Prima pagină » Sport » Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep, despre una dintre marile probleme din tenis: Accepta foarte greu înfrângerile. Îi era ruşine

Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep, despre una dintre marile probleme din tenis: Accepta foarte greu înfrângerile. Îi era ruşine

Simona Halep e noua campioană de la Wimbledon 2019, deţinătoare a trofeului Roland Garros 2018 şi fost lider mondial, dar nimic nu ar fi fost posibil fără Darren Cahill, care a înţeles cum să gestioneze relaţia cu eleva sa.
Răzvan Stîngă
16 iul. 2019, 20:54, Sport

Dezvăluirea a fost făcută de Daniel Dobre, actualul antrenor al Simonei, care a vorbit despre una dintre marile probleme din tenis. Omul care i-a fost alături din martie 2019 susţine că partea mentală contează mult într-un meci, dar şi pe termen scurt, mediu şi lung. De-a lungul timpului, Halep a învăţat să-şi gestioneze emoţiile: „Simona a jucat tenis bine de mai mulţi ani. S-a schimbat mult din punct de vedere al experienţei, al trăirilor pe care le are, al gestionării momentelor dificile, al acceptării înfrângerii. Accepta greu înfrângerile înainte”, a declarat Dobre la Marius Tucă Show (Mediafax.ro).

Apoi, Dobre a detaliat: „Vă spun un lucru şi o spun din trăirile mele. Şi eu am jucat, dar la un nivel mult mai mic. Ruşinea! Ruşinea de a pierde! Joci, ai mingea cum a fost la Madrid când a lovit-o mingea cu Bertens. Râde lumea de tine, în altă parte tu râzi de alţii. Unii zic: ‘Haide, mă! Eşti aşa de prost? Ruşinea! Cum să fii eliminat în primul tur?’ Pleci cu anumite automatisme de comportament. La Simona nu se pune problema, pentru că nu i s-a întâmplat în familie, dar în jurul tău ajung aceste lucruri. Cred că s-a schimbat mult. Darren reuşit să schimbe, a făcut asta prin felul lui de a fi. El spunea: ‘Ai pierdut, care e problema?'”.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia