Sport

România, învinsă de Belgia în recalificările la CE de baschet feminin

Naţionala de baschet feminin a României a fost învinsă, duminică, de reprezentativa similară a Belgiei, scor 70-63 (31-32), în cea de-a treia partidă a recalificărilor la Campionatul European din 2011.

UPDATE: Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

(adaugă alte detalii privind performanţa lui Rafael Nadal, în paragraful 5)

Nadal a câştigat pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a şasea oară turneul de la Roland Garros, impunându-se în finală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/3), 5-7, 6-1, în faţa elveţianului Roger Federer, al treilea favorit.

Copa Libertadores: 31 de huligani brazilieni inculpaţi în Paraguay

Treizeci şi unu de suporteri brazilieni ai formaţiei Santos, identificaţi drept huligani, au fost inculpaţi, ei făcând parte din grupul de circa 60 de persoane arestate, miercuri, în Paraguay, după semifinala Copei Libertadores cu Cerro Porteno, a anunţat Parchetul din Asuncion, informează AFP.

Lotul României pentru Campionatele Europene de atletism pe echipe, Liga I

Consiliul Federal al FR Atletism a aprobat, la Constanţa, lotul pentru Campionatele Europene pe echipe, Liga I, competiţie ce va avea loc la Izmir (18-19 iunie), obiectivul României fiind promovarea în Superligă, de arată într-un comunicat al forului.

Naţionala feminină, a doua înfrângere în Liga Europeană de volei

Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă, duminică, în deplasare, scor 3-0, de reprezentativa similară a Turciei, în cel de-al patrulea meci din grupa C a competiţiei.

Grecul Ioannis Tamouridis a câştigat etapa a treia a Turului ciclist al României

Rutierul Ioannis Tamouridis, de la echipa Tableware, a câştigat, duminică, a treia etapă a celei de-a 48-a ediţii a Turului ciclist al României, disputată pe o distanţă de 187 de kilometri, între oraşele Brăila şi Vaslui.

Vicecampioana la handbal masculin HC Odorhei se va reuni în 13 iulie

Vicecamapioana la handbal masculin HC Odorhei şi-a stabilit programul din intersezon, urmând a se reuni în 13 iulie, pentru a pregăti participarea în viitorul sezon din Liga Naţională şi Cupa EHF.

Daniel Brata, locul cinci la Cupa Mondială de judo de la Bucureşti

Sportivul Daniel Brata s-a clasat, duminică, pe locul cinci la categoria minus 100 de kilograme, la etapa de Cupă Mondială de judo masculin, de la Bucureşti.

Confruntări între poliţie şi suporteri în Camerun, după meciul cu Senegal

Confruntări între poliţie şi suporteri au izbucnit, sâmbătă seară, în împrejurimile stadionului Omnisports din Yaoundé, soldându-se cu mai multe persoane rănite, după remiza Camerunului cu Senegalul, scor 0-0, informează AFP.

Blatter i-a propus lui Henry Kissinger să-l ajute în lupta împotriva corupţiei

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger a primit o propunere din partea preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, de a face parte dintr-un grup de personalităţi care ar urma să lucreze pentru ridicarea suspiciunilor de corupţie care planează asupra forului mondial, informează AFP.

Luis Enrique aproape de a semna cu AS Roma

Antrenorul echipei a doua de la FC Barcelona, Luis Enrique (41 ani), este aproape de a semna cu AS Roma, el afirmând că "mai sunt doat câteva detalii de rezolvat", informează AFP.

Preşedintele Nicu Lupu a demisionat de la Unirea Alba Iulia

Preşedintele executiv al grupării Unirea Alba Iulia, Nicu Lupu, a demisionat din funcţie, apreciind că aceasta este cea mai "înţeleaptă decizie" pe care o putea lua, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ryan Giggs a avut o relaţie extraconjugală de opt ani cu soţia fratelui său

Fotbalistul formaţiei Manchester United, Ryan Giggs, a avut o relaţie extraconjugală de opt ani cu Natasha, soţia fratelui său.

Ronaldo: Mi-aş dori să înscriu la meciul cu România

Atacantul brazilian Ronaldo, care se va retrage din echipa naţională la meciul amical cu România de miercuri dimineaţă, a declarat că speră să marcheze cu un gol acest moment emoţionant, informează Globo Esporte.

Preşedintele interimar al Concacaf a fost suspendat

Preşedintele interimar al Concacaf, Lisle Austin, numit în funcţie după suspendarea lui Jack Warner în cadrul scandalului de corupţie de la FIFA, a fost suspendat la rândul său, informează AFP.

Dinamovistul Andrei Mărgăritescu s-a căsătorit

Fotbalistul dinamovist Andrei Mărgăritescu s-a căsătorit duminică la Piteşti cu Diana Predica, aleasa fotbalistului fiind în urmă cu mai mulţi ani Regina Piteştiului la un concurs local de Miss, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţist rănit în Argentina în incidentele dintre suporteri

Meciul din campionatul Argentinei dintre Newell's Old Boys şi San Lorenzo a fost amânat din cauza unui schimb de focuri între suporterii violenţi (barrabravas), în cursul căruia un poliţist a fost rănit, a anunţat poliţia din Rosario, citată de AFP.

România a câştigat Trofeul Nijverdal la polo

Naţionala de polo a României a câştigat, duminică, Trofeul Nijverdal, turneu amical disputat în Olanda, cu un bilanţ de trei victorii, din tot atâtea meciuri disputate.

Genoa a renunţat la antrenorul Davide Ballardini

Gruparea Genoa a renunţat la serviciile antenorului Davide Ballardini (47 de ani), a anunţat sâmbătă preşedintele clubului italian, Enrico Preziosi, iar posibilii înlocuitori sunt Alberto Malesani (ex-Bologna) sau Delio Rossi (ex-Palermo), informează AFP.

Spania a învins SUA, scor 4-0, într-un meci amical

Reprezentativa Spaniei a învins, sâmbătă, cu scorul de 4-0, selecţionata SUA, într-un meci amical disputat la Boston, informează AFP.

Clasamentul grupelor din preliminariile Campionatului European – 2012

Clasamentul grupelor din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012 după rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri şi sâmbătă.

Brazilia şi Olanda au remizat, scor 0-0, într-un meci amical

Reprezentativa Braziliei a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical susţinut, sâmbătă, la Goiana, în compania Olandei, partidă la care au asistat 36.450 de spectatori, informează AFP.

România-Germania, scor 65-59, la turneul de recalificare la CE din 2011

Naţionala de baschet feminin a României a învins, sâmbătă, reprezentativa similară a Germaniei, scor 65-59 (35-30), în cea de-a doua partidă din grupa B a recalificărilor la CE din 2011, din Italia.

Max Mârni şi Daniel Nestor au câştigat proba de dublu la Roland Garros

Perechea formată din bielorusul Max Mârni şi canadianul Daniel Nestor, numărul 2, a câştigat finala masculină de dublu la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.

Naţionala masculină de volei, a doua victorie în Liga Europeană

Naţionala de volei masculin a României a obţinut, sâmbătă, în deplasare, a doua victorie din grupa C a Ligii Europene, în faţa reprezentativei Turciei, scor 0-3.

FRF: Iovan conduce staful tehnic în America de Sud, Săndoi face deplasarea alături de el

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că prima reprezentativă va fi condusă în turneul din America de Sud de Ştefan Iovan, alături de el făcând deplasarea şi antrenorul echipei de tineret, Emil Săndoi.

Hagi: Aştept să mi se facă oferta, vin cu cea mai mare plăcere la naţională

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, că aşteaptă o ofertă pentru a prelua naţionala şi a subliniat că vrea un proiect pe termen lung.

Dinamo Bucureşti a promovat în Divizia A masculină la baschet

Echipa de baschet masculin Dinamo Bucureşti a promovat, sâmbătă, în Divizia A, după un an de eşalon secund, în urma celei de-a doua victorii, la turneul din Capitală.

Italianul Christian Grazian a câştigat prima etapă a Turului ciclist al României

Rutierul italian Christian Grazian, de la echipa Cycling Team Friulli, a câştigat, sâmbătă, prima etapă a celei de-a 48-a ediţii a Turului ciclist al României, disputată pe o distanţă de 184 de kilometri, între oraşele Constanţa şi Brăila.

Grecia, a treia adversară a României în preliminariile CE de handbal feminin din 2012

Naţionala de handbal feminin a Greciei s-a calificat, sâmbătă, în grupa a 2-a preliminară a Campionatului European din 2012, în care se va duela cu România, Serbia şi Portugalia.

Prima înfrângere pentru naţionala României în Liga Europeană de volei feminin

Naţionala de volei feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0, de reprezentativa similară a Turciei, în cel de-al treilea meci din grupa C a Ligii Europene.

Premieră la Roland Garros: Na Li, prima jucătoare din Asia câştigătoare a unui turneu de Grand Slam

Na Li a devenit prima sportivă chineză şi prima jucătoare din Asia câştigătoare a unui turneu de Grand Slam, la Roland Garros, învingând-o, sâmbătă, în finală, pe italianca Francesca Schiavone, deţinătoarea titlului, scor 6-4, 7-6 (7/0).

Dan Fâşie, medalie de aur la Cupa Mondială de judo de la Bucureşti

Sportivul Dan Fâşie a câştigat sâmbătă medalia de aur la categoria 66 de kilograme, la etapa de Cupa Mondială de judo masculin, de la Bucureşti.

Steaua e interesată de serviciile antrenorului portughez Carlos Azenha

Clubul FC Steaua este interesat de serviciile antrenorului portughez Carlos Azenha, care a pregătit în sezonul trecut formaţia Portimonense, retrogradată în liga secundă, a anunţat, sâmbătă, cotidianul Record.

Echipa naţională a României a plecat în turneul din America de Sud

Echipa naţională a României a plecat, sâmbătă, de pe aeroportul Henri Coandă, în turneul din America de Sud, delegaţia fiind însoţită de tehnicienii Emil Săndoi şi Ştefan Iovan, precum şi de secretarul general al FRF, Adalbert Kassai.

FIFA anchetează numărul mare de pariuri pe amicalul Nigeria-Argentina (presă)

FIFA anchetează numărul mare de pariuri înregistrate cu ocazia meciului amical Nigeria-Argentina (4-1), disputat, miercuri, la Abuja, a anunţat, sâmbătă, cotidianul britanic Daily Telegraph, informează AFP.

Dan Petrescu: Îmi pare rău că Răzvan nu a fost susţinut, pentru că el merita să fie susţinut

Tehnicianul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că îi pare rău că Răzvan Lucescu nu a fost susţinut ca selecţioner, deoarece ar fi meritat acest lucru, şi că s-ar bucura enorm ca Gheorghe Hagi să fie următorul antrenor al naţionalei.

Dan Fâşie, în finala Cupei Mondiale de judo de la Bucureşti

Sportivul Dan Fâşie s-a calificat, sâmbătă, în finala categoriei 66 de kilograme, la etapa de Cupa Mondială de judo masculin, de la Bucureşti.

Becali: Ştiu că Hagi e antrenorul naţionalei, cu Iordănescu director tehnic şi Moldovan secund

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat sâmbătă că ştie că Gheorghe Hagi va fi viitorul antrenor al echipei naţionale a României, acesta urmând să fie ajutat de Anghel Iordănescu, în calitate de director tehnic, şi de Viorel Moldovan, ca secund.