FCSB s-a despărțit de Marius Baciu după patru luni

Publicat: 23 09. 2026, 13:44
Actualizat: 23 09. 2026, 14:12

„Mulțumim, Marius Baciu!”, a transmis FCSB într-un mesaj publicat miercuri.

Clubul a precizat că Marius Baciu a pregătit echipa începând din luna mai a acestui an.

„Odată cu tehnicianul, vor părăsi echipa și colaboratorii săi, Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță”, a anunțat FCSB.

În vârstă de 51 de ani, Baciu a semnat contractul cu FCSB în luna mai, iar înțelegerea era valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.

Schimbarea de pe banca tehnică a venit atunci după plecarea lui Mirel Rădoi la formația turcă Gaziantep.

De-a lungul carierei de antrenor, Baciu a mai trecut pe la Voința Sibiu, Unirea Alba Iulia, Poli Iași, FCM Bacău, Academica Clinceni, Concordia Chiajna, Juventus București și Turris Turnu Măgurele.

FCSB se află pe locul 11 în clasamentul Superligii. După 10 etape, echipa are 12 puncte. În ultima etapă, bucureștienii au pierdut cu 5-0 partida disputată pe stadionul „Ion Oblemenco” cu Universitatea Craiova.