Prima pagină » Știrile zilei » Australia: Un băiat de 12 ani este în stare critică după ce a fost atacat de un rechin

Australia: Un băiat de 12 ani este în stare critică după ce a fost atacat de un rechin

Un băiat australian se află în stare critică după ce a fost mușcat de un rechin în portul Sydney. Autoritățile au anunțat că incidentul s-a produs pe fondul ploilor abundente care au creat condiții favorabile pentru apariția rechinilor în zonă.
Australia: Un băiat de 12 ani este în stare critică după ce a fost atacat de un rechin
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Potrivit poliției din statul New South Wales, incidentul a avut loc duminică, în estul orașului Sydney. 

Victima sărea de pe o stâncă populară alături de prieteni atunci când a fost atacat. Prietenii victimei au intervenit imediat. Cel puțin unul dintre ei a sărit în apă pentru a-l scoate la suprafață și a-l aduce în siguranță, informează The Guardian. 

O ambarcațiune a poliției a ajuns la fața locului în câteva minute, iar un ofițer a aplicat garouri la ambele picioare ale băiatului pentru a opri hemoragia. Victima a fost transportată pe uscat de unde a fost preluată de ambulanță și dusă de urgență la spital. Luni după-amiază, băiatul era în continuare în stare critică, cu răni grave la ambele picioare.

„Acțiunile prietenilor săi care au intrat în apă și l-au scos afară au fost pur și simplu curajoase”, a spus  Joe McNulty, comandantul unității maritime a poliției din New South Wales despre intervenția prietenilor. 

Acesta a comentat și intervenția autorităților: „Tot ce pot spune este că acțiunile poliției și ale echipei care efectua resuscitarea la momentul respectiv au fost extraordinare. A fost o recuperare de manual pentru a-i oferi acestui băiat o șansă de supraviețuire. Acum este pregătit pentru lupta vieții sale, iar acțiunile serviciilor de urgență i-au oferit această șansă”.

Autoritățile au avertizat populația să evite înotul în zonă, precizând că apele portului sunt în prezent tulburi din cauza ploilor abundente, ceea ce reduce vizibilitatea și crește riscul de întâlniri cu rechinii.

În urma incidentului, mai multe plaje din apropiere au fost închise. 

Recomandarea video