Ştiinţă-Sănătate

Ce alimente trebuie să consumăm de Revelion/ Sfaturile nutriţioniştilor

Nutriţioniştii ne sfătuiesc să încercăm, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să adoptăm o alimentaţie asemănătoare celei de post zilele acestea, consumând mai multe legume, supe sau lactate uşoare, pentru ca sistemul digestiv să poată lua o pauză înainte de Revelion.

Dieta de viaţă a celui mai bătrân bărbat din lume. Cum a reuşit să ajungă la 113 ani

Francisco Nunez Oliviera pare că a descoperit secretul longebităţii. Spaniolul a ajuns la 113 ani, iar recordul său a fost omologat de Cartea Recordurilor. De curând, acesta a acordat un interviu cotidianului The Local în care a vorbit despre viaţa lui.

Cum a descoperit un elev de 17 ani că Apple încetineşte intenţionat iPhone-urile vechi. Situaţia ar putea lăsa compania fără miliarde de dolari

Tyler Barney, în vârstă de 17 ani, a descoperit că Apple încetineşte intenţionat iPhone-urile vechi, forţându-i astfel pe utilizatori să treacă la următorul model, după ce a observat că telefonul său, iPhone 6, nu mai mergea bine, informează Daily Mail.

Lista telefoanelor pe care aplicaţia WhatsApp nu va mai fi DISPONIBILĂ

Veşti proaste pentru milioane de utilizatori WhatsApp. Compania a actualizat lista telefoanelor pe care nu va mai fi disponibilă aplicaţia.

Concluzia şocantă a cercetătorilor după ce au dat copiilor un test dezvoltat pentru NASA. Cum ne transformăm din genii creative în oameni fără imaginaţie

Un test dezvoltat pentru cercetătorii de la NASA a scos la iveală un rezultat surprinzător când a fost aplicat în cazul copiilor.

Motivele pentru care colindele de Crăciun rămân în minţile ascultătorilor, dezvăluite de cercetători

Motivele pentru care unul sau mai multe colinde de Crăciun par să rămână "captive" în minţile ascultătorilor, enervându-i uneori pe aceştia, au fost dezvăluite, recent, de cercetătorii de la Universitatea Arkansas din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

Ce spun nutriţioniştii: Pentru a ne simţi bine de Crăciun, ar trebui să mâncăm câte un fel tradiţional la o masă

Nutriţioniştii recomandă ca de Crăciun să consumăm câte un fel tradiţional la o masă, să nu mâncăm multe alimente în acelaşi timp, precizând că salata de crudităţi este preparatul cel mai important deoarece ne ajută să păstrăm un echilibru.

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face de Crăciun

Chiar dacă ai trecut prin multe schimbări în acest an şi amintirile te încearcă, nu e indicat să devii prizonieriul trăirilor de moment. Specialiştii cred că persoanele care se simt singure trebuie să socializeze cât mai mult în această perioadă, însingurarea fiind o greşeală, relatează Gândul.

O nouă ERĂ în astronomie | Coliziunea dintre două stele neutronice este descoperirea ştiinţifică a anului 2017

Prima detectare a coliziunii dintre două stele neutronice, care a provocat o uriaşă explozie ce a călătorit în timp şi spaţiu, este considerată cea mai importantă descoperire ştiinţifică a anului 2017, a anunţat prestigioasa revistă Science.

Apple confirmă încetinirea funcţiilor unor modele de iPhone/ Ce explicaţii dau reprezentanţii companiei

Compania Apple a admis că a încetinit funcţiile modelelor mai vechi de iPhone, explicând că acumulatorii unora dintre aceste dispozitive pot provoca oprirea bruscă, informează CNN.

Ce lucruri ÎNFIORĂTOARE ţi se pot întâmpla dacă priveşti 10 minute în ochi pe cineva. Experimentul pe care nu ar trebui să îl faci niciodată

Un psiholog italian a descoperit ce se întâmplă dacă priveşti 10 minute în ochii altcuiva, scrie Descoperă.

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ 2017: Cea mai scurtă zi din an. Tot ce trebuie să ştii despre solstiţiul de iarnă din 21 decembrie

Solstiţiul de iarnă reprezintă ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă. Ca în fiecare an, acesta are loc pe data de 21 decembrie.

Cercetătorii din Cluj-Napoca vor să extragă vitamina C din pătrunjel, pentru imunizare pe timp de iarnă / Conţine de patru ori mai multă vitamina C decât portocala

O echipă de cercetători de la un institut din Cluj-Napoca a iniţiat un proiect de extracţie a vitaminei C din pătrunjel, plantă care conţine de patru ori mai multă vitamină decât portocala, o astfel de soluţie de imunizare a organismului fiind mult mai ieftină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Produsul la care restaurantele Mc Donald’s sunt somate să renunţe imediat: Pot infecta oamenii

Membrii Centrului Interfaith pentru Responsabilitatea Corporatistă (ICGR) cer companiilor americane de alimentaţie McDonald’s Corp, Denny’s Corp şi Sanderson Farms Inc să nu mai cumpere sau să producă carne crescută cu antibiotice, relatează Reuters.

Pentagonul a derulat un program secret care să investigheze OZN-urile, în valoare de 22 milioane dolari / „Am făcut ceva ce nimeni nu a făcut înainte”

Pentagonul a derulat un program secret privind investigarea unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN), care a costat 22 milioane de dolari, potrivit unei investigaţii a publicaţiei The New York Times.

Rezultate promiţătoare ale unor testelor clinice privind un nou tratament anticancer

Un nou tratament anticancer dezvoltat de compania biofarmaceutică americană Gilead Sciences poate ţine în viaţă cel puţin un an pacienţi care au unele dintre cele mai grave forme de limfom, relevă rezultatele unui test clinic, dar rămân obstacole până la utilizarea la scară largă, scrie FT.

Şeful Statului Major al armatei britanice: Rusia ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicaţii, inclusiv cele de Internet. Efectele ar fi „catastrofale”

Rusia ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicaţii, inclusiv cele pentru semnalul Internet, avertizează mareşalul Stuart Peach, şeful Statului Major al armatei britanice, avertizând că efectele negative ale unui astfel de atac ar fi "potenţial catastrofale", informează BBC şi Sky News.

Care sunt cele mai folosite PAROLE pentru securizarea conturilor

Bărbaţii folosesc parola „password” mai des decât femeile, iar doamnele şi domnişoarele utilizează mai frecvent numele persoanei iubite pentru a-şi securiza conturile, scrie Go4it.

Periuţa de dinţi pentru leneşi: Spală singură dantura, perfect, în doar 10 secunde | VIDEO

Pentru cei cărora le este lene să se spele pe dinţi sau pentru care această activitate este neplăcută, o companie a lansat un dispozitiv care curăţă dantura fără ca utilizatorul să depună vreun efort.

Camera GoPro, descoperItă la cinci luni după ce a fost „furată” de un pescăruş. Este uimitor ce filmări a găsit propietarul | VIDEO

Un bărbat, din Norvegia, şi-a găsit camera GoPro la cinci luni după ce i-a fost „furată” de un pescăruş, iar filmările stocate de aceasta au uimit pe toată lumea.

”Capsulă a timpului”, descoperită în statuia lui Iisus din catedrala Sf. Agueda. Manuscrisul misterios lăsat cu secole în urmă | FOTO, VIDEO

Într-o statuie care îl înfăţişează pe Iisus Hristos în timpul crucificării din catedrala Sf. Agueda, situată din nordul Spaniei, istoricii au descoperit ceea ce pare a fi o capsulă a timpului amplasată într-un loc neconvenţional.

Schimbări majore pentru Facebook | Compania a anunţat că va plăti taxe la nivel local, nu prin intermediul diviziei din Irlanda

Facebook a anunţat că îşi schimbă structura de taxe astfel încât să poată plăti taxe în ţara unde realizează vânzările, în loc să le redirecţioneze prin intermediul subsidiarei din Irlanda, potrivit Bloomberg.

Finalişti într-un concurs de programare al NASA, elevii români nu pot participa din lipsă de fonduri

Opt elevi din Timişoara, care au ajuns în finala unui concurs internaţional organizat de NASA, în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, nu pot participa la competiţia din SUA pentru că nu au banii necesari deplasării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autoritatea Sanitară Veterinară, despre laptele contaminat cu Salmonella: România nu a fost notificată oficial

România nu a primit nicio notificare oficială din partea Comisiei Europeane sau din partea structurii din Franţa, cu privire la distribuţia pe teritoriul ţării a laptelui praf contaminat cu Salmonella din Franţa, anunţă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

FT: Rezultate promiţătoare ale testelor clinice privind un nou tratament anticancer

Un nou tratament anticancer dezvoltat de compania biofarmaceutică americană Gilead Sciences poate ţine în viaţă cel puţin un an pacienţi care au unele dintre cele mai grave forme de limfom, relevă rezultatele unui test clinic, dar rămân obstacole până la utilizarea la scară largă, scrie FT.

VIDEO sfâşietor. Imaginile în care un urs polar moare de foame explică adevăratul impact al încălzirii globale

Imaginile surprinse în zona arctică a Canadei care arată un animal subnutrit căutându-şi hrana i-a făcut pe cercetători şi pe oamenii simpli din întreaga lume să izbucnească în lacrimi, scrie Gândul.

Erupţie apocaliptică, mult mai aproape decât se preconiza. Avertismentul specialiştilor privind soarta omenirii

O erupţie masivă are loc odată la 45.000-714.000 de ani, dar cele mai recente descoperiri arată că un astfel de evenimentul ar putea avea loc odată la un interval de doar 17.000 de ani. Mai mult, specialiştii avertizează că perioada ar putea fi redusă chiar la 5.200 de ani.

Jan Ingenhousz, celebrat de Google printr-un Doodle special. Cine a fost omul de ştiinţă

Omul de ştiinţă Jan Ingenhousz este celebrat de GOOGLE cu ajutorul unui logo special

În România, unul din cinci supravieţuitori de infarct miocardic suferă al doilea eveniment cardiac, în următorul an

Observatorul European de Sănătate anunţă, în urma unui studiu, că în ţara noastră, mortalitatea cauzată de infarctul miocardic acut (IMA) este mai mare decât media la nivel european, precizând că 1 din 5 pacienţi supravieţuitori ai unui infarct vor suferi un alt eveniment cardiac în următorul an.

Un proiect al unor clujeni poate dovedi dacă vinul cumpărat este fals

Cercetătorii clujeni derulează un proiect în valoare de 15 milioane de lei de amprentare izotopică a produselor agroalimentare, în special a vinurilor, cu scopul de a elimina falsurile de pe piaţă şi a certifica autenticitatea şi originea unui produs, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Românii caută ”lucruri trăsnite”. Care au fost cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2017

Cele mai populare căutări pe Google, în România, în 2017 au fost „rezultate bac”, „rezultate evaluarea naţională”, „Emag Black Friday”, „Stela Popescu” şi „iPhone 8”, românii mai fiind interesaţi de modul în care arată ambrozia sau de dieta minune, potrivit datelor publicate joi de Google.

Dumitru Prunariu: Zborurile cosmice sunt o provocare pentru industria asigurărilor

Zborurile ştiinţifice în Cosmos, dar şi turismul spaţial reprezintă o provocare pentru industria asigurărilor, pentru că fiecare componentă a acestor deplasări trebuie însoţită de asigurări de răspundere civilă, a declarat joi Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic.

O secţie pentru arşi la Bagdasar Arseni, temă de discuţie a Primăriei Bucureşti cu reprezentanţii Băncii Mondiale

Primarul Capitalei a avut, miercuri, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, în care s-a discutat construirea unei secţii pentru arşi în curtea spitalului Bagdasar Arseni.

Ministerul Sănătăţii a creat o structură de urgenţă pentru direcţionarea stocurilor de imunoglobulină

Ministerul Sănătăţii a anunţat, marţi, după ce Florian Bodog s-a întâlnit cu reprezentanţii pacienţilor, că s-a înfiinţat o structură de urgenţă pentru direcţionarea fiolelor de imunoglobulină identificate, urmând să fie creat un stoc necesar pentru următoarele şase luni.

Ministerul Sănătăţii: Livrarea vaccinului antigripal a început luni. Cele mai multe doze ajung la Constanţa şi Prahova

Luni a început livrarea celor un milion de doze de vaccin antigripal, conform anunţului furnizorului de vaccin către Ministerul Sănătăţii (MS), cele mai multe bucaţi urmând să ajungă la Constanţa, Prahova şi Buzău, anunţă MS.

IMAGINILE ZILEI: Peste 150 de clone ale lui Moş Crăciun au început să se antreneze pentru a putea livra toate cadourile

Peste 150 de clone ale lui Moş Crăciun au început să se antreneze pentru a putea livra toate cadourile.

Shaorma, una dintre mâncărurile preferate ale românilor, ar putea fi interzisă în toată Europa

Kebab-ul şi shaorma ar putea deveni ilegale în întreaga Europă din cauza fosfaţilor pe care le conţin, dar şi a legăturii dintre aceşti fosfaţi şi afecţiunile cardiovasculare, informează Business Insider.

Singura SUPER-LUNĂ din 2017. Data la care va putea fi observat fenomenul şi de ce specialişti susţin că nu va fi atât de ”super”

Pe 3 decembrie va putea fi observată prima şi ultima Super-Lună din acest an. Însă specialiştii susţin că ''spectacolul'' de pe cer nu va fi atât de uimitor pe cât se aşteaptă unii pasionaţi de astronomie, scrie descopera.ro

IMAGINILE ZILEI. La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor!

La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor!

CSID.RO | Chef Joseph Hadad: Mierea nu ar trebui să lipseacă niciodată de la micul dejun / Reţeta care-l ajută să se menţină în formă

Chef Joseph Hadad a explicat, în cadrul evenimentului "Be Fit" organizat de csid.ro, că mierea de albine este un aliment care nu ar trebui să lipsească niciodată de la micul dejun deoarece ne oferă o energie pozitivă în corp.