Prima pagină » Știrile zilei » Accident pe A10 în Alba: patru mașini s-au ciocnit, o femeie a rămas încarcerată

Accident pe A10 în Alba: patru mașini s-au ciocnit, o femeie a rămas încarcerată

Patru autoturisme s-au ciocnit sâmbătă dimineață pe autostrada A10, între Teiuș și Aiud, județul Alba. O femeie a rămas încarcerată într-una dintre mașini și a fost scoasă de pompieri.
Accident pe A10 în Alba: patru mașini s-au ciocnit, o femeie a rămas încarcerată
Andreea Tobias
22 nov. 2025, 10:22, Social

Cinci persoane au fost evaluate medical la fața locului.

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit pe autostrada A10 după ce a primit apelul de urgență. Potrivit informațiilor preliminare, în accident erau implicate cinci autoturisme, iar o persoană conștientă era încarcerată.

FOTO: ISU Alba

La sosirea forțelor de intervenție, pompierii au descoperit că în accident sunt implicate patru autoturisme.

FOTO: ISU Alba

Într-unul dintre acestea, o femeie era încarcerată, conștientă și cooperantă. Pompierii au intervenit pentru extragerea persoanei din autoturism.

FOTO: ISU Alba

Din accident au rezultat cinci persoane care au fost evaluate medical la locul accidentului, prezentând răni minore.

Persoana încarcerată a fost scoasă din autoturism și predată echipajelor medicale pentru evaluare și asistență medicală.

FOTO: ISU Alba

La locul accidentului au intervenit o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD TIM, două echipaje SMURD suplimentare și o ambulanță SAJ.