Prima pagină » Sport » Austria a învins Cipru, iar România pierde șansa calificării directe la Campionatul Mondial

Austria a învins Cipru, iar România pierde șansa calificării directe la Campionatul Mondial

Austria s-a impus cu 2-0 în deplasarea din Cipru, într-un meci decisiv pentru configurația finală a grupei H din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Austria a învins Cipru, iar România pierde șansa calificării directe la Campionatul Mondial
Iulian Moşneagu
15 nov. 2025, 21:22, Sport

Motivați de miza partidei, austriecii au început mai bine jocul de la Limassol și au forțat încă din primele minute. În minutul 18, Baumgartner a fost bruscat în careu, iar arbitrul a acordat penalty. Arnautovic a transformat și a deschis scorul.

Cipru a încercat să revină, dar tot Austria a punctat. În minutul 56, Arnautovic a reușit „dubla”, profitând de o ieșire greșită la ofsaid a defensivei gazdelor.

Rezultatul elimină matematic România din cursa pentru calificarea directă și lasă „tricolorilor” doar varianta barajului.

Odată cu această victorie, Austria depinde acum de rezultatul meciului Bosnia – România. Pentru a-și asigura calificarea directă încă de sâmbătă, Austria are nevoie ca Bosnia să nu câștige împotriva „tricolorilor”.

Dacă Bosnia se impune în fața României, calificarea directă se va decide în ultimul meci, chiar în duelul direct dintre cele două echipe.

Austria este lider în Grupa H, cu 18 puncte din șapte meciuri, Bosnia-Herțegovina se află pe locul secund, cu 13 puncte și un meci mai puțin disputat decât liderul. România ocupă locul trei, cu 10 puncte din șase partide, urmată de Cipru, cu 8 puncte din opt jocuri, în timp ce San Marino nu are niciun punct după șapte meciuri.