Jucătoarea de tenis Monica Niculescu s-a calificat în sferturi la Shenzhen (China), turneu dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Un nou stadion cu o capacitate de 55.000 de locuri va fi construit pentru a găzdui meciurile echipei AS Roma începând din sezonul 2016-2017, au anunţat, duminică, preşedintele clubului, James Pallotta şi primarul Romei, Gianni Alemanno.
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă sâmbătă, la Balatonfured, de reprezentativa Ungariei, scor 33-27 (16-11), în cea de-a doua partidă amicală din cadrul turneului din ţara vecină.
Ciclistul Bradley Wiggins, câştigătorul Turului Franţei şi medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, dar şi jucătorul de tenis Andy Murray, figurează pe lista personalităţilor decorate de regina Elisabeta a II-a de Anul Nou.
Antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, operat la 20 decembrie, va reveni la muncă în 15-20 de zile, a declarat, vineri, preşedintele clubului spaniol, Sandro Rosell.
Noul antrenor al echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, vineri, că nu va pleca niciun jucător de la gruparea alb-roşie în această pauză competiţională, precizând chiar că se va încerca achiziţionarea a doi jucători pentru completarea lotului.
Fundaşul ceh Vaclav Drobny, fost jucător la Strasbourg şi Aston Villa, a murit la 32 de ani, vineri, după ce s-a izbit de un copac în timp ce se dădea cu sania, la Spindleruv Mlyn, a anunţat presa locală, citată de AFP.
Tenismanul sârb Novak Djokovici s-a calificat, vineri, în finala turneului demonstrativ de la Abu Dhabi, după ce a trecut în finală de spaniolul David Ferrer, scor 6-0, 6-3.
Fostul fotbalist Claudiu Niculescu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a refuzat funcţia de antrenor secund propusă de conducerea FC Dinamo, el precizând că doreşte să îşi continue cariera de antrenor principal la o echipă mai mică.
Tehnicianul Cornel Ţălnar a devenit oficial antrenorul principal al echipei Dinamo, el semnând, vineri, un contract valabil un an şi jumătate la finalul discuţiilor avute cu conducerea clubului bucureştean.
Usain Bolt şi Michael Phelps au dominat Jocurile Olimpice de la Londra, la fel ca în 2008 la Beijing, intrând definitiv în legenda sportului mondial, se arată într-un material al agenţiei France Presse.
Adăugând Euro 2012 la titlurile de campioană a Europei în 2008 şi a lumii în 2010, Spania lui Xavi, Iniesta şi Ramos a intrat vara trecută în istoria fotbalului mondial, se arată într-un material al agenţiei France Presse.
Paula Ungureanu şi Mihai Popescu, portarii echipelor campioane Oltchim Râmnicu Vâlcea şi HCM Constanţa, au primit titlul de cei mai buni handbalişti ai anului 2012 din partea Federaţiei Române de Handbal.
Fotbalistul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, în vârstă de 25 de ani, a anunţat, vineri, de Ziua Păcălelilor în Spania (El Dia de Los Inocentes), că a devenit tatăl unui băieţel. El a postat pe Twitter un mesaj în care preciza că partenera lui de viaţă, cântăreaţa Shakira, în vârstă de 35 de ani, a născut joi.
Antrenorul Cornel Ţălnar a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este de acord să preia conducerea tehnică a echipei Dinamo, precizând că nu se pune problema unui provizorat şi că vineri va stabili toate detaliile contractului, împreună cu oficialii clubului bucureştean.
FC Dinamo a anunţat joi seară, pe site-ul oficial, că a convenit cu antrenorul principal, Dorinel Munteanu, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale.
Patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici, va deveni tată pentru a şaptea oară, în primăvara anului 2013, iubita sa, Daria Jukova, fiind însărcinată.
Antrenorul Henning Berg a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Blackburn Rovers, la doar 57 de zile de când a semnat un contract pe trei ani cu gruparea din a doua ligă engleză, informează bbc.co.uk.
Un tânăr norvegian, împreună cu fratele său şi câţiva prieteni, a realizat un videoclip care îi pune în valoare talentul în manipularea unui balon de fotbal american şi l-a postat pe YouTube. În trei luni, înregistrarea a fost vizionată de peste un milion de oameni, uimiţi de precizia loviturilor sale, el atrăgând atenţia unor specialişti din Liga nord-americană de fotbal american (NFL).
Verbul "zlatanera", inventat în Franţa sub forma "zlataner" şi care este derivat din prenumele celebrului fotbalist Zlatan Ibrahimovici, figurează pe o listă a neologismelor din limba suedeză, publicată joi.
Sebastien Loeb, de nouă ori campion mondial la raliuri, se va îndepărta de competiţii în 2013 şi doi pretendenţi la titlu vor încerca să urce pe tron: finlandezul Mikko Hirvonen (Citroen) şi un alt Sebastien "made in France", ambiţiosul Ogier (Volkswagen).
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că a discutat cu antrenorul Dorinel Munteanu dar că acesta nu i-a spus niciodată că ar avea intenţia de a pleca în Rusia, de unde ar avea oferte.
Două crize, trei antrenori, o Ligă a Campionilor şi o Cupă a Angliei: Chelsea Londra a avut cel mai "nebun" an din istoria sa, apogeul fiind finala europeană de la Munchen.
Cazul rutierului american Lance Armstrong, deposedat de cele şapte trofee ale Turului Franţei ca urmare a unei anchete a Agenţiei Americane Antidoping (USADA), a reprezentat evenimentul major al anului 2012 în materie de dopaj.
Atacantul brazilian al echipei AC Milan, Alexandre Pato, va fi transferat la începutului anului 2013 la formaţia Corinthians, câştigătoarea Campionatului Mondial al cluburilor, a anunţat, joi, Gazzetta dello Sport.
Preşedintele clubului SSC Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat, miercuri, că a refuzat o ofertă de 55 de milioane de euro pentru atacantul Edinson Cavani, fără a preciza însă identitatea clubului care dorea să-l transfere pe internaţionalul uruguayan.
Conducerea clubului Chelsea Londra i-a spus emblematicului său jucător Frank Lampard, în vârstă de 34 de ani, să îşi găsească altă echipă de la 1 ianuarie, susţine cotidianul The Sun.
Mulţi sportivi au decis să pună capăt carierei în anul 2012, printre aceştia aflându-se multiplul campion american la nataţie Michael Phelps şi septulul câştigător al Formulei 1, germanul Michael Schumacher.
Fotbalistul echipei Real Zaragoza, Cristian Săpunaru, a primit o ofertă concretă din partea clubului PSV Eindhoven, relatează presa spaniolă de profil.
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Atletism, Gabriela Szabo, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că aşteaptă scuze publice din partea cotidianului spaniol Mundo Deportivo, care a folosit o imagine a sa într-un articol despre o fostă sportivă americană devenită prostituată.
Portarul şi căpitanul echipei Real Madrid, Iker Casillas, a declarat, duminică, că respectă decizia antrenorului Jose Mourinho, care l-a lăsat pe banca de rezerve la meciul de campionat cu Malaga, scor 2-3.
Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, luni, că echipa mai are nevoie de 4-5 jucători de nivelul titularilor pentru a putea încheia sezonul pe podiumul Ligii I, informează site-ul oficial al gorjenilor.
Fundaşul Dorin Goian a marcat un gol pentru echipa sa, Spezia, în partida pierdută, duminică, pe teren propriu, scor 2-3 (1-3), în faţa formaţiei Padova, în etapa a XX-a a ligii secunde din Italia.
Echipa de hochei pe gheaţă ACS Corona Braşov a câştigat Cupa României, după ce a învins, sâmbătă, în finală, pe patinoarul Vakar Lajos din Miercurea Ciuc, cu scorul de 3-2 (0-0, 0-2, 3-0), formaţia HSC Csikszereda.
Atacantul Adrian Mutu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, AC Ajaccio, a pierdut-o, sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-4 (2-2), cu formaţia Rennes, în etapa a XIX-a a campionatului francez, informează L'Equipe.