UE, notează ziarul italian La Repubblica, prezentând pe larg situaţia politică şi socială care a condus la protestele din Bucureşti şi alte oraşe.

Mazăre a dat afară din Primărie inspectori veniţi să verifice legalitatea amplasării a două corturi

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, i-a dat afară din sediul instuţiei pe reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Constanţa, care veniseră să verifice legalitatea amplasării în faţa Prefecturii a două corturi din care este distribuit ceai cald cetăţenilor care protestează în municipiu.

COMENTARIU: Raed, ministrul informal al Sănătăţii

Ladislau Ritli i-a spus "bun revenit" colegului său de guvern, Raed Arafat, ministrul informal al Sănătăţii, cel mai popular membru al unui Executiv faţă de care, îndeobşte, poţi simţi doar o mare lehamite.

Tribunalul Olt a dispus eliberarea lui Bercea Mondial, decizia nu este definitivă

Magistraţii Tribunalului Olt au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi localitatea în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, decizia fiind luată la termenul de marţi al procesului în care Bercea este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot.

CNA: Reclamele Romtelecom în care se folosesc colinde aduc ofensă convingerilor religioase

Spoturile publicitare Romtelecom care folosesc colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica o ofertă au lezat sentimentele religioase ale unor persoane, fapt pentru care CNA va transmite scrisori de atenţionare televiziunilor şi radiourilor care le-au difuzat.

Boc: Guvernul va menţine dialogul cu populaţia, dar nu poate promite creşteri de salarii şi pensii

Guvernul va menţine dialogul cu populaţia, dar nu poate promite creşteri de salarii şi pensii peste noapte, având de optat între colapsul economic al ţării şi măsuri dure de reformă care pot aduce beneficii pe termen mediu şi lung, a declarat marţi premierul Emil Boc.

Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA, Robert Butyka, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Cluj-Napoca, el urmând să fie pus în libertate, întrucât sentinţa este executorie, deşi nu este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arafat: Mă voi implica mai ales pe parte de urgenţă în Comisia pentru noua legislaţie

Raed Arafat, renumit subsecretar de stat, a declarat marţi că se va implica mai ales pe parte de urgenţă în Comisia care va elabora noua legislaţie şi a subliniat că va rămâne neschimbată comisia de urgenţă, care a ajutat la dezvoltarea acestui sistem în mod armonios.

CRONOLOGIE: Săptămâna fără Arafat la Ministerul Sănătăţii

Raed Arafat revine în Ministerul Sănătăţii, la o săptămână de la demisie, perioadă în care în MS au fost numite şi eliberate din funcţii aceleaşi persoane. Deciziile au venit prin implicarea directă a preşedintelui Băsescu, semnătura promptă a premierului Boc, ministrul Ritli fiind aproape absent.

Pambuccian:Revenirea lui Arafat, lucru foarte bun. }ntotdeauna e de dorit revenirea oricărui meseriaş

Deputatul Varujan Pambuccian a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că revenirea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii este "un lucru foarte bun", deoarece "revenirea oricărui meseriaş este întotdeauna de dorit", arătînd că nu ştie dacă acest lucru are vreo legătură cu încetarea protestelor.

Şoferii care au schimbat numărul maşinii şi vor să păstreze rovinieta plătesc o taxă de 25 de lei

Şoferii care au achitat taxa de drum, dar au schimbat numărul de înmatriculare al maşinii pot păstra rovinieta numai dacă depun o solicitare în scris la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi plătesc o taxă de 24,8 lei, cu TVA inclusă.

Ritli: Atât eu, ca ministru, cât şi UDMR, am susţinut necesitatea ca Arafat să fie în echipa ministerială

Ritli Ladislau a declarat marţi că atât el, în calitate de ministru, cât şi UDMR, au susţinut necesitatea ca Raed Arafat sa facă parte din echipa ministerială.

Bebeluş de două luni la spital cu arsuri, după ce patul în care se afla a luat foc

Un bebeluş de două luni dintr-o localitate bistriţeană a suferit arsuri grave după ce pătuţul în care se afla a luat foc, cel mai probabil din cauza unei ţigări rămase într-o scrumieră.

Arafat: Am fost şocat de susţinerea populaţiei. La momentul actual protestele nu mai au legătură cu doctorul Arafat

Raed Arafat a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă alături de ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, că a fost şocat de susţinerea populaţiei şi de încrederea pe care o are aceasta în el.

Aproximativ 2.000 de turişti iranieni ar putea veni în acest an pe litoral şi în Delta Dunării

Aproximativ 1.500 - 2.000 de turişti iranieni ar putea veni în acest an pe litoralul românesc şi în Delta Dunării, hotelierii sperând ca numărul acestora să crească în anii următori, au anunţat, marţi, reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, care s-au întâlnit cu investitori din Iran.

Nicolăescu despre Arafat: Băsescu şi Guvernul fac un pas înapoi, încercând să înşele opinia publică

Fostul ministru al Sănătăţii, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu şi Executivul au făcut, prin renumirea lui Raed Arafat în aceeaşi funcţie în Ministerul Sănătăţii, un pas înapoi, încercând să micşoreze nemulţumirea populară.

Sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi educaţia părinţilor, principalele cauze ale abandonului şcolar

Sărăcia, problemele din familie şi educaţia părinţilor sunt principalele cauze ale abandonului şcolar în mediul rural, rezultă dintr-un studiu realizat de Fundaţia Soros în 42 de localităţi rurale din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Harghita, Neamţ, Prahova şi Suceava.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da