Video Avion SMURD întors din drum din cauza depresurizării cabinei. Pacientul care urma să fie transferat în Belgia are arsuri pe 70% din corp

  • Un bărbat de 51 de ani cu arsuri trebuia să fie transferat în Belgia cu avionul SMURD
  • Aparatul de zbor a decolat de la Iaşi, a aterizat la Timişoara pentru alimentare şi a decolat din nou
  • Raed Arafat a declarat că pe drum aparatul de zbor s-a depresurizat şi s-a decis întoarcerea în ţară
  • DSU: „E un incident întâlnit în aviaţie, nimic neobişnuit. Pacientului i s-a găsit loc la Spitalul Floreasca”
1112 afișări

UPDATE 17:10 Precizări DSU

„Avionul a decolat fără probleme, s-a depresurizat pe drum, pentru a nu risca viaţa echipajului şi a pacientului s-au întors. E un incident întâlnit în aviaţie, nimic neobişnuit. Pacientului i s-a găsit loc la Spitalul Floreasca, va primi îngrijirile de care are nevoie”, a declarat pentru Aleph News Raed Arafat, şeful DSU.

Avion SMURD întors din drum din cauza depresurizării cabinei

Bărbatul de 51 de ani cu arsuri pe 70 % din suprafaţa corpului trebuia transferat către Spitalul Charleroi, lângă Brussels, în cursul zilei de astăzi cu avionul SMURD. În jurul orei 10, aeronava a decolat de la Iaşi spre Timişoara, unde a realimentat. Potrivit unor surse, aparatul de zbor a decolat de la Timişoara spre Melsbroek (Belgia) la 13.43 fără nicio problemă. În zbor însă cabina s-a depresurizat.

“Avionul a decolat fără probleme, s-a depresurizat pe drum, pentru a nu risca viaţa echipajului şi a pacientului s-au întors. E un incident întâlnit în aviaţie, nimic neobişnuit. pacientului i s-a găsit loc la Spitalul Floreasca, va primi îngrijirile de care are nevoie”, a declarat pentru Aleph News Raed Arafat, şeful DSU.

Bărbatul de 51 de ani a fost transferat de la Constanţa la Iaşi, pe 21 ianuarie. Acesta avea arsuri pe aproximativ 70 % din suprafaţa corporală, după ce a urcat pe un vagon pentru a-l verifica şi a atins firele de înaltă tensiune. Incidentul a avut loc în staţia CFR din portul Constanţa. De la Constanţa la Iaşi a fost transferat cu elicopterul, iar mai apoi a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie de la Spitalul Sfântul Spiridon. Iniţial bărbatul trebuia să fie transferat către Belgia în cursul zilei de miercuri, însă condiţiile meteo nu au permis ridicarea avionului de la sol.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici