„Suntem încrezători și vrem să continuăm șirul rezultatelor pozitive. Știm foarte bine că niciun meci în ABA nu este ușor, cu atât mai puțin unul în deplasare. Cu siguranță vor încerca să lupte pentru victorie, dar același lucru îl vom face și noi”, a afirmat Silvășan într-un comunicat al campioanei României.
Tehnicianul a precizat că echipa va juca din nou fără Iverson Molinar, care rămâne la Cluj pentru recuperare, însă ceilalți jucători sunt pregătiți de confruntarea din Muntenegru.
SC Derby, fondată în 1998 și campioană a Supercupei Ligii Adriatice în 2023, ocupă în prezent locul 6 în Grupa A, cu două victorii din primele șase etape.
Pentru U-BT Cluj, meciul de vineri reprezintă a patra deplasare a sezonului în ABA League, după partidele cu Krka, Borac și Dubai, echipa venind după două victorii consecutive pe teren propriu, cu Igokea și Borac Čačak.
„Cu siguranță vom fi pregătiți să luptăm pentru o nouă victorie în ABA League”, a completat și jucătorul Karel Guzman.