GALERIE FOTO  Reportaj din Vama Siret: Preoţi, voluntari, plase cu mîncare, jandarmi, pompieri şi mii de refugiaţi debusolaţi, speriaţi şi obosiţi care merg spre undeva. Nici ei nu ştiu spre unde

Sâmbătă, 26 februarie 2022, ajung la Primăria Siret. ”Domnul primar este?”. ”Nu”, îmi răspunde domnul care se afla la intrarea în instituţie. ”Pe la 11.30 era în vamă, a apărut la televizor”. Primarul Adrian Popoiu, pe care-l sunasem de pe drum şi nu răspunsese, sună şi îmi spune că este foarte prins, dar că mă aşteaptă în vamă, dacă tot m-am pornit într-acolo. I-am promis că voi ajunge în câteva minute, că doar de la primărie până la vamă sunt numai 4 kilometri. Însă, de unde să ştiu eu că după 2 kilometri vor apărea blocajele în trafic pe ambele sensuri de circulaţie. După câteva sute de metri, observând că nu mă pot ţine de cuvânt cobor din maşina care mă adusese şi pornesc înspre punctul de întâlnire pe jos, sperând că îl voi întâlni pe primar pe drumul său de întoarcere. Nimic. Ca să nu-l încurc, îl sun pentru a-i spune să nu mă mai aştepte şi să-şi vadă de treburile sale. Apelurile îmi sunt respinse. Îmi trimite un mesaj pe WhatsApp: ”Vin eu”.

2081 afișări
Imaginea articolului Reportaj din Vama Siret: Preoţi, voluntari, plase cu mîncare, jandarmi, pompieri şi mii de refugiaţi debusolaţi, speriaţi şi obosiţi care merg spre undeva. Nici ei nu ştiu spre unde

Reportaj din Vama Siret: Preoţi, voluntari, plase cu mîncare, jandarmi, pompieri şi mii de refugiaţi debusolaţi, speriaţi şi obosiţi care merg spre undeva. Nici ei nu ştiu spre unde

Pe ambele braţe ale drumului e un amestec de oameni şi maşini. Oameni aflaţi în mişcare sau care stau şi aşteaptă pe cineva. Maşinile sunt şi ele în mişcare, într-un fel de mişcare, ori sunt parcate pe unde şi cum s-a putut. Doamne obosite, debusolate sau speriate, ori toate la un loc, trag după ele trolere care par a fi grele. Majoritatea sunt însoţite de copii mai mici sau mai mari cu jucării în braţe ori cu plasele cu alimente pe care le-au oferit la intrarea în ţară grupurile de voluntari de toate culorile. Depinde de organizaţiile pe care le reprezintă. Sunt şi oameni care nu fac parte din nici un ong, dar care au venit pentru a le oferi şi ei câteva ceva refugiaţilor din Ucraina. O doamna dintr-un jeep care încearcă să îşi facă loc pe drumul din ce în ce mai aglomerat scoate o plasă pe geam şi o îndeamnă pe o doamnă care mergea dinspre vamă spre oraş să o primească. Femeia se scuză, spunând că ei nu-i trebuie, pentru că doar a aşteptat pe cineva.

Pe drum îl întâlnesc pe reprezentantul unei multinaţionale care o aşteaptă pe sora unei ucrainence care este colegă cu el şi care l-a rugat să meargă în vamă şi să o ia. Aşteaptă informaţii de la colega sa din Bucureşti, pentru că el nu o poate contacta pe femeia care aşteaptă să treacă graniţa. Un alt bărbat spune că l-a trimis un prieten din Ardeal care are câteva locuri unde i-ar putea caza pe ucraineni. Îmi arată pe telefon un mesaj scris şi în română, şi în ucraineană, numai că refugiaţii l-au tot refuzat. De ce? ”Sunt speriaţi şi le este teamă? Nu ştiu unde îi ducem”.

Pe parte dreaptă în sensul de mers spre vamă văd o rulotă din care domnişoare vesele oferă gratuit cafele şi sandviciuri, dar şi grupuri de refugiaţi care merg cu capul plecat spre undeva. Nu e clar spre unde. Pe stânga se văd mai multe prelate sub care se înghesuie mese pline cu sticle cu apă şi suc, şi pungi cu tot felul de produse alimentare, dar şi articole de igienă, pe care voluntarii le mută de colo-colo. Pe măsură ce te apropii de capătul drumului, numărul jandarmilor şi al voluntarilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă creşte. Un bărbat însoţit de doi jandarmi se răsteşte la un voluntar nu tocmai tânăr pentru că lăsase un bax cu apă în mijlocul drumului, blocându-l: ”Totuşi, aici nu suntem la bazar!”. Au început să apară pe o parte şi alta gardurile, prin spatele cărora eşti obligat să treci. Cu câteva sute de metri înainte de punctul de trecere al frontierei drumul este blocat de câteva balize şi de nişte jandarmi. De partea cealaltă pot fi văzuţi numai refugiaţii, care mai de care mai amărât. Doar copiii, nu toţi, sunt veseli.

Foarte aproape de capătul drumului se află cortul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Unul dintre preoţi se recomandă scurt: ”Ilie”. Are un ecuson pe scrie şi în limba română, şi în limba ucraineană, şi îmi spune ce face acolo: ”Acordăm asistenţă social-filantropică permanent, 24 de ore din 24”. În cortul arhiepiscopiei sunt sticle cu apă, materiale de igienă personală şi dulciuri, dar şi sarmale făcute atunci. Întrebat dacă opreşte lumea la masa lor, părintele Ilie spune: ”Opreşte, opreşte, chiar sunt bucuroşi să vadă că au alături şi un părinte duhovnicesc, un preot”. Starea de spirit a refugiaţilor? ”Sunt cu toţii trişti, îngânduraţi, şi au nevoie. Sunt şi speriaţi, vă daţi seama, numai în locul lor să nu fii”.

Despre starea de spirit a ucrainenilor care intră prin Vama Siret am întrebat-o şi pe Alexandra, unul din cei 20 de voluntari ai arhiepiscopiei prezenţi la cort: ”Nu sunt cuvinte”, mi-a răspuns aceasta. Indus în eroare de aspectul său fizic, dar şi de cât energic aranja produsele, am întrebat-o dacă este elevă sau studentă, iar acesta mi-a răspuns: ”Sunt mamă full time”. Mamă a doi copii, Alexandra a spus că va sta la cortul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor ”cât se poate, cât este nevoie”.

Sub masca de protecţie şi cu ochelari de soare am recunoscut-o, totuşi, pe Liliana Agheorghicesei, preşedinta Federaţiei Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, pe care am întrebat-o dacă a venit şi ea ca să ofere ajutoare. Imediat am înţeles că a venit să ofere ajutorul unei tinere mame: ”Aştept o tânără mămică cu fetiţa ei de 2 ani, care nu are ce să facă, trebuie să vină. Soţul ei lucrează în Germania, nu are nicio siguranţă, şi pentru a-şi salva puiuţul m-a căutat efectiv pe Facebook, a luat legătura cu mine şi m-a întrebat dacă pot să o ajut. Pentru mine este o onoare să am posibilitatea să-mi ajut un semen şi am venit aici şi, efectiv, sunt cu lacrimi în ochi fiindcă am văzut solidaritatea omului simplu”.

Apropo de solidaritate, doamna Agheorghicesei a rămas impresionată de gestul unei femei mai în vârstă: ”Am văzut venind încoace o femeie de la ţară, o bunicuţă, spunea, întreba: <Nu aveţi nevoie de cazare? Haideţi că eu am o căsuţă mică, da-i călduţă>. Oare de ce a trebuit ca să ne fie testată omenia, solidaritatea, printr-aşa o traumă mare internaţională numită război. De ce oare?”.

Liliana Agheorghicesei mi-a mai spus că deja a venit în sprijinul a două familii de ucraineni, pe care le-a cazat la pensiunea sa, care este situată în zona de munte a judeţului Suceava: ”Avem deja două familii. De ieri dimineaţă au ajuns la noi, sunt cazate acolo. Amândouă familii au câte un copil, unul de 4 ani, unul de 3 ani. Sun atât de speriaţi. Ei sunt din partea de sud, am înţeles că din Tărăsăuţi, ceva de genul ăsta se cheamă localitatea. Evident că ei îşi doresc o siguranţă, vor să se întoarcă la casele lor, dar au fugit. Efectiv îşi doresc să se salveze”. Doamna Agheorghicesei a spus că oaspeţii săi sunt nehotărâţi în ceea ce priveşte paşii pe care urmează să-i facă, dar ”pot să rămână la noi oricât îşi doresc”.

Înapoi la maşină. Continuă să vină maşini mici, dar şi autocare cu numere de înmatriculare din toată ţara, dar mai ales din regiunea Moldovei, cu oameni care vor să ofere ceva ori să ia pe cineva. Continuă să plece oameni mergând pe jos, maşini cu numere de Ucraina şi autocare. Las în urmă mii de oameni cu speranţele, cu debusolările şi cu lacrimile lor, şi sute de maşini.

În faţa Primăriei Siret sunt patru fete şi o doamnă care tot caută şi mută nişte plase, mai grele, cele cu care au venit din Ucraina, mai uşoare, cele primite de la voluntari. Întrebate dacă pot fi ajutate cu ceva, au spus că aşteaptă o maşină care să le conducă în Polonia. Mai este şi o familie din Siret care are câtea ajutoare. A apărut primarul, care ştia că este aşteptat de ucrainence şi le-a invitat pe acestea în sala de şedinţe, ca să nu să mai stea afară. Era soare, dar era rece şi vântul bătea uşor. Plasele din maşina siretenilor au ajuns şi ele în sala de şedinţe. Primarul era agitat, pentru că trebuia să meargă la stadion, unde 140 de pompieri au amenajat o tabără pentru refugiaţi cu 201 locuri. ”Hai să mergem!”. Am urcat pe scaunul din dreapta, iar în drum spre stadion am dat drumul la reportofon.

Câţi oameni au intrat pe la Vama Siret de dimineaţă şi până la prânz? ”Dacă e să calculăm pe oră undeva la 400-500 de persoane, în 7 ore câte au trecut sunt aproape 2.500-.3.000 de persoane care au trecut pe jos vama”.

Totuşi, am văzut mai mult doamne, domnişoare şi copii. ”De ieri, ştim foarte bine, s-a dat acea lege a mobilizării generale. Oamenii merg în armată, chiar astăzi ştiu că sunt strânse aceste persoane între 18 şi 50 de ani, şi sunt mobilizate. De aceea vin doar mame şi copii, şi oameni în vârstă, oameni care au împlinit cel puţin vârsta de 60 de ani”.

Ştiţi care este situaţia pe partea cealaltă a graniţei? ”Posibil să stea în Ucraina undeva între 48 şi 72 de ore. Coada e de aproximativ 10 kilometri, iar pe jos sunt foarte, foarte multe persoane şi se întinde coada acolo unde se trece pe jos la câteva sute bune de metri”.

Maşini, voluntari, poliţie, pompieri, maşini. Pare haos. ”De la distanţă pare un haos, dar să ştiţi că încet-încet lucrurile sunt puse sub control. Zi de zi, clipă de clipă, instituţiile statului se perfecţionează. N-am avut niciodată o asemenea nebunie. A preluat comanda acestei misiuni Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Peste o oră, două ore vor fi două numere de telefon unde vor fi organizate toate aceste acţiuni: transport, alimente.... Este plin de alimente. Au nevoie de alimente cei de peste graniţă. Din nefericire nu putem ajunge la ei. Din punctul de vedere al sprijinul acordat de oameni, al solidarităţii, jos pălăria. Şi instituţiile statului, dar şi ong-urile şi oamenii de bine s-au mişcat extraordinar. Sunt foarte multe maşini, foarte multe ong-uri, e vie societatea, se mişcă, dar trebuie şi aici un pic de coordonare. Altfel va fi nebunie şi mai mare. Vor fi la un moment dat poate mai mulţi oameni care doresc să facă bine şi mai puţini cei care trec graniţa”.

Las în urmă Siretul, oraşul cu 9.700 de locuitori, din care 375 au dublă cetăţenie: ucraineano-română. După ce a fost lovit de pandemie, micul oraş de la graniţa cu Ucraina a fost lovit de vestea că vor dispărea 300 de locuri de muncă. De la sfârşitul lunii martie, HS Timber Productions va închide fabrica de la Siret. Acum e război în ţara vecină şi valurile de refugiaţi ”mătură” Siretul în drumul lor către undeva. Nu se ştie către unde şi până când.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici